În ciuda tuturor bârfei și miturilor despre limbajul chinez, un fapt incontestabil îl reprezintă interesul tot mai mare al oamenilor pentru una dintre cele mai vechi limbi ale lumii. Au trecut douăzeci de ani de la dobândirea suveranității patriei noastre. De atunci, universitățile de conducere interne și private au produs mulți studenți chino-americani care lucrează cu succes în diferite sectoare ale societății noastre.
Limba chineză în Kazahstanul suveran a început să predea din 1989. În 1989 a fost deschisă Facultatea de Studii Orientale la KazSU (actualul KazNU numit după al-Farabi), unde adevărații orientaliști au început să se pregătească cu cunoașterea mai multor limbi est și vest.
Mai mult, aș dori să mă ocup de particularitățile scrisului, de sistemul fonetic, de sistemul gramatical și de fondul lexical al limbii chineze. Aceste componente sunt principalele alimente pentru fabule și "thrilleri" teribile despre chinezi. Deci:
Mitul numărul 1: Este aproape imposibil să stăpânești limba chineză, pentru că este fizic imposibil să înveți câteva zeci de mii de hieroglife existente în limba chineză.
Adevărat: Cel mai complet dicționar de caractere chinezești acoperă aproximativ 80.000 de unități. Și nu trebuie să uităm că majoritatea au rămas pe paginile operelor clasice, adică nu mai este folosit ca mijloc de comunicare. Programul școlii secundare chineze cuprinde aproximativ 4000 de caractere. Aceasta este norma pentru chinezii medii educați. Programul nostru universitar pentru filologi - sinologiști - 3500 de hieroglife, fără a include unități frazeologice. Dar, după cum arată practica, elevii pot, de fapt, să învețe kanji cel puțin o mie mai mult.
Pe pământ există mai multe civilizații, care la începutul începuturilor lor au folosit serviciile de scriere hieroglifică. Odată cu dezvoltarea societății, a științei și a gândirii filosofice în diferite țări, scrisoarea "imagine" a fost înlocuită treptat cu o scrisoare "scrisă", adică alfabetul. Până în prezent, China rămâne singura țară, iar chineza este singura limbă care a folosit hieroglife timp de mai multe milenii. După cum știți, pământenii folosesc încă două tipuri de semne scrise: fonetic și semantic. Hieroglifele chinezești sunt semne semantice, adică fiecare caracter chinez are un anumit sens, uneori mai multe sensuri.
Scrierea a parcurs un drum lung de dezvoltare de la forma picturală la scrierea hieroglifică modernă, care, în ciuda privirii sale, complexitatea ei, servește ca mijloc de a fixa cu precizie și fără ambiguitate vorbirea orală chineză. Oamenii chinezi din diferite zone îndepărtate, atunci când nu se înțeleg între ei verbal, își scot mâinile și încep să comunice cu ajutorul hieroglificelor.
Se știe că chinezii aveau o limbă scrisă în timpul civilizației Shan-Yin, și aceasta era în secolul al XV-lea î.Hr. Acest lucru este evidențiat prin inscripții pe cochiliile broaștelor țestoase și pe oasele animalelor descoperite de arheologi în 1899 în timpul săpăturilor din provincia Henan. De asemenea, s-au găsit inscripții pe bronz, piatră și ceramică. Oamenii de știință susțin că aceste inscripții aveau legătură cu povestirea: înainte de un eveniment important, oamenii s-au întors spre povestiri pe cochiliile broaștelor țestoase sau pe oasele animalelor. Cântărirea a fost făcută pe crăpături, care au fost formate pe oase sau în coji, când au fost încălzite de foc. Interpretarea modelului de fisuri a fost fixată de semnele corespunzătoare, cunoscute sub numele de "jia gu wen".
Hieroglifele sunt cea mai interesantă parte a limbii chineze atât pentru învățare, cât și pentru predare. Pentru că în ele - întreaga istorie a dezvoltării civilizației chineze: strămoșii străvechi ai "descendenților dragonului", toată lumea lor în viziunea mondială a fost investită în hieroglife.
De exemplu, ne uităm la imaginea antică a hieroglifei "nuy" - o femeie. În antichitate, acest hieroglifă reprezenta figura unei femei care stătea într-o poezie supusă, cu picioarele îndoite sub ea și îndoite în fața mâinilor ei. În China antică, aceasta era poziția tradițională a unei femei care exprimă politețea și ascultarea față de un bărbat. Acest hieroglif face parte și din alte hieroglife complexe, legate de femei, nume de femei și frumusețe. În chineză există și multe hieroglife complexe cu semnificații negative, care includ compoziția dată grafei. De exemplu, un „gelos“ este compus din „femei“ și „instanță“, „sclav“ este compus din „femei“ și „palma“, cuvântul „fata“, „fata“ este compus din „femei“ și „urât“. Caracter „Ei bine,“ însemnând „furie“, „supărare“ este format din personaje „femeie“, „palmier“ și „inima“. Există în mod natural mai multe caractere „inofensive“ cu „Nu“, „mama“ în chineză - „o femeie care plugul ca un cal“ și „bun“ - „o femeie care a dat naștere unui copil.“
Vocabularul de zi cu zi din China acoperă aproximativ o mie de hieroglife și o jumătate - două mii de cuvinte. Deoarece vocabularul chinezesc modern, spre deosebire de cel antic, este disilabic, unele hieroglife din mii de hieroglife formează noi cuvinte între ele. Cu toate acestea, pentru a citi literatura mai specifică, este necesar să aveți "în bagaje" aproximativ 4-5 mii de caractere. De asemenea, este important să luăm în considerare nuanța importantă că același ieroglific poate fi folosit în mai multe sensuri. De exemplu, în conformitate cu hierogliful "xiang" din "Marele Dicționar chinez-rus", în redacția lui Oshanin, sunt date 12 valori. Dar cele mai des întâlnite dintre ele: "doriti", "doriti", "ganditi", "doriti", "faceti ipoteze". În caractere chinezești, forma, sunetul și semnificația sunt combinate, care trebuie memorate simultan.
Mitul numărul 2. Baza articulară a limbii chineze nu se pretează la un străin. Excepția este așa-numitul "hua chiao" - "chinez străin", al cărui număr este de 50 de milioane în întreaga lume.
Adevărul motiv pentru pronunțarea proastă a unui străin constă în metoda destul de slabă de a învăța limba chineză în general în întreaga lume. Acest lucru este valabil și pentru China. După cum arată practica, profesorii chinezi care lucrează cu străinii nu aud "întotdeauna" pronunțarea greșită a străinilor, considerând că pronunțarea normală este distorsionată, deoarece elevul nu este un vorbitor nativ. Metoda de a preda limba chineză pentru străini este adesea redusă la reînnoirea constantă a vocabularului, memorarea hieroglifelor și a cuvintelor. Pronunțarea proastă a străinului, nu întotdeauna, dar de multe ori, rămâne în afara viziunii profesorului chinez, dacă, desigur, studentul însuși nu este interesat și nu muncește din greu în această direcție.
În continuare aș dori să subliniez câteva dintre trăsăturile fonetice ale chinezilor moderni. În limba chineză modernă, în primul rând, nu există o combinație de două sau trei sunete consoane la începutul și la sfârșitul silabelor. Structura silabelor este ordonată, linia dintre ele este clară; în al doilea rând, rolul principal în structura silabei este dat sunetelor vocale. Silabe în chineză poate fi fără un sunet consoană, dar fără un sunet vocal nu poate fi. Ei pot avea unul și mai mult de un sunet, astfel încât limba chineză este melodică; în al treilea rând - fiecare silabă a limbii chineze are tonuri. Tonurile nu numai că îndeplinesc funcția semantică, dar și creează rime în discurs și dau melodie.
În chineză, silabă este de obicei monosillabică. În Putonghua, mai mult de 400 de silabe diferite, dintre care majoritatea încep cu inițialele, dar există, de asemenea, silabele care încep cu un sunet vocal.
Mitul 3: Deoarece limba chineză se referă la limbi izolate (amorfe), ea are o gramatică complexă care nu se pretează oamenilor care sunt purtători ai tipurilor de limbi inflexive și aglutinante.
Din cauza izolării, adică fără modificări în formularea cuvintelor în compoziția propoziției, puteți construi cu ușurință o propoziție perfect competentă în limba chineză. De exemplu, "studiez chinezii" în limba chineză va fi "I + învăț + chineză"; "Te iubesc" - "I + te iubesc pe tine"; "El merge la magazin" - "He + go + magazin." După cum puteți vedea, structura este aceeași: "subiect + predicat + adăugare". Am remarcat în repetate rânduri că această structură este păstrată în propuneri complexe. Dar trebuie să ne amintim și alte reguli: circumstanțele locului, timpul și modul de acțiune, în funcție de scopul vorbitorului, pot schimba pozițiile cu un subiect, dar niciodată cu un predicat. Toate circumstanțele sunt exclusiv pentru predicat. O altă regulă nu este mai puțin importantă: cuvântul definitoriu precede în mod necesar cuvântul definit. De exemplu, "profesor de limbă chineză" în limba chineză va fi "limba chineză + profesor"; "Domnul Wang" - "Wang Lord", etc.
Limbajul chinez diferă de limbajul kazah (limbile pe care le folosim în mod obișnuit) de la limbajul inflexional rus și aglutinant, de la o serie de trăsături gramaticale, atât în morfologie, cât și în sintaxă. Limba chineză este caracterizată de o economie strictă a mijloacelor gramaticale, care se manifestă în diferite aspecte ale structurii limbii.
Cuvintele din limba chineză nu au, în majoritatea cazurilor, trăsături morfologice exterioare, prin care ar putea fi atribuite uneia sau alteia dintre ele. Prin urmare, pentru a determina calitatea de membru al unui cuvânt într-o anumită parte de vorbire are practic să fie ghidat de alte criterii, cum ar fi capacitatea de a acționa în calitate de cuvinte ale unui membru al propunerilor, este conectabilă cu cuvintele altor categorii și cu anumite caracteristici formale. Există multe exemple atunci când același ieroglific este folosit ca un verb, un substantiv și un adjectiv.
De la începutul secolului trecut, s-au făcut în mod repetat încercări de a dezvolta o metodologie de predare a limbii chineze pentru străini. De exemplu, în anii 50-60. la Universitatea din Hawaii, SUA prof. Defectele au creat un ciclu de manuale. Tehnica folosită de acest maestru a fost de a se asigura că limba a fost predată și asimilat prin stăpânirea utilizării corecte a caracterelor, care se realizează datorită memorarea textelor în care aceste caractere îndeplinite.
În anii 70-80. în întreaga lume a început să folosească metoda situației. Cu ajutorul dialogurilor au fost învățate expresii care ar putea fi folosite în anumite situații de vorbire. Această metodă încă mai domină cu succes manualele din limba chineză.
În a doua jumătate a secolului trecut a devenit un manual incredibil de popular al limbii chineze Huang Shuin și TP. Zadoenko. O caracteristică caracteristică a acestei dezvoltări este că există multe explicații teoretice și puține exerciții practice. În edițiile timpurii ale acestei dezvoltări, textele lecțiilor nu sunt date de hieroglife scurte - "fan tzi", pe care chinezii continentali nu le mai folosesc.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: