Rezumat script arab

1 Desemnarea consoanelor
2 Desemnarea vocală
3 Semne suplimentare
4 Semne suplimentare: variații locale
5 Transliterație
6 Ligaturi
7 Aliniere
8 Caligrafie
9 stiluri de caligrafie
10 cifre arabe
11 Istorie
- 11.1 Abdjad
- 11.2 Utilizarea în limbi diferite
- 11.3 Alfabetul arabic bazat pe alfabetul latin
12 Unicode
13 Note de tastatură
literatură

Caligrafie arabă contemporană

Arabă. Scenografia arabă, arabă - un alfabet folosit pentru a scrie în limba arabă și (cel mai adesea în formă modificată) alte limbi, în special limba persană și unele limbi turcice. Este alcătuită din 28 de litere și este folosită pentru scrierea de la dreapta la stânga.

Cursul de scriere a cuvintelor este după cum urmează: 1) scriu părțile principale ale literelor care nu necesită decuplarea pixului de pe hârtie; 2) adăugați acele părți care necesită o ruptură a pixului: linia plină a literelor (ط) și (ظ), lovița superioară a literei (ك) și punctele inerente multor litere; 3) dacă este necesar, aranja icoane auxiliare (adică, vocale (harakaty)) [1].

Alfabetul arab a provenit din alfabetul fenician, cuprinzând toate scrisorile sale și adăugându-le scrisori care reflectă în mod special sunete arabe. Aceste scrisori sunt sa, ha, zal, tata, pentru, gayn.

1. Desemnarea consoanelor

Fiecare dintre cele 28 de litere, cu excepția literei alif, denotă o consoană. Inscripția variază în funcție de locația într-un cuvânt (la început, la sfârșitul sau în mijloc, ținând cont de faptul că cuvintele sunt scrise de la dreapta la stânga). Toate scrisorile de cuvintele sunt scrise împreună, cu excepția celor șase litere (Alif, dal, Zal, pa, Zayn, Vav) care nu se conecta cu litera următoare.

Alif - singura literă a alfabetului arab, care nu denotă niciun sunet de consonanță. În funcție de context, poate fi folosit pentru a desemna o vocală lungă ā (a se vedea mai jos) sau ca un caracter auxiliar de ortografie care nu are propria valoare de sunet.

În alfabetul persan (și derivații lui), ordinea literelor este oarecum diferită - mai întâi vine vav. atunci huh. " De asemenea, în versiunile persane și pakistaneze ale alfabetului arab, se notează litera kaif - este întotdeauna scrisă ca în poziția inițială sau mijlocie.

2. Desemnarea vocală

Trei sunete lungi de vocale ale limbii arabe sunt marcate cu literele alif, yau, ya, respectiv. Voturile scurte de pe litera, de regulă, nu sunt transmise. În cazurile în care este necesar să se transmită sunetul exact al unui cuvânt (de exemplu, în Coran și în dicționare), suprascriptiile și indiciile (harakat) sunt folosite pentru a desemna vocalele. Dacă după litera urmează sunetul "a", deasupra ei este plasată o linie înclinată, numită "fatha". Dacă după literă urmează sunetul "și", linia este plasată sub literă și se numește "kasra". Sunetul "y" este notat de un suprascript "dama", similar cu o virgulă mică. Dacă după scrisoare nu există niciun sunet vocal, atunci deasupra este pus "sukun" - un cerc mic.

În limbi non-arabă care utilizează alfabete sunt bazate pe vocalele arabe sunt transmise fie prin lectionis mater (Persian transmise vocalele numai lungi - prin „Alif“, „ya“ și „uau“), sau prin introducerea de caractere suplimentare (ca în limba uigură) . Lipsa de comunicare vocalelor în limba arabă, pentru care a fost un fenomen natural (în limbile semitice, vocalele nu sunt incluse în tulpina unui cuvânt, și alternează cu formarea și inflexiune cuvântul), a dus în secolul al XX-lea. într-un număr de țări musulmane (Turcia, Asia Centrală, Indonezia, Malaezia, etc) la înlăturarea alfabetului arab în alte alfabete, au mijloace vocalele de serie (latine, chirilice, etc.). În arabă nu există nici o literă "c"

3. Semne suplimentare

Cele 28 de litere de mai sus se numesc huruf (Arabic حروف, singular حرف harf). În plus, în scriptul arabic, sunt folosite trei semne suplimentare, care nu sunt litere independente ale alfabetului.

în mijlocul unui cuvânt

ألف مقصورة 'alif maḳ̣ӯ̣ӯra

Hamza (arcul gutural) poate fi scrisă ca o literă separată sau pe litera "stand" (alif, vav sau ya). Modul de scriere a lui Hamza este determinat de contextul său, în conformitate cu o serie de reguli de ortografie. Indiferent de metoda de scriere, Hamza înseamnă întotdeauna același sunet.
Ta-marbuta ("legat unul") este forma literei ta. Este scris numai la sfârșitul cuvântului și numai după ce a fost anunțată fatha. Atunci când o Ta-Marbuta nu are o vocală (de exemplu, la sfârșitul unei fraze), este citită ca o literă xa. Forma obișnuită a literei ta este ta'mafthah (Arabic تاء مفتوحة, "ta ta deschisă").
Alif-maksura ("aliph scurtat") este forma literei alif. Este scris doar la sfârșitul cuvintelor, și se reduce la o scurtă de sunet și înainte de Alif Wasl cuvântul următor (în special, în fața Al prefix). Forma obișnuită a literei Alif se numește „mamdӯda Alif (arab. ألف ممدودة,« Prolong Alif ").

4. Semne suplimentare: variante locale

În versiunile locale ale alfabetului arabic, precum și în varietățile alfabetului arabic pentru limbile non-arabe, se utilizează semne suplimentare.

În scrisorile persană forma finală „ya“ este scrisă fără descenders două puncte, adică coincide cu „alif Maksurov“; la rândul său, „Alif Maksurov“ în limba persană nu este folosit și se înlocuiește cu Alif finit obișnuită. Endpoint „CAF“ coincide cu mijlocul scris (varianta arabă a final „CAF“ este învechită). În plus, în limba persană au propriile lor semne pentru „g“ ( „CAF“, cu un bar superscript) sună „g“ ( „RA“, cu trei puncte de accente), „n“ ( „ba“ cu trei puncte subscript în loc de unul) "H" ("jim" cu trei puncte în loc de unul).

Semnele lor suplimentare există în alfabete pentru dialectele din limba arabă din Urdu, Uighur, Maghreb etc.

5. Transliterația

Un tabel de corespondență între sistemele standard de transliterare chirilică și latină a scriptului arabic, precum și sistemul de laxă a alfabetului roman, comune pe Internet.

În scrierea în limba arabă, există un număr mare de moduri de îmbinare a mai multor litere (ligaturi). O ligatură - lyam alif - este standard și nu este permisă scrierea acestei perechi de litere în mod diferit decât cu o ligatură. Ligările rămase sunt opționale, iar utilizarea lor depinde de stilul caligrafic ales.

În Unicode, există mai mult de trei sute de ligaturi două litere, mai mult de o sută - trei litere, câteva - ca și în cazul în care, de exemplu, pentru cuvantul „Allah“, „Akbar“, „Muhammed“, „Rasul“ (Profetul), „Rial“ (moneda Iran). În plus, Unicode are un simbol format din patru ligaturi cuvânt, și care desemnează o frază - „Solly Allah alaihi wa sallam“

7. Aliniere

Exercițiul caligrafului: două forme ale manșetei, obișnuite și kufic

Spre deosebire de literele nesolicitate, în care se utilizează descărcarea cuvintelor și a spațiilor inter-cuvinte pentru a egaliza lățimea liniilor, ligatura araba permite întinderea liniilor datorită prelungirii ligamentelor dintre litere. Un ligament extins se numește kashida (persană كشيده) sau tatvil (arabă تطويل). Caracterul Kashid este definit în Unicode ca U + 0640 și poate fi inserat în text pentru a indica locațiile preferate de prelungire pentru pachet - similar cu "decalajul moale" în textele în limbile europene. Instrumentele de marcare a textului (de exemplu, CSS) vă permit să specificați în ce proporții prelungirea liniilor să se datoreze kashid-ului în comparație cu extinderea spațiilor inter-cuvinte. [1]

În caligrafie, o formă specială a literei kaf este folosită pentru a întinde liniile, numite "kaf strokerkom" sau "kufichesky kaf". În ciuda faptului că aceasta este o formă grafică a unei cafenele obișnuite, ea este codificată în Unicode de un singur caracter (U + 06AA). La fel ca scrisorile cu litere, această formă de scrisoare se poate întinde la orice lățime.

8. Caligrafie

Un loc important în cultura arabă de scriere este arta caligrafiei. Practic, datorită interdicției religioase asupra imaginii creaturilor vii (aniconism), caligrafia a devenit unul dintre principalele tipuri de artă sacră în lumea musulmană. Există mai multe stiluri de scriere caligrafică.

9. Stiluri de caligrafie

O pereche de semne rutiere în Ierusalim. Inscripția de sus جبل صهيون "Muntele Zion" se face în manuscrisul Kufic, cel inferior - prin prostii

Unul dintre cele mai vechi stiluri de scriere arabă este Kufi. sau kufic (arabă, كوفي, din numele orașului Kufa).

Unele stiluri caligrafice au fost folosite doar în scopuri decorative, adică pentru caligrafie - lucrări de artă ale caligrafilor. Acesta este fontul sulyus (araba ثلث "a treia") cu loviturile sale largi, libere.

10. Numere arabe

Din secolul al VIII-lea pentru înregistrarea numerelor se folosește sistemul de numere zecimale poziționate, cu numere indiene modificate. Numerele din număr sunt scrise de la stânga la dreapta.

11. Istorie

11.1. abjad

Din punct de vedere istoric, literele alfabetului arab au fost aranjate în aceeași ordine ca și în alfabetul fenician, din care apare alfabetul arab. În același timp, 6 litere care nu au avut o corespondență în alfabetul fenician sunt plasate la sfârșit:

أ ز ز ز ز ز ز ز ز ز

Acest ordin este numit "abjad", în primele patru litere: alif, ba, jim, distance. Înainte de a trece la indian ( „arab“), cifrele prezentate mai sus, pentru a indica numerele litere utilizate și valoarea lor numerică corespunde ordinii în abjad. Curând după tranziția către numerele indiene, ordinea alfabetului a fost schimbată în mod modern. Cu toate acestea, cuvântul arab pentru "alfabet" - أبجدية abdjadiya - încă mai amintește vechea ordine.

11.2. Utilizați în diferite limbi

Răspândirea alfabetului arab a fost paralel cu răspândirea Islamului. De-a lungul timpului, alfabetul arab a fost perceput ca un „adevărat islamice“, și mai multe limbi asiatice și africane au început să-l folosească în scris (inclusiv cei care au utilizat anterior alte sisteme de scriere - cum ar fi persana sau Javaneză). În regiunile dominate de alte limbi, populația professing Islam, a căutat să păstreze alfabetul arab, în ciuda adoptării unui nou limbaj, un exemplu - Belarus Arabă alfabet. În acest caz, alfabetul arab a fost completat cu litere suplimentare pentru sunete care nu a apărut în limba arabă.

În Unicode înregistrate 135 de caractere (nu de numărare formele poziționale) care nu se regăsesc în alfabetul arab, dar sunt utilizate în diverse sisteme de scriere bazate pe araba. O serie de scrisori ale acestui „alfabet arab extins“ este folosit în transliterare textul arab nu sunete găsite în arabic clasic - de exemplu, cum ar fi sunetele rusești. orașul ts. h.

În Indonezia și Malaezia, limba latină este folosită în prezent, dar unele literatură religioasă continuă să fie publicate folosind grafice arabe.

Printre popoarele din fosta URSS, alfabetul arab a încetat să fie folosit la sfârșitul anului 1920, în legătură cu latinizare (tătari, Bashkir, tatara, limbile din Asia Centrală și Caucaz). În același timp, alfabetul arab a fost respins de Turcia.

În momentul de față, pe baza unei scrisori a alfabetului arab este folosit, în afară de limba, la urdu, Pashto, Dari, Kashmiri, punjabi, sindhi, hausa, Fula, dar, de asemenea, uneori, pentru kurd (Iran și Siria) și limbi uiguri. În plus, în afara fostei Uniuni Sovietice a folosit scenariul arab pentru Azerbaidjan, kazahă, kârgâză, turkmenă, uzbecă, Tatar (în țările în care aceste limbi sunt publice, chirilic sau alfabet latin folosit pentru a le).

11.3. Arabă alfabetă bazată pe alfabetul latin

La începutul anilor 1930, proiectul alfabetului latinizat pentru arabi din Asia Centrală a fost elaborat și aprobat în URSS [3]. Cu toate acestea, practic nu a fost folosit.

13. Alif cu bamzo inferior

12. Unicode

Înainte de achiziționarea popularității, Unicode avea mai mult de 20 de sisteme de codare diferite de caractere arabe. Prima codificare, care permite lucrul cu textul arab, a fost codificarea pe șapte biți CUDAR-U (1981). Un an mai târziu a apărut o altă codificare ASMO-449 pe șapte biți, adoptată în 1987 ca standard internațional ISO-9036. Bazat pe pagina ei de cod de opt biți, jumătatea inferioară a care coincide cu ASCII, - ASMO-708 (1986), a fost adoptată în 1987, ca ISO 8859-6 și a devenit primul standard de facto cu privire la prezentarea textului arab în sistemele informatice. Cu toate acestea, datorită faptului că standardul ISO 8859-6 reglementat doar aproximativ jumătate din poziția paginii de cod a apărut și folosite numeroase „o singură față compatibilă“ cu standardul de codificare. Astfel de modificări ale ISO 8859-6, incompatibile între ele, au fost utilizate în sistemele de operare DOS și Macintosh. De asemenea, printre standard, extensiile de codificare ISO au ASMO-449 +, jumătatea inferioară a, care este la fel ca ASCII, în timp ce partea de sus - cu ASMO-449. În special, toate semnele de punctuație este prezentă în acesta în două versiuni: pentru scrisoarea de la stânga la dreapta (jos) și de la dreapta la stânga (sus).

Cea mai obișnuită pagină de cod arabă incompatibilă cu standardul ISO este CP-1256, care este utilizat în sistemul de operare Microsoft Windows. Acesta conține în jumătatea superioară, pe lângă simbolurile literei arabe, literele alfabetului latin extins, care permite combinarea limbii franceză cu cea araba într-un singur text.

În Unicode, litera a alfabetului arab, cifre arabe, semne de punctuație și litere arabe alte suport sunt în intervalul U + 0600 la U + 077F, cu excepția sub-gama U + 0700-U + 074F. Majoritatea simbolurilor reprezentate aici sunt semne ale "alfabetului arabic extins" pentru scrierea sistemelor bazate pe alfabetul arab. Prezentarea arab (ligatură și litere grafii poziționale) sunt în intervalul U + FB50 la U + feff, excluzând subband U + FE00-U + FE70. În total, simbolurile literei arabe din Unicode folosesc 1001 poziții de cod în 4 blocuri.

Mai jos sunt prezentate simbolurile tabelului principal al blocului arab.

13. Tastatura

Cu aspectele tastaturii situație arabe este aceeași ca mismatched cu codificările. 1987 g, deși există un aspect standard, ASMO-663 [2] sunt utilizate numeroase machete personalizate. Cea mai populară structură este acum utilizată în IBM OS / 2 și Microsoft Windows. Diferite aspecte incompatibile cu acesta și unele cu altele au fost utilizate în computerele MSX, în versiunea arabică a MS-DOS, în sistemele bazate pe Linux. Pentru "laptopul pentru $ 100" se dezvoltă, de asemenea, un nou layout de tastatură, incompatibil cu cele existente.

notițe

Yushmanov N. V. p. 28
NVYushmanov, Gramatica limbii literare arabă, p.11; Sankt Petersburg, 1928
Cultura și scrierea Orientului. 1931, nr. 10.

literatură

Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare