În casa părinților mei era o bibliotecă de locuințe foarte decentă. Trei biblioteci înalte, care mănâncă tot spațiul celor două camere modeste din comună, erau pline de capacitate cu clasici ruși, inclusiv scriitori de linia a doua, și clasicii străinilor. În casă nu era literatură sovietică.
Dar, după ce m-am obișnuit, orice carte menționată în programul școlar va fi acasă într-o bibliotecă, în clasa a zecea am fost încurcat de noua situație: ceea ce trecem nu este acasă. Nu există nici un roman "Maică" al marelui scriitor proletar, nici poemul lui Mayakovsky, nici povestea eroică a lui Pavka Korchagin, "Virgin Soil Upturned", nici "Garda Tânără". Nu existau case, desigur, și reviste literare groase.
Nu a existat nicio provocare politică în acest sens. Tatal meu a fost frică autoritățile să finalizeze loialitate și niciodată nu a permis nici cea mai mică critică a regimului (laude, cu toate acestea, de asemenea). El credea pur și simplu că literatura rusă sa încheiat la Cehov.
Mai târziu, am realizat că, o bibliotecă de colectare, este - în mod conștient sau inconștient - ghidate curs gimnaziu literatură. Sala de gimnastică în care tatăl a studiat, la aceeași vârstă ca vârsta, a fost provincială și clasică. Prin urmare - abundența literaturii antice. Cursul lui Cehov sa încheiat. Este puțin probabil ca profesorul de limbă din provincie să fi abordat în mod aprobator tendințele poetice ale epocii de argint. Pentru el, era decadență, din care este necesar pentru a proteja sala de sport suflet imatur.
Ca majoritatea adolescenților, am avut un conflict cu tatăl meu și l-am nemulțumit. Dar atitudinea față de literatura sovietică ca ceva de altă natură, neîndeplinită, care nu merita atenție, desigur, am învățat de la tatăl meu, deși nu mi-am dat seama. Și atitudinea față de jurnale groase era potrivită.
M-am uitat prin reviste și nu am văzut prea multe diferențe.
Un punct de cotitură a avut loc în 1960, când "Lumea Nouă" a început să tipărească memoriile lui Ilya Ehrenburg "Oameni, Ani, Viața". Au existat deja două numere de reviste, iar în camera de fumat în universitate amintirile erau în plină desfășurare, când aveam de gând să le citesc.
În cartea lui Ehrenburg au apărut oameni vii. El a stabilit o nouă ierarhie în cultură. Marii poeți ai secolului XX - nu este laureat al Premiului Stalin, ale cărui poezii memoreze în școală și semiprohibited Tsvetaeva, Ahmatova, Mandelstam și Pasternak. Și zece ani între cele două revoluții nu a fost „rușinos“, așa cum l-numit ca un amar și încă predate în școală, și chiar la universitate, nu declinul, ci dimpotrivă - înflorirea culturii.
În vara, Ilyina coexista cu Tvardovski la dacha din Krasnaya Pakhra și ocazional a comunicat cu el. De fapt, Tvardovski și-l implică în cooperarea cu "Lumea Nouă". Colapsul „Lumea Nouă“, în 1970, este perceput ca o nenorocire personală, și poveștile ei (și naratorul, ea era frumoasă, și retentiv spiritual) a făcut o recentă și aparent mi străine o poveste - o importantă și personală.
A fost apoi încântat să le dea prietenilor neglijent, vă rugăm să citiți povestea de bine, cel puțin pentru o zi, și a vedea bucuria și încrederea: „Permanent. Nu, nu glumești? Ei bine, vă mulțumesc! „Ultimul număr al“ ziar roman „, cu povestea lui Soljenițîn, ingalbenit (hârtie rău), rinky-Dink și grase de mai multe mâini, prin care a trecut de mai mulți ani, a fost prezentat Natalia Soljenitin o dată într-o conversație obișnuită, după moartea lui Soljenițîn, a devenit clar că acest lucru este un laborator ediție a fost păstrat în biblioteca lor.
Cu „Matryona“ Soljenițîn, numit pentru a confirma talentul scriitorului, demn de partea de poveste din partea lui Vladimir Voinovich „Vreau să fiu sincer“ (mai târziu să înjure-certat în presa servilă), o poveste frumoasă „au fost uciși în apropiere de Moscova» Konstantin Vorobyov - scriitor, și rămâne subevaluată, originală Shukshin povestiri și poeme noi ale marelui Anna Ahmatova, doar pare să fi fost recent supus defăimarea publice. A existat un sentiment că „Lumea Nouă“ se apleacă cu încăpățânare linia și vrea să se extindă gaura perforată povestea lui Soljenițîn.
Ei bine, ceea ce devine din ce în ce mai aproape de mine, "Lumea Nouă"?
Acum, este cunoscut, o tensiune necesară fiecare număr ca materialele trebuiau să fie apărate, și, uneori, rescrie, dupa ce au fost citite cu un vraznogo tip lupă de instanțe de partid mult - filmate, și au trebuit să fie înlocuit în grabă. Dar atunci adevărul despre evenimentele denunțat revista numai istorii orale, care, din fericire, nu a existat nici o lipsă. Eu, un outsider, deși cititorii constant al revistei, el a devenit mai aproape fără să vrea, și evenimente literare, expunând bazele sale - este de înțeles.
„Terkin în lume“, ca orice lucrare poetică talentat, desigur, are mai multe sensuri. Hrușciov a condus să creadă că aceasta este îndreptată împotriva birocrației sovietice și stalinism, dar citește poemul ca o satiră asupra lumii-dos, în cazul în care - „viața să fie și nu ar trebui să fie“, dar propaganda nu este obosit să sugereze că „noastră o lumină în viața de apoi mai bine și cel mai bun“ . Poemul a fost împărțit în citate, care adesea servise într-un discurs oral ca semn de identificare.
Perioada 1962-1970, după părerea mea, este una dintre cele mai literar-centrate în istoria noastră. Ei bine, teatrul era de asemenea important - este, de asemenea, strâns legat de literatură.
Discuții cu privire la bucătării intelectuale mnogazhdy lăudat și ridiculizat, se învârtea în jurul acestor teme, și samizdat. "Lumea Nouă". Dupa ce am vorbit despre procesul lui Sinyavsky și Daniel, participanții partidului ceai nebun ar putea trece pe nesimțite la o discuție de „Constelatii Kozlotura“ Fazil Iskander sau o poveste Mozhayeva „Din viața lui Fiodor Kuz'kina“, pe care în curând atât de strălucit Yuri Lyubimov a făcut performanța sa - aproape imediat interzis (dar mulți au avut timp să se uite și zvonuri despre el au reușit deja să treacă prin Moscova).
Acesta a fost mult timp de timp pentru a ridica întrebarea: de ce sunt eu, un cititor atent al „New World“, consideră că este cel mai bun din revistele sovietice, acesta nu a fost publicat?
Răspunsul este destul de simplu: nici un student, nici o lungă perioadă de timp după ce nu am considerat critica literară ca domeniul de aplicare al activităților sale viitoare. În timp ce eram la universitate, mă gândeam mai mult la o carieră academică. Superiorul meu, șeful. Catedra de Teoria literaturii G. Pospelov chiar și în al patrulea an mi-a promis o recomandare de a absolvi școala. diploma, am luat-o, dar cu observația ofensivă: am fost oferit pentru a intra în studiu corespondență postuniversitară ca un loc pe un full-time a fost doar unul și era destinat unui tânăr absolvent K. „El este provincial, și el a avut o bursă și un dormitor, - mi-a explicat Ghenadi Nicolaevici - și chiar om pentru departamentul femeie de preferat: o femeie poate lăsa știința de a face familia. „Feministele moderne ar numi aceste vorbire sexistă și ar crea un scandal, eu sunt doar ofensat a refuzat să acționeze în școală absolvent de corespondență, am visat de trei ani de libertate în școală absolvent full-time. Am reușit deja să mănânc magazinul special al lui Lenin în al cincilea an. Pospelov convins că ar trebui să am citit cartea Motschulsky și Berdiaev despre Dostoievski, și ia cerut să semneze o scrisoare la bibliotecă. Spetskhran ma zguduit: toate seturile de revista „The Way“ Nicolae Berdiaev, toate problemele legate de „contemporane Anale“, care a combinat emigrarea literară - aici și Bunin, și Merezhkovsky, și Tsvetaeva, Khodasevich și Adamovich, și Nabokov (apoi Sirul). Catalog în depozitarilor speciale nu au fost (sau, mai degrabă, a fost inaccesibil pentru vizitatori), și pentru a ajunge la comoara lui, el a trebuit să comande cărți prin încercări și erori. Am avut un sentiment ca am o perioadă scurtă de timp în peștera lui Aladdin, dar a reușit doar un inel simplu pentru a încerca - și acolo placer bijuterii. Este necesar să le întoarceți.
Mi-am dat seama încă de visul meu. După o încercare nereușită de a participa la cursul postuniversitar al IMLI, am reușit să devin absolvent al Catedrei de Estetică la Facultatea de Filosofie a Universității de Stat din Moscova și am petrecut trei ani exact așa cum era planificat. Dar toate lucrurile bune ajung la sfârșit: termenul de absolvire a școlii a expirat, teza este aprobată, este în linie pentru protecție. Dar nimeni nu se grăbește să-mi ofere o poziție didactică la o universitate sau la o altă muncă atrăgătoare.
În "Lytgazet" am întâmplat accidental. Acolo căutau un om în poziția de "critică literară". Unul dintre prietenii mei, care a apelat la obicei în astfel de cazuri, întrebarea: „Nu trebuie să luați lingvist sensibile“ - mi-a recomandat. Am venit la "LH" cu sentimentul că nu a fost mult timp. Asta nu înseamnă că am lucrat prin mâneci. Dimpotrivă.
Doi ani mai târziu, Chakovsky a avut loc pentru a extinde perspectiva studiilor literare, departamentul istoric și literar a fost creat, am fost numit cap, dar cel mai important lucru - pentru a scăpa de multe cazuri în care materialul se deplasează înainte de a pleca pentru a seta. Mi sa dat curatorilor Artur Sergeevich Terteryan. în care depunerea a fost tocmai acele părți din a doua notebook-uri, care a adus reputația ziarului liberal. Cel mai inteligent, cel mai bine educați și cei mai vechi deputați Chakovsky, el este obosit de a fi frică și ar putea pierde cu ușurință de imprimare care pe care curatorul departamentelor literare EA Krivitsky gândire lung și greu. Am stabilit o relație de mare, și am ieșit din domeniul concurenței, care a prevalat în departamentele implicate în literatura modernă.
Desigur, nu am fost la fel ca toate articolele care au fost publicate în primul notebook pe instrucțiunile de utilizare ale Uniunii Scriitorilor, și instanțele ideologice chiar mai mari. Dar m-am consolat cu faptul că, în timp ce în departamentul de literatura rusă preparati o altă calomnie împotriva lui Soljenițîn, eu fac conversație cu Dmitri Lihaciov, gatiti povestea Ahmatova lui Pușkin sub titlul „arhiva LH“ publica de cercetare de arhivă Adelman și materiale noi despre Bulgakov Marietta Chudakova . Sunt comanda articole la jubiliare de clasice și petrece următoarea, deși inutil, dar nu rușine discuția despre limba rusă și Newspeak.
Aici mă uit prin tabelul de conținutul revistei și a vedea cât de mult spațiu este proză, într-un fel pe care am scris. "Catedra" I. Grekova. „Diamond coroana mea“ Kataev, „pictura“ Daniel Granik, „Apa Vie“ Vladimir Krupin, „căutarea pentru genul“ Vasili Aksenov, „Insomnia“ Alexander Crone, „Ziua dureaza mai mult de o sută de ani“ si „schela“ Aitmatov, „o convergență a cerului cu dealurile "lui Makanin.
Apoi a căzut și că nici publicația nu este o scuză pentru articol. Roman Azolsky "Stepan Sergeevich", care nu au avut timp să imprime Tvardovsky, "Casa Pușkin" Andrei Bitov. citit de mine în ediția "Ardis" și foarte apreciat, - bine, cum pot să nu scriu despre asta? "Pit" de Andrey Platonov, care, de asemenea, de mult timp este familiar: unul dintre cele mai bune romane ale secolului al XX-lea.
Și în anul următor - "Doctor Zhivago", din cărțile mele cele mai preferate, indiferent de ce spun ei Akhmatova și Nabokov. La domiciliu este o ediție de buzunar, donată de slavicul francez la începutul anilor '70, a trecut prin zeci de mâini și a citit înainte ca foile să iasă din coloană. Ce va rupe în continuare bariera de cenzură? Este într-adevăr Solženici?
În 1988, Irina Rodnyanskaya, cu care am cunoscut de mult și a căror activitate am tratat întotdeauna cu mare evlavie, ma invitat să colaborez cu revista.
Am fugit în „Lumea Nouă“, pentru a discuta despre subiectul unei posibile articol, dar înainte de a începe o conversație de afaceri, am început să discutăm Rodnianskaia jurnalismul modern. Am o multime de lucruri să ia în derâdere la termenul de „dușman al perestroikăi“, care a prins rădăcini în „Ogonyok“ si intentia pe unii colegi dezvăluie adevărata față a „cum-by-perestroika“: o siguranță hunveybinovsky - pentru a expune și demasca. Trauma la naștere a omului sovietic - incapacitatea de a accepta opinia altcuiva ca un alt, și nu ca ostil. Și insinuare articolului Sarnow Benedict, care în „Ogonyok“ și-a exprimat ideea luminos, care a devenit o descoperire metodologică: dacă credeți că teroarea a început chiar cu Lenin - așa că justifică Stalin.
Acest sentiment de instabilitate a avut loc în acel moment, forțându-ne să ne grăbim. Creșterea fără precedent a circulației revistelor (și aici "Lumea Nouă" era în prim plan) nu putea fi eternă. Și, în general, perioada eroică se termină mai devreme sau mai târziu.
Mi-a plăcut demnitatea cu care revista sa întâlnit cu vremuri dificile, pierderea fostului cititor, scăderea circulației și lipsa de bani. Îmi place duritatea și calmul. care este demonstrată de revista de astăzi.
Adesea amintesc marile linii ale lui Bryusov, predicând profetic invazia noilor huni și fericitul stoicism al inteligenței.
Și noi, înțelepții și poeții,
Păzitorii misterului și credinței,
Să facem lumina aprinsă
În catacombe, în deșert, în peșteri.
Odată ce am crezut că Hunii erau masele revoluționare ignorante, bibliotecile de proprietari care au ars fericit în 1917 și dansau în lumina focurilor de cărți. Astăzi cred că Hunii pot fi în mâinile lor cu telefoane mobile și laptop-uri: nu-i auziți "călcând pe fier" pe Internet?
Ce este în aceste condiții o revistă groasă? Peștera în care arde lumânarea. Iar această lumină trebuie susținută stoic.
Nu am avut niciodată o asemenea libertate - în alegerea subiectelor, în modul de prezentare a materialelor și a argumentelor, ca și în cazul acestor zece ani de colaborare cu "Lumea Nouă". Dar, pentru a înțelege experiența acestor ani, trebuie să ne mișcăm cel puțin puțin și să nu ne considerăm parte a corporației. În timp ce fac asta, încă nu pot.
Articole similare
-
cameră de cafea nou pentru tineret, 2018 №5 (80) - Dmitry Zamiatin - Finca inima plângând
-
Sala revistei o lume nouă, 1999 №1 - "oamenii nu trăiesc la fel de mult cum vreau să spun"
Trimiteți-le prietenilor: