Mulți cred că: succesul noului film "Titanic" - triumful efectelor speciale, triumful tehnologiei informatice. Dacă într-adevăr așa, în spatele acestui triumf s-au înecat (scuză cuvântul) tragedia Titanicului. Una dintre cele mai mari dezastre marine din secolul al XX-lea (1912) a susținut, potrivit diverselor surse, între 1400 și 1.517 vieți omenești.
Cred, însă, că aici a funcționat și o lege imuabilă: arta apare când lacrimile strânge gâtul.
Sufletul nostru purifică simpatia.
Arta dă aer compasiune.
Și nu prea important este super tehnologia.
Poți să faci cu mijloace modeste.
Și dacă nu știm că sa întâmplat cu adevărat tragedia? Dacă totul era o ficțiune a artistului?
A fost un astfel de poet - Boris Slutsky. Și aici a fost în poezia devotată anilor 70 - cum să o exprimăm mai exact? - gândindu-se la succesul propriei sale poezii, la acea vreme "veche". Datând sfârșitul anilor '40. "Caii din ocean".
Oamenii se află într-o poziție mai bună decât animalele. Oamenii sunt mântuiți: cine este pe vas, care este pe plută.
Dar pentru cai nu există plute, nici bărci.
<…> O insulă roșie plutea în ocean.
În mare, în insula albastră plutitoare golf.
Și la început părea - să înoate pur și simplu,
Oceanul părea ca un râu pentru ei.
Dar nu-l puteți vedea pe râu.
La sfârșitul puterii
Dintr-o dată caii au strigat, protestează
Pentru cei care în ocean i-au stropit.
Caii au mers până la cap și s-au apropiat,
Toți pe fund până au plecat.
Asta e tot. Și totuși îmi pare rău pentru ei -
Redheads care nu au văzut terenul.
Versetele au fost publicate de mai multe ori. Odată ce au fost tipărite într-o revistă pentru copii, a cărei circulație a ajuns la câteva milioane (astăzi această cifră pare extraordinară). A sunat pe scenă. Am memorat pe deplin. Ilustrată. Au cântat.
De ce, când există multe, prea multe lucrări care conțin un protest împotriva masacrului mondial, atenția publicului a fost amânată tocmai pe versurile lui Slutsky? Cum să explic acest fenomen?
Tehnica, în acest caz tehnica versificației, nu este în mod clar principalul lucru. Versul obișnuit, un cor de poticnire cu cinci picioare. Înregistrarea sunetului: ruginită, obiecționată, înrudită, neînțeleasă, milă, roșu ... Nu atât de dificil.
E diferit. Moartea absurdă a animalelor, care nu pot înțelege (la fel ca pasagerii nefericite de „Titanic“), de ce mor, a atins inimile și fără patos inutile expuse cruzimea absurdă de război. Soluția subiectului este de așa natură încât a provocat un sentiment acut de durere. Compasiunea.
Și la copii și la oameni cu experiență.
Vorbind despre Slutsk, ei au numit în mod constant "Cai în Ocean". Recenzorii au descoperit că în poezie a fost introdus un material proaspăt, "non-etic". Proză de viață, un strat special.
De obicei, se întâmplă: cu cât proza lumească mai mult, cu atât mai multă poezie. Și nu invers.
Nikolai Ushakov a scris: „Semnele unui transfer modern, pe distanțe lungi, mase de oameni și echipamente utilizate în versuri, sau mai degrabă, într-o epopee mic, aproape o B.Slutsky ... warhorse este descris de către arabi, dar calul cu vehiculul a explodat se încadrează în poezie pentru prima dată.“
Aici, poezia lirică se transformă dintr-un motiv într-un epic. Adevărat, în micul ... Ushakov, care deja uitase de propriile succese înguste (în anii 1930), nu a explicat, de fapt, acest mare succes.
A meritat o reputație de un rang diferit.
sentimente amestecate Deci, pătrunsă de recunoaștere „Despre mine amintesc și imediat -. despre cai / roșii, scufundarea în ocean / Nu e nimic - nici o linie, nici idei, / doar caii se scufunda în ocean.“
Nici unul dintre cei care au citit "Cai în ocean" nu a avut nici o îndoială cu privire la veridicitatea celor de mai sus. În documentar. Deși nu este deloc ușor de imaginat o navă care să poată găzdui un miel de cirezi. Și de ce a trebuit să transportați această cireadă undeva în a doua lume? Cavaleria a fost folosită la începutul războiului (în special armata poloneză), dar sa dovedit a fi neputincioasă să reziste tancurilor.
Apoi, dintr-o dată, Slutsky, pe care nimeni nu-l trase la limbă, a recunoscut că toate acestea au fost rodul unei fantezii lirice. Creare de mituri. Nu erau cai în ocean. Și chiar mi-am amintit de după război zi sufocant, o secetă mare, care - în conformitate cu principiul „ceea ce face cel mai doriți să“ - în fața ochilor lui era o imagine a unui vast ocean. Pur și simplu pune, o mulțime de apă „le-am inventat în vara, în mare căldură: / costum, și soarta durere inofensivă / Dar ei înotat și ficțiune, iar jocul / și a plecat în marea albastră.“.
Lăsăm la o parte ciudățenia acestei recunoașteri. Merită să ne gândim la motivele sale psihologice. Cu toate acestea, "inventat". Și "inventat" exact ("calul de la transportul rănit"), odată "navigat".
A curățat sufletul cu simpatie.
Este problema de "producție" a autenticității acestui fapt importantă? Un alt poet al generației militare, Alexander Mezhirov, a jucat un truc asupra celor care iubesc că adevărul artei corespunde adevărului vieții:
Cina acum in "National"
În umbra aripii purpurii Vrubel.
Vârful lui Vrubel? În National? Cititorul se cutremură. Și poetul răspunde imediat la un început:
(Desigur, aceasta este o invenție, nu mai mult, -
Cu cât sunt mai mult la Metropole,
Și nu aripile, iar culoarea este diferită,
Da, și nu la fel, în ce pub).
Dacă a apărut doar arta ...
Bryusov a spus că versetul din Pușkin „lacrimi peste o ficțiune“ ia literal: „Eu cred că într-adevăr Pușkin plâns, plâns lacrimi“ peste ficțiune ". Căci eu însumi știu prea bine aceste lacrimi asupra cărții ... oh, desigur, singure, în biroul meu, când ușa este bine închisă.
Aceasta nu este pentru spectacol, ci pentru public.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: