Detenția (arestarea) este cea mai strictă măsură de reținere, constând în izolarea unei persoane din societate și menținerea acesteia într-un loc de detenție. Detenția se referă la măsurile de constrângere de stat care restrâng cel mai mult drepturile și libertățile cetățenilor, inclusiv dreptul la libertate și securitatea persoanei. Motivele pentru alegerea acestei măsuri de reținere trebuie verificate cu atenție, luându-se în considerare personalitatea, ocupația, vârsta, starea de sănătate a învinuitului (suspect) și alte circumstanțe.
Motivele generale ale aplicării unei măsuri preventive sub formă de detenție sunt: 1) instituirea unei cauze penale privind săvârșirea unei infracțiuni pentru care o persoană este supusă măsurii de restrângere; 2) inculparea persoanei în săvârșirea unei infracțiuni; 3) în cazuri excepționale, existența unor suspiciuni rezonabile cu privire la această persoană în comiterea unei infracțiuni.
Motive speciale pentru aplicarea măsurii preventive sunt presupuneri rezonabile că acuzatul (suspectul):
1) va dispărea din anchetă, anchetă preliminară sau instanță;
2) pot continua să se angajeze în activități criminale;
3) poate amenința martorul, alți participanți la procedurile penale, să distrugă probe sau să împiedice în alt mod procedurile într-un caz penal.
Alegerea detenției ca măsură preventivă trebuie să respecte o serie de condiții. Este necesar să existe motive speciale pentru aplicarea măsurilor preventive stabilite la articolul 97 din Codul de procedură penală. În etapele judiciare, măsura de reținere poate fi aleasă și pentru a asigura executarea pedepsei.
Se va ține seama de gravitatea infracțiunii și de alte circumstanțe prevăzute la articolul 99 din Codul de procedură penală. Detenția ales atunci când alte măsuri preventive nu pot asigura implicarea adecvată a acuzatului (suspect), în cadrul anchetei penale și al procedurilor judiciare, nu este posibilă aplicarea unei măsuri preventive mai puțin severe.
Dacă nu este prevăzută privarea de libertate ca pedeapsă pentru comiterea acestei infracțiuni, atunci alegerea ca măsură de reținere a încarcerării este imposibilă.
Procedura de alegere a unei măsuri preventive - detenția în custodie este aleasă prin hotărâre judecătorească. Pentru a obține o hotărâre judecătorească, este necesar să se adreseze instanței pentru alegerea acestei măsuri preventive. Petiția adresată instanței de judecată pentru alegerea acestei măsuri de reținere se poate aplica: 1) procurorului; 2) investigatorul, investigatorul. Investigatorului si un investigator trebuie să obțină acordul scris prealabil al procurorului de a face apel la instanța de judecată sub arest a inculpatului în stare de arest (a suspectului). Cercetătorul are dreptul de a depune un dosar penal unui procuror mai mare cu o declarație scrisă privind obiecțiunile sale în caz de dezacord cu decizia procurorului de a refuza să consimtă la o cerere la instanțele de judecată în arest preventiv. Procurorul superior sau anulează o indicație a copilului sau încredințează cauzei la un alt investigator (articolul 38 din Codul de procedură penală).
Se ia decizia de a iniția o cerere de alegere ca măsură preventivă de detenție. Rezoluția privind inițierea petiției prevede: data și locul întocmirii; prin care este compus; pe ce afacere; numele, prenumele persoanei, data și locul nașterii, locul de reședință; o infracțiune în care persoana este acuzată sau suspectată; motive de detenție; motivele prin care este aleasă această măsură preventivă; justificarea imposibilității de a alege o altă măsură de reținere.
Decizia este însoțită de materiale care confirmă validitatea petiției: decizia de inițiere a procedurii penale; protocolul de detenție; decizia de a fi invinuită; protocoale de acțiuni de investigație care confirmă comiterea infracțiunii de către persoana respectivă; materiale care confirmă motivele pentru aplicarea măsurii de restricționare; informații despre identitatea suspectului sau a învinuitului. Materialele trebuie să fie prezentate instanței în copie, deoarece cauza penală se află în producția anchetatorului (investigator), iar prezentarea instanței nu este transferată. Materialele prezentate instanței rămân în instanță.
Dacă petiția este introdusă împotriva acuzatului sau împotriva unui suspect care nu este în custodie, investigatorul și anchetatorul trebuie să asigure apariția persoanei în instanță.
8. La reuniune participă: 1) suspectul sau acuzatul; 2) apărătorul, dacă participă la proces; 3) procurorul; 4) reprezentantul legal al unui minor suspect sau acuzat; 5) investigator sau anchetator. Părțile ar trebui să ia în considerare: 1) partea de urmărire penală, care este susținută de procuror, anchetator, investigator; 2) partea de apărare pe care se află inculpatul (suspectul), apărătorul, reprezentantul legal. În lipsa acuzatului, petiția nu este luată în considerare. Întâlnirea trebuie amânată până când acuzatul se va întoarce. Absența altor participanți, inclusiv a suspectului, care este notificată în timp util cu privire la timpul ședinței, fără motive întemeiate, nu împiedică examinarea cererii. Nu este prevăzută participarea victimei, a reclamantului civil, a inculpatului civil și a reprezentanților acestora în ședință.
O excepție de la regula generală privind inadmisibilitatea unei cauze în absența unui învinuit este cazul când această persoană este înscrisă pe lista internațională dorită.
Ședința este închisă, ceea ce se datorează confidențialității investigației preliminare. Ordinea întâlnirii este următoarea: 1) la începutul ședinței, judecătorul declară ce petiție este supus revizuirii, explică persoanelor care au apărut în ședință instanțele drepturile și obligațiile lor; 2) procurorul sau, în numele acestuia, investigatorul sau anchetatorul care a inițiat petiția, o justifică; 3) audierea pârâtului (suspectului); 4) dacă este necesar, se audiază alte persoane care apar în ședință. În cadrul întâlnirii se păstrează un protocol.
Limitele puterii judecătorului se limitează la soluționarea cererii de încheiere a învinuitului (suspectului) în custodie. Judecătorul nu efectuează o investigație directă a probelor și nu examinează cauza pe fond. Martorii nu sunt chemați sau interogați. Judecătorul examinează circumstanțele cauzei pe care se bazează cererea de detenție și emite o hotărâre. Decizia va fi luată în sala de judecată imediat după examinarea cauzei.
Judecătorul nu are dreptul să aleagă acuzatului (suspectul) orice altă măsură de restricție decât cea solicitată de procuratură.
Decizia judecătorului este comunicată sau trimisă cercetătorului (anchetatorului) care a inițiat petiția, procurorului, învinuitului (suspectului).
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: