Idiostyle (stil individual)

concepte Idiostyle și idiolect, care sunt definite în mod diferit de către cercetători și, prin urmare, se încadrează în diferite ranguri ale relațiilor cu conceptele de limbă, de text, și „identitate lingvistică“ (VV Vinogradov, Yu.N.Karaulov) sunt recent în centrul interes în poetica lingvistică. Acest lucru se datorează în atenția tot mai mare acordată problemelor de creativitate lingvistică individuală. Desigur, nteres persoanei într-o limbă sau „persoană de limbă“, însoțită de creativitate lingvistică în cea mai mare parte a istoriei sale, dar a devenit dominantă pentru prima dată în epoca romantismului, atunci când determinarea (W. von Humboldt) și descrieri specifice (de exemplu, lucrări Alexandru Pușkin V.Belinsky) idiostyle. În filologia rusă 20 secol. conceptul de „stil individual“ și „persoană limba“ asociată în primul rând cu numele VV Vinogradov, cu toate că dezvoltarea în paralel a unei descrieri holistică a ideilor creative ale identității lingvistice pot fi găsite în scrierile lui R.O.Yakobsona, Yu.N.Tynyanova, MM .Bahtina, B.M.Eyhenbauma, V.M.Zhirmunskogo.







În prezent, opinii despre ceea ce este idiostyle. variază foarte mult. Deci, Vyach. Sun. Ivanov a fost de părere că secolul al XX-lea. caracterizată de dezvoltarea "jocurilor semiotice", care au dus la apariția unei personalități creatoare a mai multor limbi. Acest punct de vedere al S.I.Gindinym idiostyle atacate, a susținut că, pentru o „serie de imit voce“ largă individualitate creatoare este întotdeauna posibil pentru a vedea „arta structura-rod,“ ceea ce se vede caracteristic tradiției poetice rusă și reprezentanții săi, „valorizare individualitatea lor.“

A doua tendință de dezvoltare a gândirii științifice este exprimată în preferința unei abordări funcționale-dominante în descrierea holistică a idiostyle. Bazele acestei abordări au fost stabilite în scrierile lui Yu.N. Tynyanov și, de asemenea, LS Vygotsky. În lucrările lui ST Zolyan în elaborarea acestei abordări, dominantă se înțelege "factorul de text și caracteristica stilului, schimbarea relațiilor funcționale obișnuite dintre elemente și unități de text. Se presupune că idiolectul poetic poate fi descris ca un sistem de domenii interdependente și zonele lor funcționale ".

Relația dintre diferitele tipuri de metatropi (MTR) poate fi reprezentată schematic prin următoarea figură:

Metatropi conceptuali # 150; acestea sunt unele dependente de gânduri funcționale stabile care formează și sintetizează lanțurile reversibile " # 150; imagine # 150; cuvânt ", precum și crearea unei imagini integrale a lumii din complexe referențiale-mentale separate. B. Pasternak, în notele la articolul despre bloc, a definit datele dependenței drept "surse profunde ale lumii și rezerve care susțin întregul sistem de imagini și legile formei. ; constante interne, constante, repetând în spatele tuturor variantelor și prezente ca o componentă obligatorie a conținutului ", care formează armonia" conținutului "și" sofisticarea tehnologiei ".

Metatropiile situaționale și conceptuale, care formează coloana vertebrală a aspectului semantic conținut al idiostyle, necesită fixare în mijloace formale-semantice de limbă. Prin urmare, devine necesar să se stabilească toate relațiile pe care le-au atribuit în domeniul metatropelor operaționale, care, în interacțiune cu metatropii compoziți, realizează toate constantele situaționale și conceptuale din spațiul lingvistic și organizează partea exterioară a sensului.

Metatropii operaționali au apariția anumitor determinanți care se corelează direct cu subiectul conștiinței și discursului. Acestea includ: (1) memoria referențială a cuvântului; (2) memoria combinatorică a cuvintelor; (3) memorie de cuvinte sonoră; și (4) memoria sintactică ritmică a cuvântului, incluzând, printre altele, memoria rimă.

În mai, când programul de tren,
Sucursala Kamyshin a citit în compartiment,
Este mai grandioasă decât scrierea sfântă
Și negru din praf și canapele de furtună.

Este clar că memoria referențială a cuvântului depinde în mod direct de memoria combinatorie a cuvântului, adică compatibilitatea deja fixă ​​a cuvântului dat în limba poetică, atât individuală, cât și generală. Aceasta se datorează faptului că memoria referențială a cuvântului este deja încorporată în memoria combinatorie, există o descifrare a metaforelor-ghicitori, în care o valoare directă nu este dată pe suprafața textului # 150; de exemplu, cuvântul înghiți la Mandelstam în poemul Swallow. care anterior avea titlul Cuvântului.







Am uitat ce vreau să spun.
Șamanitatea cu ochi orbi se va întoarce
Pe aripile sunt tăiate, cu un joc transparent.
În lăcustele, cuvântul este uitat.
Apoi, dintr-o dată se preface că este o Antigone nebună,
Rinoplastele înghiți până la picioare
Cu sensibilitate stygiană și o ramură de verde.

și apoi în versuri despre un soldat necunoscut.

Învață-mă, înghiți slab,
S-au hotărât să zboare,
În ceea ce mă privește cu acest mormânt aerisit
Fără volanul și aripa pentru a face față.

O amintire sunetică și ritmic-sintactică a cuvântului joacă un rol important în formarea idiostililor poetici. Memoria sonoră a unui cuvânt este înțeleasă ca abilitatea sa de a atrage cuvinte apropiate de sunet, formând paradigme de sunet în care o formulă de sunet atrage alta. Proporția atracției paramonimice (a se vedea ORGANIZAREA SUNTEMĂ A TEXTULUI), stabilită între cuvinte strânse, devine semnificativă. Există o proiecție reciprocă de similitudine și contiguitate între sunet și planul semantic și de la semantic la sonic.

Memoria sintactică ritmică a unui cuvânt, în primul rând, include "memoria rima", care o conectează cu memoria combinatorie și cea de sunet, iar în al doilea rând # 150; Formula de echilibru ritmic sintactic, care se bazează pe sunet, sintactic și corespondențele metrice ritmice. Conceptul de cuvinte de memorie ritmică-sintactice corelat cu conceptul de metru halo clișeu ritmic-sintactică și semantică, care pune accentul pe relația dintre structura metrică și sintactică versului, dar memoria cuvânt ritmică și sintactică include, de asemenea, memoria de construcții ritmice și semantice și gramaticale ale limbajului poetic.

De exemplu, în liniile din cartea Sora Mea # 150; viața lui Pasternak:

Cum în cuvântul de gândit?
Imaculat. Ca un gem.
Ca spumă, la miezul nopții pe trei laturi
Dintr-o dată Capul Ozorynny.

conexiunea sunet-semantică a cuvintelor gândire și cap este fixată. o rimă fixă. Mai departe, în cartea "Teme și variante", această relație sunet-semantică este reumplută cu predicate rase și spălate. care în structura versetului fixează paralelismul situațiilor de "clarificare, ablație a gândirii" și "viteză de schimbare a peisajului maritim":

STELE L-au luptat. În mare mi-a gândit mouse-ul.
Frunze de sare. Iar lacrimile s-au uscat.
Dormitoarele erau întunecate. MĂSURI AU FOST.

Metatropii compoziționale formează așa-numitul "contrapunct temporar" al lucrărilor poetice și ale prozei. Acestea oferă coerența unui singur text, creând în același timp diferite refractări ale ritmului și simetriei / asimetriei, folosind diferite tipuri de memorie de cuvinte ca material și traducând rețeaua dependențelor funcționale situaționale și conceptuale într-o secvență liniară.

De exemplu, pentru Pasternak metatropom compoziționale constantă străbate situație „o lumânare aprinsă pe fundalul unei mișcări de zăpadă circulară“ cu conceptul de „moarte“, „iubire“ și „regenerare“ (număr Wed. de contexte proza ​​roman de locuințe Doctor Zhivago noapte poem de iarnă de poezie un roman cu o linie leitmotivă Lumanarea ardea pe masă); Mandelstam motive constante sunt „reticulare“ și „lipire“, corelată cu conceptul de „timp“ și situația „performanța muzicală“. Deci, eroul povestii este brandul egiptean Mandelstam # 150; concert fan Parnok # 150; el poartă porecla de „marca egiptean“ și „de brand“, după cum știm, „lipit limba.“ În același timp, ideea de „tăiere și de cusut“ funcționează la un nivel de compoziție, în cazul în care povestea de cusut Parnok „carte de vizită“ mai multe „maidanezi“ la „haina“ Eugene din Pușkin Bronze Horseman. În timpul uneia dintre accesoriile se uite Parnok cade pe partiția, „imaginile lipite“, care sopolagayutsya accidental pe moarte Pușkin după duel, care este „eliminat“ din căruciorul (și anume Stationmaster Pușkin Mandelstam împrumutat juxtapunere primirea de imagini), iar „de modă veche poet al secolului al XIX-lea. aruncat de jocul elementelor din coșul unui balon ". După cum știți, aceste imagini sunt apoi combinate în dimensiunea de 20. în poemele Ostașului Necunoscut (1937), în cazul în care Mandelstam are, în numele „I“ se referă la „înghiți fragil“ (de exemplu, cuvântul poetic), „au uitat cum să zboare,“ problema cum să-i facă față „grave de aer“ . Baza atât compozit ambreiaje aici sunt aceeași situațională ( „zbor de cale-sa încheiat cu un eșec“) și metatropy conceptuală ( „creativitatea verbală ca un zbor“).

În ceea ce privește tendințele generale ale evoluției sistemelor creative individului, Lihaciov și Lotman oferă pentru a vorbi despre modele de schimbare „retorica“ orientare „stilistice“, adică despre dezvoltarea în direcția „idiolect ® idiostyle“. Astfel Lotman (articolul 1981 Retorică) scrie că „efectul retoric apare într-o coliziune de caractere aparținând diferitelor registre și, prin urmare, la reînnoirea structurală a sentimentelor granițelor dintre lumi de sine stătătoare de caractere. efect Stylistic este creat într-un anumit subsisteme ierarhice. " Conform acestei teorii, prima etapă a unei limbi individuale „, este emis ca eliminarea a idiolecte poetice existente. Contururi nou spațiu lingvistic, în care sunt combinate unități lingvistice, au niciodată înainte de a intra în nici un întreg colectiv, și pentru a realiza cât de incompatibile. Firește, în aceste condiții activate sentimentul de specificul fiecăreia dintre ele și să le nesopolozhennosti într-un singur rând. Există un efect retoric. " Când este vorba de un artist extraordinar (Lotman, a avut în vedere în primul rând de Boris Pasternak, rezultatul dezvoltării poetice pe care poetul a descris formula „să scadă, ca erezie în simplitate fără precedent“) „, el descoperă puterea de a aproba în ochi cititorul este o limbă ca o singură limbă. Mai mult, continuând să creeze în acest limbaj nou, dar deja cultural, poetul îl transformă într-un anumit registru de stil. Elementele compatibile incluse într-un astfel de registru, devine firesc, chiar neutru, dar iese în evidență granița care separă stilul poetului de mediul literar. " Atunci când limita interioară este definit stilul atunci când a creat o singură limbă și stil, în cadrul unui limbaj comun este deja posibil experimente în direcția efectului intern „retorice“ care rezultă din juxtapunerea unei forme poetice și prozaice de exprimare.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: