Dat fiind că colecțiile separate ale strămoșilor noștri îndepărtați erau încă înlănțuiți, fixarea în limba lor a unui anumit conținut pentru un anumit exponent nu era aceeași chiar în teritorii relativ mici.
Prin urmare, limbile generice formate au fost inițial, deși destul de similare, dar totuși diferite. Cu toate acestea, gradul de extindere a contactelor împerechere și alte genuri și apoi comunicațiile economice între triburi interacțiune începe între limbile lor. În dezvoltarea ulterioară a limbajului pot fi urmărite procese de două tipuri opuse: procesele de divergență, dezintegrarea unei singure limbi în două sau mai multe diferite între ele, deși limbi înrudite, precum și procesul de convergență, armonizarea diferitelor limbi și chiar înlocuirea a două sau mai multe limbi una.
Diagrama dezvoltării divergente: o singură limbă se rupe mai întâi în dialecte, care apoi se transformă în limbi independente. În același timp, în fiecare dintre ele persistă unele trăsături ale strămoșului lor comun, în care se manifestă rudenia lingvistică. Inițial diferite limbi sau, salvați-l ca o abordare diferită reciproc într-o măsură mai mare sau mai mică, sau altfel există o „preluare“ a unei limbi de alta, adică. E. O comunitate anumită limbă în loc de limba originală începe să comunice într-o altă limbă. De obicei, limbajul care se dovedește a fi un "câștigător" absoarbe mai mult sau mai puțin anumite caracteristici ale limbajului absorbit. În acest caz, avem de-a face cu dezvoltarea pe baza unui substrat sau în contact cu un superstrat.
Un caz special: formarea de koine - 1) o limbă comună, care are loc pe baza de amestec dialecte înrudite (dintre care una este maestru) și 2) conversia uneia dintre limbile în contact, în așa-numita lingua franca - un mijloc mai mult sau mai puțin regulate de comunicare interetnică, nu înlocuiește alte limbi în afara utilizării, ci coexistă cu ele într-un singur teritoriu și este expusă acestora.
În istoria reală a limbilor, procesele de divergență și de convergență sunt în mod constant combinate și interconectate una cu cealaltă.
Cu toate acestea, în timp, scrierea are loc peste tot în limba maternă. În primul rând, toate popoarele au avut folclor oral, ale cărui lucrări au fost în cele din urmă înregistrate și procesate. În al doilea rând, și în afaceri de scriere și, în anumite cazuri, și acțiuni asociate cu un cult religios, a început să recurgă la limba poporului, deoarece era important să se asigure un ordin ușor de înțeles sau un alt document sau regulamente oficiale, claritatea predicare și așa mai departe. Forth. Deci, aproape de manuscrise latine apar manuscrise vechi, în franceză veche, veche de înaltă germană, veche de Boemia, în limba veche polonez aproape de manuscrise arabe - manuscrise turcești, etc ...
Relațiile lingvistice din Antica Rusă s-au dezvoltat într-un mod ciudat. Limbajul literaturii bisericii și biserica a fost Biserica, continuă tradiția Bisericii Vechi (bazat pe vechea bulgară) limba, prima limbă slavă literară. Datorită mare apropiere unul de alte limbi slave limba slavona nu era în întregime necunoscută, ar putea fi perceput ca un fel de limbaj „lor“, care permite o interacțiune nelimitată între ea și limba națională. Textul slavona este pronunțat în stil rusesc, atunci deja era scris diferit decât originalul, există un fel de „revizuire“ Rusă (opțional) limba slavona (la fel și în Serbia a format său „revizuire sârb“, sau chiar și în ținuturile bulgare numite „medii -nebolgarsky izvod ").
În același timp, însă, limba rusă a fost profund influențată de slavia Bisericii. Au existat texte literare care au combinat trăsăturile limbilor populare rusești și slavonești ale Bisericii. Vechea limbă literară rusă - limba „Lay“, limba cronicilor - a fost format ca un fel de sinteză a acestor două principii. Mai aproape de limba națională a fost limba de scriere a afacerilor (scrisori, texte juridice etc.), dar a absorbit și un număr considerabil de elemente slavonești bisericești. Ca rezultat, vechea literatura rusă a reprezentat gamă de tranziții graduale între acești poli, ca, pe de o parte, Ostrom Evanghelia, iar pe de altă parte - litere Novgorod pe coajă de mesteacăn.
Odată cu dezvoltarea capitalismului și eliminarea fragmentării feudale, popoarele se dezvoltă în națiuni. În consecință, limbile de naționalitate devin limbi naționale. Dar acest proces nu este mecanic, nu simplu. În unele cazuri, limba națiunii nu devine națională, ci este redusă la poziția dialectului unei anumite limbi naționale. În alte cazuri, dimpotrivă, două sau trei limbi diferite, deși strâns legate, sunt formate din limba unei singure naționalități.
Limba națională servește națiunea, nu numai în domeniul comunicării orale, așa cum se întâmplă de multe ori cu limba de naționalitate, și să fie sigur și în comunicarea scrisă ca limbă literară. Odată cu creșterea abilităților populare, scrisul și scrisul devin instrumente de comunicare între masele largi. În cazul în care limba literară era străină, are loc o tranziție treptată a scrisului în limba poporului. După ficțiune, știința trece la limba poporului, adesea biserica. În acele țări în care limba literară era, deși nu în întregime un străin, dar încă destul de departe de oameni, există o apropiere cu vernaculară său, consolidarea bazei sale populare. În această eră, există o chestiune de o singură normă a limbii literare în utilizarea sa orală scrisă și apoi - o problemă care a fost anterior, fie nu a apărut (permite coexistența unor standarde regionale multiple), sau nu au avut-o garnituri, pe care îl dobândește în timpul formării națiunii. La urma urmei, limba populară vorbită și vorbită este caracterizată de o fragmentare dialectală considerabilă. Prin urmare, apropierea limbajului literar de limbajul populației este plină de pierderea unității limbajului literar. Între necesitatea unității limbii și dorința de a reuni limba literară cu oamenii există o contradicție. În multe cazuri, este permisă în așa fel încât baza pentru un standard unificat stabilește una dintre dialecte - cel care cursul dezvoltării istorice este prezentat în primul rând.
Deci, bazat pe normele limbii literare franceze a mers regiune dialect Ile-de-France, adică Paris și împrejurimile sale, în cadrul engleză - .. Dialectul din Londra și zona înconjurătoare, în cadrul spaniol - dialectul castilian, și anume, Toledo și Madrid .. . Consolidarea bazelor populare limbii literare ruse a procedat așa cum sa mai aproape, în primul rând pentru a vorbi cu Moscova și zona înconjurătoare. Acesta este motivul pentru care norma literară a fost pronunțat Akane (comun la Moscova din dialectele rusești din sud) și explozive [g] (comun la Moscova cu dialectele din Rusia de nord).
Desigur, normele în curs de dezvoltare ale limbajului literar nu erau o simplă copie a legilor și trăsăturilor dialectului capitalei și a împrejurimilor ei. În primul rând, ceva ce a făcut alte dialecte, și în al doilea rând, un rol important a fost jucat de tradițiile perioadei anterioare de dezvoltare a limbii literare, este de multe ori nu este asociată cu această zonă a țării. În special, limba literară rusă a rolului excepțional jucat de slavona patrimoniul și tradițiile sinteza celor două stihiy- lingvistică slavă bisericească și popular rus - care a fost deja implementat cu succes în dezvoltarea limbii literare din perioada precedentă. origine slavona nu sunt numai imense straturi de vocabularul limbii literare ruse moderne (întreaga „nepolnoglasnaya“ vocabularul, adică cuvinte, cum ar fi puterea, timp, prizonier, curajos, .. cuvinte pentru a instrui și u în loc de g și h, cum ar fi pentru a da naștere, de iluminat, de putere și t. d.), dar, de asemenea, nivelul derivațional întreg (tipuri de substantive în -Tel, -stvie, -stvo, -anie. -enie, -izna, -ynya, adjective -eyshy, -ayshy, WHO-verbe, prefixe, inferior, pre-) și chiar parțial formarea (participă la -fond, -shy, -hy, -my). Unele popoare ale formării limbilor naționale a procedat în lipsa unui centru unificator, într-un mediu de concurență sau de schimbare secvențială în câteva centre și conservarea pe termen lung a fragmentării feudale. Deci, a fost în Europa, germanii au italyantsev.Nakonets, multe popoare din țările în curs de dezvoltare, chiar și fără a avea propriul lor stat, într-o opresiune națională mai mult sau mai puțin puternice. Acest lucru, desigur, lasă o amprentă asupra dezvoltării limbilor corespunzătoare, face dificilă formularea normelor literare. De exemplu, în Norvegia, o lungă perioadă de timp (1397- 1814) în conformitate cu fostele autorități daneze, au existat două concurente limba literară - spontan norvegizovanny daneză și în al doilea rând, a creat în mod artificial în secolul al XIX-lea. pe baza dialectelor norvegiene (acum există o apropire conștientă încurajată a acestor două limbi).
Perioada de cuceriri coloniale se caracterizează prin apariția așa-numitelor limbi pidgin și creole. Pigeon - un fel de lingua franca (a se vedea §217.), O limbă auxiliară „cumpărături“, pentru oricine nu o familie și folosit ca un mijloc limitate de comunicare colonizatorii europeni și localnici și apoi limbile bastinasilor între ele 1. porumbel întotdeauna puternic reduse limba cu gramatica simplificată și vocabular sărac, care conține, împreună cu elemente corupte ale unei limbi europene o cantitate semnificativă de elemente locale.
În lumea modernă, cu prăbușirea imperiilor coloniale, mai ales după al doilea război mondial, zeci de națiuni noi cu limbile lor naționale au venit în arena istorică.
Cu toate acestea, un număr de state tinere, au aruncat lanțurile robiei coloniale, a format un fel de situație limbă: o granularitate mare de oameni locale, și, uneori, chiar și limbi tribale are uneori foarte dificil de justificat alegerea unora dintre ele ca bază pentru crearea unei limbi literare. În aceste condiții, rolul limbii oficiale a noului stat este uneori să prezinte o lingua franca, care a primit răspândirea considerabilă pe teritoriul respectiv, deși este limba maternă pentru doar o minoritate a populației (de exemplu, în cazul în Indonezia, Malaezia).
Uneori, limba oficială este declarată limba utilizată de religia oficială (cum ar fi Urdu în Pakistan - nativ doar 7% din populație); uneori, aceeași limbă europeană (engleză, franceză sau portugheză), care a fost în această țară, un funcționar în perioada colonială și, prin urmare, într-o anumită măsură, un semn de cel puțin o parte a populației. În unele cazuri, noile state au două limbi oficiale, în timp recunoscute ca fiind egale (de exemplu, în India - hindi și engleză în Tanzania - suahyli și engleză, în Mauritania - Arabă și franceză). Pentru tinerele națiuni din Africa utilizarea pe scară largă a limbilor europene mai ușor la stăpânirea în primul rând realizările culturii mondiale și științei, oferă un ritm rapid de catch-up care a fost pierdut pentru o lungă perioadă de sclavie coloniale. În general, toate la fel în cazul în care formațiunile pre-capitaliste, cu alfabetizarea lor îngustă, a fost tipic, în unele cazuri, conviețuirea într-o singură țară paralelă „funcțională“, adică. E. de specialitate, limba (limba vorbită, limba bisericii, limba corespondenta de afaceri), atunci timp pentru un nou, mai tipic unitatea limbii naționale în fiecare națiune, precum și actele lingvistice într-o varietate de stiluri funcționale (a se vedea. § 24).
O trăsătură caracteristică a noii ere, împreună cu dezvoltarea națiunilor și limbilor naționale, este, de asemenea, o creștere constantă a relațiilor internaționale, contacte cuprinzătoare și din ce în ce în masă între popoare, inclusiv contactul limbii. Mai frecvente în lumea modernă, bilingvism și multilingvism, populații mari. Mare și rolul limbii de comunicare internaționale și organizații internaționale în continuă creștere - engleză, franceză, spaniolă, rusă, chineză, arabă (cele șase limbi sunt oficiale și de lucru din limbile Națiunilor Unite), urmat de portughezi, iar în unele domenii ale științei și culturii a germană, italiană , Japoneză, în unele regiuni - hindi, indonezian, swahili. În plus, anumite aplicații, un număr de țări în Inter- artificiale: limbile naționale, în special Esperanto“.
În toate limbile lumii există o creștere continuă a elementelor comune - internaționalismului
Dezvoltarea lui L. .. are o legătură directă cu dezvoltarea culturii poporului în cauză, în primul rând cu literatura sa artistică. Limba ficțiunii (vezi) întruchipează cele mai bune realizări ale culturii naționale de vorbire, principalele virtuți ale lui L. Ya. poporul, limba națională ca întreg.
2. Universalitatea normelor și codificarea lor. "Pentru a fi general acceptat și, prin urmare, în general înțeleasă", este proprietatea de bază a lui L. I. care "face de fapt doar literar" (L. V. Shcherba). În cadrul lui L. I. toate unitățile sale și toate sferele funcționale, adică atât carte, cât și razg. vorbire, sunt supuse sistemului de norme (a se vedea Norma).
4. ramificat stiluri sistem multifuncțional Deeper și diferențierea stilistice a mijloacelor de exprimare în vocabularul, frazeologia, formarea cuvintelor, variații gramaticale (vezi.).
Stratificarea funcțională în stil L.Ya. din cauza cererii publice instrumente lingvistice de specialitate pentru a le organiza într-un mod special, în scopul de a oferi comunicații de voce media L. I. în fiecare dintre sferele principale ale activității umane. Aceleași scopuri sunt deservite de diferențierea mijloacelor de exprimare stilistice. Soiuri funcționale de L. I .. sunt implementate în formă scrisă și / sau orală (a se vedea stilistica). În sovr. Eu sunt. a crescut proporția de exprimare în legătură cu dezvoltarea de radio, de film, de televiziune și, astfel, formarea de mai mult și mai intens și funcționează în cadrul limbii de carte de vorbire de radio, limba de cinema, discurs de televiziune specii distincte L. I.
6. Pentru L. o tendință de delimitare funcțională a unităților lingvistice, la dubletul de pre-odshtsuiyu. Cu această conexiune, dintr-o parte, L I. varianta constantă a mijloacelor de exprimare, pe de altă parte - tipică pentru La. caracteristici ca bogăția și diversitatea sinonimie lexical-frazeologice și gramaticale (ca semnul distinctiv al AL I), ramificat stilistic și a dezvoltat un sistem de formare a cuvintelor, diferențierii lexical-semantică a cuvintelor singură rădăcină (vezi. paronime), robustețea semantica a omonime (a se vedea.), sub rezerva corelaţia care acoperă antonime logice (cm.) și conversives (vezi. de conversie), profund stilistic diferențiere aprinsă. Lexicon. "Demnitatea unui limbaj literar este determinată. bogăția de oportunități pregătite pentru a exprima diverse nuanțe "(Shcherba). Dialecticismul lui L. I .. flexibilitatea structurilor sale stilistice apar în conjuncție un mijloc de exprimare și în mod constant din surse regenerabile, create în mod creativ posibilitățile expresive pentru transferul de noi concepte și idei.
Norma lingvistică deschide calea ideilor noi, care înlocuiesc forma depășită a Iyit-ului. limba, alege de la oameni-razg. discursurile sunt acele elemente care au sau pot dobândi o semnificație națională. În naționale L. normele cărții și " vorbire, formând un sistem unificat de aprindere. norme „*) pe-în raport cu celălalt. Regulile colocvial. lit. ^ ECHI mai puțin“ severă „, în comparație cu regulile de vorbire Knysna. Caracteristica principală a prezentei-o zi. I L .. (de ex. eDraz catenar L. i. națiune) spre deosebire de L. i. donare-țional perioada de dezvoltare (de exemplu, de la $ LJ naționalitatea), este existența unor n'rrm comune comune tuturor membrilor comunității naționale, și care să acopere atât cartea și colocvial. l ; ...., adică toate aspectele legate de comunicare verbală I L. națiune diferă de la Los Angeles am naționalitatea și faptul că acesta este format pe o bază populară, pe baza vorbirii colocvial oamenilor în lA I pre-naționale .... pohi (spre deosebire de un L. național i.) au reprezentat numai aceasta carte, deoarece funcțiile sale se extind în sfera comunicării oficiale. Referitor la acest lucru este faptul că eu L .. naționalitate poate fi limbă „străină“ (de ex. în lauyn Evul Mediu din latinilor, arabă, și limbile persană în multe țări din Est), în contrast cu L. I. național la baza-cerned este limba maternă a poporului. L-am .. naționalitatea poate fi „său“, ca de exemplu . în Moscova. Rusia (a se vedea Istoria limbii literare ruse, Istoria limbii ruse). Problemele lui L. I .. epoca pre-națională este subiectul discuțiilor din literatura lingvistică.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: