Semnificația elementelor afirmațiilor este că ele servesc ca un mijloc de individualizare a pretențiilor. Pe subiect și pe teren, o revendicare diferă de cealaltă. Obiectul și temeiul revendicării sunt importante pentru determinarea identității revendicărilor. Acestea ajută la specificarea circumstanțelor relevante pentru caz și la construirea unei apărare împotriva revendicării.
Legea prevede că modificarea cererii se bazează pe subiectul și fundamentul acesteia (articolul 34 din Codul de procedură civilă). Aceste elemente sunt importante pentru determinarea sferei de acoperire a cererii la cerere. De asemenea, acestea stabilesc direcția, cursul și caracteristicile procesului pentru fiecare proces.
Astfel, problema elementelor revendicării nu are numai o semnificație teoretică, dar și practică.
Prin soluționarea litigiului părților, precum și a cererii reclamantului, instanța trebuie să verifice legalitatea și validitatea și să dea un răspuns
această cerință specifică din decizie. La rândul său, afirmația reclamantului față de inculpat trebuie în mod necesar să fie justificată prin fapte concrete și să se bazeze pe principiul statului de drept aplicabil acestui litigiu.
Remedierea (acțiunea) și obiectul apărării (drept subiectiv) sunt lucruri diferite. Este necesar un mijloc de protecție (acțiune) pentru a proteja ceea ce este subiectul protecției, adică dreptul subiectiv.
Dreptul subiectiv nu poate face parte integrantă din recurs (revendicare). Dacă includeți un drept subiectiv în compoziția creanței, atunci ce este lăsat să apărați instanța? Se pare că legea subiectivă se va proteja.
Este dificil să fie de acord cu punctul de vedere potrivit căruia obiectul revendicării este o relație juridică contestabilă, deoarece legea spune că cererea trebuie să specifice cererea și nu relația juridică. Un raport juridic controversat nu poate fi considerat ca fiind un subiect al unei creanțe, deoarece este vorba de revendicarea juridică specifică a reclamantului față de inculpat, cu care reclamantul se adresează instanței. Se știe că dintr-o relație juridică (locuință, familie de căsătorie) nu pot curge decât una, ci mai multe cerințe și fiecare dintre ele poate servi ca subiect al unei cereri.
Astfel, obiectul cererii nu este contestată relație legală, nu un drept subiectiv încălcat de către pârât, și cu cât disputa, dar întotdeauna cererea reclamantului împotriva pârâtului de a elimina încălcări ale legii și restaurarea ei.
Obiectul revendicării este creanța materială și juridică specifică a reclamantului față de pârât, care rezultă din raportul juridic în litigiu și pe care trebuie să se pronunțe instanța.
În plus față de obiectul revendicării, există un așa numit obiect material de litigiu, care poate fi un lucru specific, un obiect, o sumă de bani ce trebuie transferată, recuperată. Obiectul material al litigiului
intră în domeniul revendicării. În special, atunci când este vorba de creșterea sau diminuarea dimensiunii cererilor, partea cantitativă a obiectului material al litigiului se modifică, și nu subiectul revendicării.
Baza revendicării. Argumentul este baza faptelor juridice pe care reclamantul își întemeiază obligația materială și legală asupra inculpatului. Conform paragrafului 4 al art. 126 CPC în cererea de plată trebuie să precizeze circumstanțele în care reclamantul își întemeiază cererea asupra inculpatului. Motivul revendicării este acela din care reclamantul deduce cererile sale față de inculpat. Faptele legale sunt circumstanțe care creează, schimbă drepturile și obligațiile părților sau împiedică apariția drepturilor și obligațiilor. Astfel de fapte legale pot fi: încheierea unui contract, căsătoria și înregistrarea sa, cauzând prejudicii. În cele mai multe cazuri, baza revendicării este o compoziție factuală complexă, când include mai multe fapte legale care stau la baza cererii.
Faptele legale care constituie baza cererii trebuie, ca regulă, să fie căutate în ipoteza normei legale care trebuie aplicată în soluționarea unui litigiu specific în instanță.
Toate faptele juridice constituie baza reală a cererii. În plus față de baza de fapt a cererii, se poate identifica și un temei juridic. Dacă se îndreaptă spre instanță, reclamantul se așteaptă ca dreptul său subiectiv să fie protejat. Cu toate acestea, pentru ca cererea sa să fie îndeplinită, această cerință trebuie să se bazeze nu numai pe fapte, ci și pe statul de drept relevant. Este posibil să se protejeze numai acea cerință, care se bazează pe lege. Aceasta înseamnă că, pe lângă faptele juridice, este necesar să se stabilească legea materială, care constituie temeiul juridic al revendicării.
Codul de procedură civilă nu conține o referire la necesitatea de a se referi la temeiul juridic al cererii în cererea de creanță. Cu toate acestea, în alte acte normative, în cazul în care se precizează despre conținutul cererii, este indicat în temeiul juridic al revendicării. Astfel, temeiul juridic al revendicării este prevăzut în art. 102 APK, § 15 din Regulamentul Curții Internaționale de Arbitraj Comercial, în art. 23 din Regulamentul Curții de Arbitraj pentru soluționarea litigiilor economice la Camera de Comerț și Industrie a Federației Ruse.
Vezi Dobrovolsky AL Forma juridică de apărare a legii. M. 1965. S. 51 și colab.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: