Unități de bază ale comunicării verbale - stadopedia

COMUNICAREA SPEACHULUI ȘI IMPORTANȚA LUI DE FIINȚE UMANE

1.1. Unitățile de bază ale comunicării verbale

1.2. Eficiența comunicării vocale

1.3. Eticheta comunicării vorbirii

1.4. Dovadă și vorbire convingătoare







1.5. Rolul mijloacelor non-verbale în comunicare. Mimetism. Gesturi. Caracterul național al gesturilor

Unitățile de bază ale comunicării verbale.

Situația vorbelor. Evenimentul de vorbire. Vorbire interactivă.

Comunicarea este un proces complex de interacțiune a oamenilor. Fără comunicare, ca și fără aer, o persoană nu poate exista.

Abilitatea de a comunica cu alte persoane a permis unei persoane să ajungă la o civilizație înaltă, să intre în spațiu, să coboare în podeaua oceanului, să pătrundă în țărmurile pământului.

Comunicarea permite unei persoane să-și dezvăluie sentimentele, experiențele, să povestească despre bucuriile și necazurile, despre șobolani și coborâșuri.

Activitatea umană reprezintă două treimi din discurs.

Comunicarea pentru om este habitatul său. Fără comunicare, formarea personalității unei persoane, educația sa, dezvoltarea intelectului este imposibilă.

Comunicarea contribuie la organizarea muncii comune, schițarea și discutarea planurilor, implementarea acestora.

Stăpânirea artei comunicării este necesară pentru fiecare persoană, indiferent de ce fel de activitate este angajată sau va face.

Problemele de comunicare sunt investigate de către reprezentanți ai diferitelor științe: filozofi, psihologi, lingviști, sociologi, culturologi și alții. Sunt studiate procesele de formare și de percepție a vorbirii; instalații comunicative; factori care împiedică comunicarea și sporesc eficiența IT. etc. Cercetătorii disting și descriu unitățile de bază ale comunicării vorbirii - o situație de vorbire, un eveniment de vorbire, o interacțiune de vorbire.

Luați în considerare aceste concepte.







O situație de vorbire este contextul unei declarații, care îi ajută să o înțeleagă. Se știe că declarația se face într-un anumit loc la un moment dat și are un anumit set de participanți: vorbitorul și ascultătorul. Astfel, constituenții situației vorbirii sunt vorbitorul, ascultătorul, timpul și locul pronunțării.

Componentele situației vorbirii:

- timpul și locul de exprimare.

Situația vorbirii dictează regulile conversației și determină formele expresiei sale. De exemplu, dialoguri tipice la examene, la biroul de bilete de tren, la numirea unui doctor, în consiliere juridică; conversații seculare la o petrecere, la banchete; discuții publice.

În cazul în care se consideră că declarația, împreună cu sens direct, are situația de vorbire sensul condiționat (valoare pragmatică), etc. De exemplu, fraza „Ne vedem în curând“, a spus la despărțire cu un iubit-o, poate însemna, în funcție de situația specială diferită: „Nu vă faceți griji, totul va fi bine“, „Nu vă faceți griji despre mine“, „În curând toată lumea va ști“ și altele.

Afirmațiile în care sensul direct este în contradicție cu pragmatica se numește indirect.

Iată exemple de declarații indirecte și posibile interpretări:

1. Nu mă simt bine.

- Nu vreau să vorbesc cu tine.

- Apelați la un medic cât mai curând posibil.

- Nu voi face asta.

- Lasă-mă în pace.

2. Voi veni mâine.

Indicațiile indirecte sunt utilizate pe scară largă în vorbire. Ele fac discursul mai expresiv, concis, vă permit să transmiteți o varietate de nuanțe expresive. Semnificația afirmațiilor indirecte devine clară doar în contextul situației de vorbire.

Unitatea de bază de comunicare a vorbirii este un eveniment de vorbire.

După cum scrie AK. Michalskaya în tutorialul "Bazele retoricii", un eveniment de vorbire este un ansamblu complet cu forma, structura, limitele sale. De exemplu, o lecție școlară, o întâlnire părintească, o întâlnire, o conferință, o conversație într-o brutărie, o metrou,

Un eveniment de vorbire este alcătuit din două componente principale:

1) discurs verbal (ceea ce este spus, comunicat) și ceea ce îl însoțește (gesturi, expresii faciale, mișcări etc.);

2) o condiție, o situație în care se produce comunicarea (o situație de vorbire).

Prima componentă a evenimentului de vorbire, adică a discursului viu, luată în ultimă instanță, în lingvistica modernă, se numește discurs. Discursul este un discurs "scufundat în viață". Discursul pe lângă vorbire include expresii faciale, gesturi, comportamentul spațial al interlocutorilor.

Spațiul comportamental este cât de aproape interlocutorii tind să fie unul de altul.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: