Motivația și nivelul cererilor - relația dintre stima de sine și nivelul pretențiilor unui atlet

Motivația și nivelul de aspirație

Deoarece motivația este atât de importantă pentru o activitate de succes, este corect să presupunem că, cu cât sportivul este mai motivat, cu atât mai mult va reuși în competiții? Greșită. Dacă suntem motivați, avem cu adevărat tendința de a ne strădui în mod activ să atingem acest obiectiv. Dar este greșit să credem că atunci când îndeplinim toate sarcinile pentru toți oamenii, este necesar nivelul maxim al motivației lor în activitatea aleasă.







Motivația este un aspect cheie al personalității, deoarece dă comportament direcției, conectivității și structurii caracteristice [7, p. 17-18].

Motivația este o motivație interioară pentru atingerea unui scop, acționând din interiorul unei persoane, în timp ce stimularea acționează din exterior. Stimul influențează și motivul induce. Se întâmplă că motivul principal este dorința de a primi un fel de recompensă. Atletul prezintă acest premiu în minte. De exemplu, el visează să-și vadă numele în presă sub forma unui eseu de ziar despre el în calitate de câștigător al competiției. Stimularea poate deveni o formă de motivație interioară, cu condiția ca aceasta să fie suprapusă pe nevoia reală a individului. Stimularea (banii) și motivul (setea de succes) pot ajuta o persoană să reușească în activitatea aleasă, să se afirme sau să-și facă propriul său mod de a-și realiza potențialul. Fără stimulare și motivație adecvată, sportivul nu se antrenează bine și fără pregătire nu se poate atinge un nivel înalt de calificare. Fără măiestrie, performanța de succes în competiții este imposibilă.

Motivarea prea mare creste entuziasmul si stresul. Pentru unii sportivi, creșterea motivației nu numai că nu ajută, poate fi dăunătoare. Excesul de efort poate duce la o deteriorare a activității. Adesea, antrenorii își aduc atleții la starea de "febră pre-începută". Un antrenor care aplică în fiecare caz aceeași strategie tuturor membrilor echipei, face o greșeală gravă. Principiul psihologic al comportamentului optim, formulat în legea lui Yerkes-Dodson, ne dă o strategie eficientă: există un nivel optim de motivare pentru fiecare sarcină și pentru fiecare performer într-o anumită situație de activitate în atingerea scopului său. De exemplu, înotul sau sprintul necesită o motivație maximă, iar împușcăturile de golf sau de sport sunt mai moderate [2, p. 52-53].







Psihologii sportivi se concentrează asupra nivelului de pretenții în legătură cu motivația și scopul pe care sportivul ar dori să le atingă sau care ar fi cel mai acceptabil pentru el. Este clar că obiectivele personale reflectă motivația, precum și sarcina reală și nerealistă (din punctul de vedere al realizării unui anumit rezultat).

Un atlet sau o echipă în ansamblul său va stabili obiective excelente numai dacă succesele anterioare ar fi mai mari decât eșecurile. Succesul sau eșecul este determinat de scopul pe care noi înșine îl stabilim pentru noi înșine sau pe care cineva îl pune în fața noastră și îl acceptăm ca pe al nostru. Este clar că ceea ce poate fi un succes pentru un atlet sau o echipă nu este neapărat un succes pentru un alt atlet sau echipă. Prin urmare, performanțele trecute cu succes și obiectivele corect stabilite sunt o condiție prealabilă pentru creșterea în continuare a nivelului creanței, care, la rândul său, conduce la o îmbunătățire a eficienței activității [8, p. 73].

Nivelul creanței poate fi stabilit nu numai de către persoană pentru sine, ci și de către alții. De exemplu, un antrenor poate seta cu exactitate un gol în fața unui atlet. În funcție de experiența și așteptările din trecut, fiecare sportiv are un scop specific, care trebuie ajustat după fiecare performanță.

Obiectivele ar trebui să fie reale pentru întreaga echipă și pentru fiecare atlet. Realizarea destul de adesea de succes a obiectivului duce la o creștere a nivelului creanței. Rezultatele cercetării au arătat că obiectivele înalte, dar realizabile contribuie la o activitate mai productivă. De aceea, sarcina antrenorului este clară: trebuie să țină seama atât de modul de lucru al echipei, cât și de necesitatea unei abordări individuale a fiecăruia dintre participanți.







Articole similare

Trimiteți-le prietenilor: