În partea de limbă germană a Europei, epoca Iluminismului a dus mai degrabă la o renaștere culturală decât la schimbare politică. Ideile Iluminismului s-au răspândit în straturile superioare ale funcționarilor de stat și ale burgheziei și au contribuit la creșterea vieții universitare atât în aspecte academice, cât și organizaționale. Kant a aparținut acestei ere. El a fost aproape de filozofii Iluminismului și a aspirat să afirme libertatea omului. Dar el se distanțează de ateismul intelectual al filosofilor-luminători.
Ca filozof al secolului al XVIII-lea, Kant în teoria cunoașterii decurge din prioritatea unui anumit individ. În această se află generalul care leagă empiriciștii, raționaliștii și Kant. Kant încearcă să depășească, prin filosofia sa transcendentală, atât empirismul, cât și raționalismul.
Kant subminează presupunerea fundamentală că cunoașterea este o condiție prealabilă pentru impactul obiectului asupra subiectului (persoana). Kant atrage această relație între obiect și subiect și spune că trebuie să ne imaginăm că acesta este subiectul care influențează obiectul. Obiectul, după cum știm, este rezultatul percepției și gândirii subiectului. Această schimbare în teoria cunoașterii se numește revoluția Copernic în filosofie și este nucleul teoriei kantiene a cunoașterii.
Concepte de bază ale teoriei cunoașterii lui Kant.
La rădăcina studiilor filozofice ale lui Kant despre perioada "critică" se află problema cunoașterii. În cartea sa "Critica rațiunii pure", Kant apără ideea de agnosticism - imposibilitatea de a cunoaște realitatea din jur. Kant clasifică cunoașterea în sine ca rezultat al activității cognitive și distinge trei concepte care caracterizează cunoașterea-apostriori, o cunoaștere a priori și un "lucru în sine".
Cunoașterea apostropică este cunoașterea pe care o persoană o primește ca rezultat al experienței. Această cunoaștere ar trebui să fie doar conjecturală, dar nu autentică, deoarece orice afirmație luată dintr-un anumit tip de cunoaștere trebuie verificată în practică și nu întotdeauna această cunoaștere este adevărată.
Cunoașterea a priori este una experimentată, adică care există în mintea de la început și nu necesită nici o dovadă experimentală.
"Lucrul în sine" este unul dintre conceptele centrale ale întregii filozofii a lui Kant. "Lucrul în sine" este esența interioară a unui lucru care nu va fi niciodată cunoscut prin rațiune.
Astfel, Kant realizează un fel de revoluție în filosofie, tratând cunoașterea ca o activitate care se desfășoară conform legilor proprii. Pentru prima dată, nu caracterul și structura substanței cognizabile, ci specificitatea subiectului cognizant este perceput ca principalul factor care determină modul de cunoaștere și construirea subiectelor cunoașterii.
Articole similare
-
Teoria filozofică a vieții (ontologia) - filosofia - pasenok versus biblioteca manualelor rusești
-
Fundamentele filosofiei transcendentale de la rațiuni teoretice la practică, universalitate și
Trimiteți-le prietenilor: