Byronismul în Rusia - m

creativitate domeniul de aplicare Cosmopolitan George Gordon Byron (1788-1824), pentru a se conforma cu cerințele epocii, înclinată spre evaluarea pesimistă a vieții și o mare valoare estetică au fost motivele Byron popularitate largă în 20, a 30 și 40 ai secolului al XIX-lea și a creat o școală adepți, numit bayronistami în toate literaturile europene.





În unele cazuri, byronismului manifestată în diferite forme de expunere mare poet fanii săi, indiferent dacă imitație directă sau împrumutat sau puls partajat, sau un impact mai mult sau mai puțin largi sau reminiscență semi-conștientă și t. Și dependența bayronista pe proba este invers în ceea ce privește puterea talentului său: talentul era mare, cu atât mai puțin a fost această dependență, iar mai byronismului a fost singurul element al (mai mult sau mai puțin plină de satisfacții) să dezvolte propriile idei creative etc. oeta.







În Anglia în sine nu byronismului fost difuzate, dar el a fost puternic pe continentul european, în cazul în care introducerea în poezia lui Byron și admirația că sunt deja în ultimii ani ai vieții poetului (1819--1824) și să ajungă la dezvoltarea largă după moartea sa eroică pentru libertatea Greciei (în 1824), - moartea, pentru a dovedi că cuvintele nu sunt de acord cu afacerea lui, și remarcabil de a crește simpatia publicului pentru el.

O mare importanță a fost Byronismul în Rusia, unde prima cunoaștere cu poezia lui Byron se referă la 1819, când ea a devenit interesată de cercul prințului. PA Vyazemsky (1792-1878) și V.A. Zhukovsky (1783-1852). Începând cu acești scriitori, aproape toți poeții din epoca Pușkinului au tradus Byron sau au exprimat cumva simpatia pentru poezia sa.

Un alt motiv pentru popularitatea lui Byron în rândul cititorilor și scriitorilor ruși a fost nivelul scăzut al educației filosofice din Rusia. Guvernul a fost frică de gândirea liberă și nu a încurajat un studiu cuprinzător și deplin al sistemelor și tendințelor filosofice. " <…> învățătura și iluminarea filosofică, gama de idei filosofice la dispoziția scriitorului, au făcut parte din conștiința sa <…> nu atât de directă, garantată de organizarea învățământului superior <…> studiul filozofiei, cât mai multe căi indirecte - prin jurnalism <…> și mai ales prin studiul poeților, dramaturgilor și prozătorilor occidentali, ale căror lucrări au fost saturate cu idei filosofice, morale, psihologice și estetice. Această direcție a fost influențată de Schiller, Goethe, Byron. "

Într-un grade foarte diferite și într-o varietate de nuanțe ecouri byronismului apar în V.ZH Kuchelbecker (1797- 1846), KN Batyushkov (1787-1855), D.V. Venevitinov (1805-1827), A.A. Delwig (1798-1831), etc. Poetul este omul orb al II-lea. Kozlov (1779-1840) cunoștea prin inimă multe lucrări ale lui Byron, le-a tradus și le-a imitat. K. Boratynsky (1800--1844), al cărui prieteni numit "Hamlet" a fost predispus la "Weltschmerz"; plânge Byron a găsit un ecou în inima lui (v. „Cea mai recentă moarte“, 1828 inspirat de „întuneric“ de poetul englez), până când a plecat la geniul lui „Olympian“ Goethe. Sub farmecul Byronismului, AI era în picioare. Polezhaev (1806--1638), a cărui stare de spirit pesimistă a fost alimentată de greutățile extreme ale vieții sale, astfel încât durerea lui nu a fost atât de mult o „lume“ ca fiind private. AA Bestuzhev-Marlinsky (1795-1837), în numeroase povestiri, deseori a derivat tipuri biconice, aducându-le la exagerare. Cea mai mare importanță în istoria Byronismului rusesc a fost A.S. Pushkin și M.Yu. Lermontov. Pușkin, a trăit în exil în sudul Rusiei, în conformitate cu propriile sale cuvinte, „nebun despre Byron“; după ce a citit "Corsair", "sa simțit ca un poet". Pușkin a fost, de asemenea, încântat de "Don Juan", a apreciat foarte mult "Childe Harold" și alte lucrări ale lui Byron. Liric și poeme epice de către poetul englez inspirat de „Prizonierul din Caucaz“, „Fântâna Bakhchisarai“, „țiganii“ și într-o oarecare măsură, chiar și „Poltava“ (cu un epigraf de la Byron și referindu-se la „Mazeppa“ lui). Poetul său "Onegin" a adus împreună cu "Beppo", și mai des, cu "Don Juan"; nimeni, poate, cu excepția lui Musset, a stăpânit tehnica digresiunilor lirice Byronic la fel de strălucitoare ca Pușkin; în roman există reminiscențe directe de la "Don Juan"; "Casa din Kolomna" și "Contele Nulin" sunt din nou concepute sub impresia "Beppo".

De fapt, „durerea lumii“ putin a fost caracterizat prin natura veselă și echilibrată a poetului rus de ce byronismului și a avut doar un episod trecător în evoluția geniului său creator.

Liderul lui Lironontov a fost profund atins. "Avem un suflet, același chin," a scris tânărul Lermontov despre Byron. Mai târziu, el sa numit "nu Byron, ci altul, o alegere necunoscută ... cu sufletul rus". În Pechorin, Lermontov a creat una dintre cele mai remarcabile variante ale renegatului Byron, iar în Grushnitsky - o parodie a eroului Byronic.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: