Fulgi de zăpadă au căzut pe umerii trecătorilor. Pe trotuare, străzi și curți. Pe șine, unde mașinile le amestecau imediat cu murdărie. Această zăpadă nu sa oprit pentru a doua zi, transformând orașul într-o pustie de gheață. Oamenii au încercat să nu-și prindă capul pe stradă, petrecându-și serile acasă, de obicei, peste o ceașcă de ceai fierbinte. De asemenea, animalele nu le-a plăcut această vreme. De multe ori puteai vedea un cățel sau o pisică încălzind la intrare. Iar în astfel de condiții, nu sa întâmplat niciodată ca nimeni să-i excludă.
El, din nou, privind în jurul peisajului acoperit de zăpadă din afara ferestrei, sa întors spre mine. Uită-te. O privire de ochii lui negri, plină de gânduri despre etern. Știam deja în prealabil ce se va întâmpla în al doilea rând. Și-sigur. Nu m-am înșelat. El ma dus în biroul lui. O secundă mai târziu am auzit scârțâitul cheie din gaura de chei. Următoarele două ore este puțin probabil să vină de acolo. Cu toate acestea, ca de obicei.
***
Ușa la biroul lui e închisă. Lumina slabă a lămpii de masă aruncă o umbră pe pereți, iluminând fotografiile atașate la ele, dar lăsând colțurile camerei în amurg. Nu am voie să vin aici, dar. El doarme și se sprijină în scaun. Pe masă, ecranul laptopului este aprins și există un pahar de coniac. A băut din nou. Cu grijă, încercând să nu mă trezesc, îl acopăr cu un covor. Din obiceiul inspectării biroului său. De fiecare dată când se schimbă ceva aici. Cu fiecare dintre noile lui fapte. Cu fiecare crimă care se întâmplă în orașul nostru. E un detectiv.
Eu examinez fotografiile de pe pereți. Sânge și organe mutilate. O mașină care arată ca o grămadă de fier vechi. Și zăpada. O mulțime de zăpadă. Iubeste iarna si munca sa. Adesea spune că vrea să facă lumea mai bună. El zice că într-o zi orașul nostru va deveni la fel de curat ca și această zăpadă. La care mereu zâmbesc și nu spun nimic. Știa cât de infinit nu-mi pasă de creșterea nivelului de crimă și de zăpada din afara ferestrei. Pe aceste crimă și pe frig, venind de la zid prin ierni. Știa doar cum mi-e teamă să-l las să meargă dimineața. La urma urmei, s-ar putea să nu se întoarcă.
***
Dimineața. Geroasă și însorită. Bea cafea fierbinte, spunând ceva că a atacat traseul și va prinde în curând criminalul. Mă ascult fără interes. El, zâmbind și răspândind untul pe pâine, continuă. Îmi place zâmbetul lui. Probabil că aș fi dat totul pentru că nu am văzut niciodată tristețea pe față. El spune, atunci totul de pe stradă este încă de măturat și că va trebui să te îmbraci mai cald.
-Și de ce îți place atât de mult zăpada asta? - Întreb, fără să știe de ce.
-Cel puțin pentru faptul că ascunde imperfecțiunea lumii noastre. Și pe urmele încălțămintelor poți afla mărimea pantofilor criminalului, ceea ce facilitează foarte mult căutarea lui. Și-a început din nou gurda despre munca lui preferată. Ei bine, să fie.
Iubește zăpada și eu - zâmbetul lui.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: