Atenție în teoria e

Tema 10. Studiul experimental al atenției.

Teorii ale atenției. Teorii de atenție în diferite școli psihologice (teorii motorii de atenție, teoria atenției cognitiviste). J. James în atenție (conceptul appercepției). Atenția ca stare de conștiință și apariție (W. Wundt). Teoria atenției T. Ribot. Discuție despre atenția în psihologia Gestalt (atenție și percepție). U. Neisser: procese de preempțiune. Atenție la conceptul cultural și istoric al LS. Vygotsky. Teoria procesării pasive (D. Norman). Atenție ca acțiune de control (P. Ya Galperin). Instalarea pe stimul și instalarea răspunsului (D. Broadbent).







Tipuri de atenție. Tipuri de atenție pe N.N. Lange. Definirea tipurilor de atenție de către N.F. Dobrynin. Definirea tipurilor de atenție de către E. Titchener.

Întrebări pentru studiu:

1. Teoria atenției în psihologia străină.

2. Istoria dezvoltării teoriei atenției în psihologia internă.

1. Metode de studiere a atenției.

2. Teorii ale atenției.

3. Tipuri de atenție.

Teorii ale atenției în psihologia străină

În psihologia străină la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, problema atenției a fost luată în considerare în cadrul psihologiei conștiinței. Cei mai mari reprezentanți ai acestei direcții sunt Wilhelm Wundt, E. Titchener. Conștiința este un sistem de senzații, imagini de memorie, gânduri; orice elemente ale psihicului. De exemplu, unii reprezentanți ai acestei direcții au fost considerați unități care formează psihicul, senzații, altele - reprezentări ale memoriei.

Atenție ca stare de conștiință și appercepție conform lui Wundt.

Wundt a definit atenția ca un punct fix al conștiinței, ca fiind cel mai clar câmp al conștiinței noastre. Această claritate este obținută prin transferarea conținutului conștiinței din zona perceptuală, adică vagă, percepție indistinctă, în zona appercepției. Această definiție subliniază numai natura subiectivă a experienței noastre, claritatea, responsabilitatea. Appercepția, conform lui Wundt, este înțeleasă ca o manifestare a unei activități psihice particulare. Activitatea mintală este văzută ca un proces de "sinteză creativă", care are o cauzalitate, care este de natură specifică, însă originea acestei cauze nu este explicată. Cauza ca sursă de activitate este o forță internă. Wundt consideră atenția manifestarea appercepției ca o capacitate spirituală primară.







Atenție în teoria lui E. Titchener.

E. Titchener, spre deosebire de Wundt, definește atenția ca o proprietate a senzației, ca o claritate senzorială. Sensibilitatea senzorială este prezentarea unei anumite senzații cu mai multă sau mai puțină forță. Această claritate se manifestă prin proprietățile senzațiilor, cum ar fi calitatea, intensitatea, durata.

"Claritatea este o calitate care conferă senzației o poziție specială în minte: un sentiment mai clar domină pe alții, rămâne pe cont propriu ..."

E. Titchener conectează atenția cu procesele fiziologice. El crede că claritatea senzațiilor este determinată de o predispoziție nervoasă, calitatea senzațiilor se datorează diferențierii nervoase.

În conceptul de Titchener există și unul comun cu conceptul Wundt. Acesta este în general faptul că Titchener pare să nege activitatea personalității în procesul de atenție, ca în cazul apercepției lui Wundt. Titchener scrie despre claritate ca o simplă proprietate a senzațiilor, dar această proprietate exprimă predominanța senzațiilor în conștiință. Totuși, predominanța senzațiilor în conștiință nu este exterioară, ci internă a calității conștiinței, în funcție de subiect, asupra predispoziției sistemului nervos.

E. Titchener distinge două forme de atenție:

- pasiv primar (involuntar);

- secundar activ (arbitrar).

Aceste forme de atenție sunt caracteristice diferitelor etape ale dezvoltării mentale. Ele diferă una de alta numai în complexitatea lor, precum și în timpul manifestării, ca și în formele anterioare și ulterioare. Diferența dintre aceste forme în manifestare. Particularitatea atenției primare pasive Titchener a fost definită după cum urmează: "Există astfel de impresii pe care noi nu le acordăm atenție, dar ne iau conștiința prin furtună (sunet puternic). Există calități care atrag în mod irezistibil o persoană (gust amar, culoare galbenă). "

Dacă majoritatea psihologilor de atunci au studiat atenția ca o funcție spirituală specială care nu este legată de alte structuri, Titchener încearcă să identifice mecanismele fiziologice ale atenției.

Intensitatea, calitatea, noutatea stimulului provoacă excitație, care nu este ușor întârziată sau ascunsă de excitații concurente. Motivul atenției, potrivit lui Titchener, trebuie să fie luat în considerare din punct de vedere biologic. Excitarea cauzată de stimuli intenți cauzează anumite reacții motorii. Factori precum noutatea și bruscătatea stimulului determină reacții motorii de importanță deosebită, un sens de protecție, deoarece O nouă bruscă este o sursă de pericol.

Teorii motorice de atenție. R. Descartes, Freese, Ben, Lotze, T. Ribot, N.N. Lange.

În aceste teorii, atenția este văzută ca rezultatul unei adaptări a motorului care "îmbunătățește instantaneu percepția unui obiect sau ancheta mentală a unei idei". În cadrul acestei teorii sunt evidențiate trei puncte importante:

a) descoperirea inițială a unei idei sau obiect legate de mișcare;

b) îmbunătățirea procesului de percepție (mișcare);

c) rezultatul său este o percepție mai clară și mai distinctă a unui obiect sau a unei idei.

Studiul atenției ar trebui să se concentreze asupra celei de a doua legături a procesului, care conduce la o îmbunătățire a conștiinței inițiale a obiectului, la dezvăluirea mecanismului acestui proces, deoarece fiecare senzație sau idee este asociată cu o mișcare și, percepând această mișcare, comunicăm senzației sau ideii o intensitate și claritate suplimentare.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: