1. Stil literar și artistic
2. Imaginile ca o unitate de reprezentativitate și expresivitate
3. Vocabular cu semnificație obiect ca bază de reprezentativitate
În funcție de limbajul, conținutul declarației, situația și obiectivele comunicării, se disting mai multe soiuri sau stiluri în stil funcțional, caracterizate printr-un anumit sistem de selecție și organizare a mijloacelor lingvistice în ele.
Stilul funcțional - este înrădăcinată punct de vedere istoric și social fel conștient limbii literare (subsistemul său), care operează într-o sferă specifică a activității umane și interacțiune create prin utilizarea funcțiilor în domeniul resurselor lingvistice și organizarea lor specifică.
Stilul literar și artistic al vorbirii stă numai în această clasificare, nu pentru că există încă rezolvată problema legalității alegerii sale într-un stil funcțional separat, deoarece are o limite destul de neclare și pot folosi instrumentele lingvistice ale tuturor celorlalte stiluri. Specificitatea acestui stil este, de asemenea, prezența unui alt mijloc grafic-expresive pentru transmiterea de proprietăți speciale - imagini.
1. Stil literar și artistic
Așa cum am menționat mai sus, problema limbii literaturii și locul său în sistemul de stiluri funcționale este rezolvată ambigui: unii cercetători (VV Vinogradov RA Budagov, AI Efimov, MN Kozhin, A. N. Vasiliev, Boris Golovin) includ un sistem de stiluri funcționale ale unui anumit stil artistic, în timp ce altele (LY Maximov, Konstantin Panfilov, MM. Shan, DN Shmelev VD Bondaletov) cred că acest lucru nu a fost justificată. Argumentele împotriva eliberării de stil ficțiune, următoarele: 1) limba de ficțiune nu este inclusă în conceptul limbii literare; 2) se mnogostilen, nu închis, nu are nici un semn specific, care ar fi inerente în literatura de limbă, în general; 3) în limba funcției estetice ficțiune specială, care este exprimată într-o utilizare foarte specifică a resurselor lingvistice.
Mi se pare foarte legitimă opinia MN. Kozhina că "introducerea discursului artistic dincolo de stilurile funcționale ne ușurează înțelegerea funcțiilor limbajului. Dacă vrem să aducem arta din numărul de stiluri funcționale, dar presupunem că există limba literară într-o varietate de funcții, și nu poate fi negat, se dovedește că funcția estetică nu este una dintre funcțiile limbajului. Folosirea limbii în domeniul estetic - una dintre cele mai mari realizări ale limbii literare, iar acest lucru nici o limbă literară nu încetează să mai fie așa, obținerea într-o lucrare de limbaj de artă sau literară nu încetează să mai fie o manifestare a limbii literare „[1].
Folosit în opere literare de diferite genuri și genuri: povești, romane, poezii, poezii, tragedii, comedii etc.
Lățimea de exprimare artistică înseamnă limbaj comun este atât de mare, încât sugerează ideea potențialului fundamental pentru a fi incluse în stilul de ficțiune a tuturor resurselor lingvistice existente (deși într-un anumit fel conectat).
Aceste fapte indică faptul că stilul de ficțiune are o serie de caracteristici care îi permit să-și ocupe propriul loc special în sistemul stilurilor funcționale ale limbii ruse.
2. Imaginile ca o unitate de reprezentativitate și expresivitate
Vizuale și de expresivitate - proprietăți de stil artistic și literar inerente, prin urmare, putem concluziona că imaginile și - un element necesar al acestui stil. Cu toate acestea, acest concept este încă în mod semnificativ mai mare, de multe ori în știință lingvistică examinează cuvânt de imagine ca unitate de limbă și vorbire, sau, cu alte cuvinte, imagini lexicală [2].
În acest sens, imaginile este considerată ca fiind una dintre caracteristicile de cuvinte conotative, ca abilitatea de cuvinte pentru a cuprinde și pentru a reproduce în comunicare vorbire aspect senzuală beton (imaginea) a obiectului, așa cum este înregistrat în mintea vorbitorilor nativi, - un fel de reprezentare vizuală sau auditivă.
În opera lui N.A. Lukyanova „Pe semantica și tipuri expresive de elemente lexicale“ [3] conține o serie de hotărâri ale imaginarului lexicale, împărtășite în totalitate de noi. Iată (în formularea noastră) unele dintre ele:
1. Imaginea este o componentă semantică care actualizează asociațiile senzoriale (reprezentări) asociate cu un anumit cuvânt și prin ea și cu un obiect specific, un fenomen numit acest cuvânt.
2. Imaginile pot fi motivate și nemotivate.
3. Limbajul (semantic) al cuvintelor figurative expresive motivate este:
a) asociații figurative care apar atunci când se compară cele două reprezentări ale obiectelor reale, fenomene - imaginile metaforice (foc mic - „să fie într-o stare de furie, furie“, uscat - „mult vă faceți griji, să aibă grijă de com- decât oricând“);
b) asociații sănătoase - (zhogut, hrjapnut);
c) forma internă imagini ca motivație derivațional rezultat (joc, zvezdanut, psihiatru).
4. Baza lingvistică a imaginilor nemotivate este creată datorită unui număr de factori: obscuritatea formei interne a cuvântului, imaginea individuală și așa mai departe.
Astfel, putem spune că imaginea este una dintre cele mai importante proprietăți structurale și semantice ale unui cuvânt care îi afectează semantica, valența și statutul emoțional expresiv. Procesele de formare a imaginilor verbale sunt asociate cel mai direct și organic cu procesele de metaforizare, adică ele servesc ca mijloace expresive.
Imaginea este "figurativă și expresivă", adică funcțiile unității lingvistice în discurs cu caracteristicile organizării sale structurale și un anumit mediu, care reflectă exact planul de exprimare.
Acestea, la rândul său, se caracterizează prin abilitatea de a crea (sau actualizarea dominantele în formă de limbă) imagini senzoriale, reprezentare și saturația asociațiile lor speciale în minte. Funcția adevărată a imaginilor este descoperită doar în cazul abordării real-obiectului de vorbire obiect. Prin urmare, motivul pentru astfel de calități de vorbire, ca reprezentarea și exprimarea constă în sistemul de limbă și poate fi găsit la oricare dintre nivelurile sale, și din acest motiv este imagistica - caracteristică structurală inseparabilă specială a unei unități lingvistice, în timp ce reprezentarea reflecție deja obiectivitate și activitatea construcției sale pot fi investigate doar la nivelul realizării funcționale a unității lingvistice. În special, poate fi un vocabular cu un sens concret, ca principal mijloc de reprezentativitate.
3. Vocabular cu semnificație obiect ca bază de reprezentativitate
Semnificația unui semn lingvistic poate fi obiectivă sau logică. Limbajul semnelor, care are un sens de fond, se referă la obiecte și fenomene, acțiunile lor, simptomele lor (de exemplu, lumina - un fenomen natural, lumina, lumina - actiunea luminii, lumina, lumina - anumite atribute ale unui obiect sau o acțiune). Limbajul semnelor, care are un sens logic, se referă la relația logică (lumina - obiectivele de relație, din cauza luminii - relația dintre cauză, în lumina - relația spațiu, nu o umbră, iar lumina - relația de opoziție).
Valorile lingvistice ale domeniului subiecte se numesc valori lingvistice lexicale, valorile lingvistice ale seriei logice (mentale) se numesc valori lingvistice gramaticale.
Datorită faptului că obiectele din limbaj denotă substantive, este legitim să se concluzioneze că acestea formează baza reprezentativității și consideră această afirmație în detaliu.
Este important să se sublinieze faptul că utilizarea substantivelor în funcția estetică nu poate fi legată de reinterpretare lor metaforică. În discursul avtologicheskoy (de exemplu, de vorbire, liber de pistă) substantive poate juca, de asemenea, un rol stilistic de important, care acționează ca o prima sursa de exprimare.
Un interes stiistic special este utilizarea de către scriitori a unor substantive abstracte pentru a spori eficacitatea vorbirii.
Principala diferență între utilizarea stilistică a substantive abstracte în arta vorbirii este de a spori posibilitățile lor expresive. Sub condeiul scriitorilor substantive abstracte pot fi o sursă puternică de exprimare verbală, deși funcția lor estetică este adesea subestimat, care denaturează imaginea resurselor stilistice mijloace morfologice.
Poeți din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. a extins repertoriul substantivelor abstracte, dând stilului un sunet patetic emoțional. Astfel, N.A. Nekrasov folosește adesea cuvinte: libertate, credință, relicvă, durere, sărăcie, disperare, luptă, violență. Pentru a spori expresia substantive abstracte, primind în contextul politic de culoare, deci utilizați o metodă grafică specială - a scris cu litere mari: „prin Violenței adânc întuneric și rău, Muncii si foamea ea ma condus. [despre muzeu]. "
Substanțele opuse de substanțe de substanțe abstracte, de asemenea, au mari potențialități pentru crearea expresiei de vorbire în discursul artistic.
Scriitorii, publiciștii au tendința de a avea gândire predominant vizuală, spre deosebire de cea abstractivă, care se reflectă practic în utilizarea largă a substantivelor specifice. Introducerea abilă a acestora în text creează imagini vizibile. Și în discursul artistic, funcția estetică poate fi realizată de substantive, folosite în sensul direct, fără a fi supuse unei regândiri figurative:
Valoarea stilistică specială a substantivelor concrete este determinat de caracteristicile lor iconice în descrierea detaliilor artistice. În acest caz, cuvinte care numesc realitate de zi cu zi, de multe ori lucruri foarte prozaic, cuprind cea mai multă energie și sunt în formă de posibilități vizuale nelimitate pentru a descrie viața personajelor, situația, picturi ale naturii, vieții.
Domeniul mare de observații stilistice deschide studiul funcției expresive a substantivelor substantive propriu-zise. Culoarea lor expresivă este cauzată de trăsăturile stilistice de folosire în diferite stiluri de vorbire și de o bogată tradiție de măiestrie estetică în literatura rusă.
posibilități expresive potențiale ale numelor personale, datorită faptului că multe dintre ele datează din rădăcini grecești și poartă o semnificație simbolică ascuns: Mitrofan - Mama lui glorie, Elena - ales, lumină, etc. Un scriitor, numit eroul său, își poate exprima pe scurt atitudinea față de el; Miercuri în AN Ostrovsky Katerina - veșnic pură, Varvara - sălbatic, dur.
Numele rare, ciudate dau un discurs plin de umor: Baruch, Solokha, Khivrya. O expresie vie este creată de ciocnirea unui nume neobișnuit cu un nume sau nume de familie foarte frecvent: Feodulia Ivanovna (Gogol); Apollo Merzavetsky (Ostrovsky); Vasisualy Lokhankin (Ilf și Petrov). Una dintre căile de a vă juca propriile nume este de a folosi numele celebru la un personaj obișnuit sau comic: încălțămintea Hoffmann, tinsmith Schiller (Gogol).
Cu toate acestea, împreună cu un bogat set de nume de familie reduse în literatura rusă, sunt cunoscute numeroase substantive ale lor, fără aceste estimări asociative. Ele nu sunt percepute ca neutre, ci la fel de bune, deschise pentru a crea în jurul lor o halo de nuante emotionale-expresive pozitive; Miercuri Onegin, Pechorin, Larin, Lensky, Insarov, Rostov.
Un alt grup de denumiri active din punct de vedere stilistic formează nume geografice. Rusă limba literară din jurul lor sunt adesea reflexiilor expresive speciale cauzate de diferite asociații. De exemplu, în timpul Marelui Război Patriotic, insula a câștigat o importanță politică, multe nume de locuri :. Brest, Stalingrad, Volga, Ural, Yalta, etc. Au un sunet jurnalistice strălucitoare datorită eroismul soldaților care glorificat pământ rusesc lupta altruistă împotriva fascismului. Un număr de denumiri geografice asociate în mintea poporului rus cu mândrie națională, tema patriotică: Moscova, Vladimir, Smolensk, Borodino, alte nume asociate cu tradițiile artei ruse: Kizhi, Palekh, Gzhel.
stilul literar
Stilul artistic diferă de alte stiluri funcționale prin utilizarea instrumentelor lingvistice ale tuturor celorlalte stiluri, dar aceste instrumente (care sunt foarte importante) apar aici într-o funcție modificată - în estetică. În plus, în discursul artistic pot fi folosite nu numai mijloace strict literare, ci și extra-literare ale limbii - colocviu, slang, dialectal etc. care nu sunt folosite nici în funcția lor primară, ci sunt supuse unei sarcini estetice.
3. Vinogradov V.V. Probleme ale stilisticii ruse. M. 1981.
5. Kozhina M.N. Stilistica limbii ruse. M. 1983.
7. Lukyanova N.A. Despre semantica și tipurile de unități lexicale expresive. // Probleme actuale ale lexicologiei și ale formării cuvintelor. Novosibirsk, 1979. Vol. VIII.
[1] Kozhina M.N. Stilistica limbii ruse. M. 1983. P.49.
[3] Lukyanova N.A. Despre semantica și tipurile de unități lexicale expresive. I. Semantka // Probleme actuale ale lexicologiei și ale formării cuvintelor. Novosibirsk, 1979. Vol. VIII. S. 91.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: