3 Caracteristicile pronunțării cuvintelor străine .............................. .. ... ..9
În lingvistică există concepte precum limbile literare și vorbite. Dezvoltarea normelor de pronunție este legată de formarea limbii naționale, cu dezvoltarea discursului public, cu faptul că vorbirea orală joacă un rol semnificativ în viața societății. În limbile diferite, gravitatea normelor ortoepice și semnificația lor sunt diferite. Limba vorbită și scrisă de persoanele inteligente cu un nivel ridicat de educație este numită literară. Acesta conține opere de artă, articole în ziare și reviste, posturi de televiziune și radiodifuzori. Baza limbii este ortoepia și normele acesteia. La urma urmei, ortoepia este tradusă din limba greacă drept "corect (orthos) discurs (epos)". Înțelegerea fundațiilor oratoriei este, de asemenea, imposibilă fără cunoașterea normelor literare.
Scopul acestei lucrări este familiarizarea cu stilurile de pronunție a limbii ruse, mijloacele stilistice de fonetică; îmbunătățirea competențelor lingvistice; pentru a ridica nevoia de utilizare practică a limbii în diferite domenii de activitate.
Sarcina este de a studia corectitudinea ortografiei literare și a pronunției.
1 Ce este ortoepia?
Normele ortoepice sunt stabilite istoric și acceptate în regulile societății de pronunție a cuvintelor și a formelor gramaticale de cuvinte. Normele ortoepice nu sunt mai puțin importante pentru limbajul literar decât normele pentru formarea formelor gramaticale de cuvinte și fraze sau norme de ortografie. Ortopheia este sistemul de norme de pronunție corectă. Din păcate, astăzi cei mai mulți oameni nu au conceptul de ortoepie. Mulți sunt obișnuiți să vorbească dialectul, care este comun în regiunea în care trăiesc, distorsionând cuvintele, punând accentul deloc acolo unde este necesar. Vorbind, puteți determina cu ușurință poziția unei persoane în societate. Oricine este familiarizat cu faptul că studiază ortoepia, nu va rosti niciodată [documentul], în loc de [documentul] corect. Scapa de dialect - primul obiectiv pentru cineva care vrea să devină o persoană de afaceri respectată.
1.1 Obiectivele și obiectivele ortopediei
Subiectul și sarcinile ortopiei sunt pronunția ireproșabilă a sunetelor și învățarea corectă a stresului. Există multe cazuri în care vocalele și consoanele în conversație se schimbă de la surd la sonor și invers. De exemplu, ei spun că ar fi trebuit să spui, sau un calculator cu un soft în loc de unul solid. Există multe cazuri de stres incorect plasat. Toate acestea distorsionează discursul, face ca sunetul să fie urât. Acest lucru este cel mai tipic pentru oamenii din generația mai în vârstă, care au crescut și au crescut într-un moment în care oamenii inteligenți și educați au fost respinși de societate, iar în moda a existat o limbă vorbită puțin înverșunată. Regulile pronunțării sunt concepute pentru a corecta situația și a ajuta toți oamenii moderni (și nu doar scriitorii și profesorii) să vorbească un limbaj minunat. Și nu faceți greșeli în pronunție. Sarcina principală a acestei științe este de a învăța fiecare persoană nu numai de a pronunța sunete, ci și de a pune în mod corect stresul în adjective, verbe și alte părți ale discursului. În lumea de astăzi, atunci când există o concurență acerbă pe piața forței de muncă, oamenii cu literație sunt cei mai solicitați, cu discurs conversativ ireprosabil. Doar o persoană care pune corect accentul în cuvinte și pronunță în mod clar sunete poate deveni un om de afaceri de succes, politician sau poate face o carieră în orice alt domeniu. Prin urmare, ortopia, ca parte a lingvisticii, devine din ce în ce mai importantă astăzi.
1.2 Termeni și norme de ortopie
Este obișnuit să se facă distincția între diferitele norme ortoepice: "senior" și "younger", precum și normele de stiluri de pronunție înalte și neutre.
Pentru norma mai veche, care distinge, mai presus de toate, discursul bătrânilor educați, pronunția boolo [shn] aya, soft [ky], [z'v`] er este caracteristică. Norma pronunțată mai tânără, observată în discursul tinerilor care vorbesc limba literară, permite pronunțarea cuvintelor boolo [ch], soft [k'iy], [sv`] vr.
Normal pronunția de mare stil de a permite, de exemplu, pronuntia sunetului nesolicitată [la] în cuvinte împrumutate (Cp măsurată de vorbire vorbitor de radio sau de televiziune, precum și artistul, citind din oda solemn scena.): N [o] podea, cu [a] acolo, n [o] cuur. În stilul neutru al acestor cuvinte și similare sunt pronunțate ca regulă generală de înlocuire a sunetului nesolicitată [o] sunet [o] n [a] fl, cu [a] acolo, dl [a] ktyurn.
Erori în pronunție sunt deosebit de vizibile în discursurile politicienilor proeminenți și al altor celebrități, atunci când aceștia vorbesc în mod conștient sau neconștient cuvinte cu accent greșit. Și după ce toate greșelile pot fi evitate cu ușurință, dacă înainte de spectacolul se uită la regulile ortopesisului din limba rusă sau în dicționarul obișnuit de ortografie. Versatilitatea limbii ruse ne permite să stabilim norme ortoepice care permit diferite variante de pronunție a sunetelor consoante înainte de litera [e]. Cu toate acestea, una dintre opțiuni este considerată preferabilă, iar cealaltă este marcată în dicționare ca fiind permisă. Regulile de bază ortoepice și pronunțând regulile de limba rusă dezvoltat de oamenii de știință, lingviști, și înainte de a face aprobarea uneia sau a unei alte variante de pronunție, acestea evaluează cu atenție prevalența acesteia, legătura cu patrimoniul cultural al generațiilor trecute și conformitatea cu legile lingvisticii. Pentru a stăpâni regulile pronunțării literare corecte, este important să luăm în considerare patru secțiuni ale ortoepiei: ortoepia sunetelor consoane; orpoefia sunetelor vocale; ortoepia formelor gramaticale individuale; ortografia cuvintelor împrumutate.
1.3 Ortopheia. Stiluri de pronunție
1. Stilul literar. Ele sunt posedate de oameni obișnuiți care sunt familiarizați cu regulile pronunțării.
2. Stilul cărții, care se caracterizează printr-o pronunțare clară a expresiilor și sunetelor. Recent, este folosit doar pentru discursurile din cercurile științifice.
3. Conversational-proverbială. Această pronunție este tipică pentru majoritatea oamenilor într-un cadru informal obișnuit. Normele de pronunție sunt împărțite în mai multe secțiuni. Acest lucru se face pentru o mai bună stăpânire a limbajului literar.
1.4 Secțiunile ortoepiei:
· Pronunție vowels;
· Pronunție consonant sounds;
· Pronunția unor forme specifice de cuvinte gramatice;
· Pronunție de cuvinte împrumutate.
1.5 Fonetica și ortopheia
Vocabularul limbii ruse conține o cantitate imensă de informații despre stresul în cuvinte și pronunția lor. Prin urmare, fără cunoștințe speciale este dificil de înțeles toate modelele fonetice. Normele de pronunție depind de legile fonetice din limba rusă. Fonetele și ortoepia sunt strâns legate. Ei studiază sunetul vorbirii. Și le distinge că fonetica poate permite mai multe variante de pronunție de sunete, iar ortoepia limbii ruse determină versiunea corectă a pronunției lor în conformitate cu normele.
1.6 Ortopheia. exemple
1. Conform legilor fonetice în cuvintele împrumutate, sunetul consonant înainte de litera [e] poate fi pronunțat atât încet, cât și ferm. Normele normo-normale determină în ce cuvinte specifice ar trebui să se folosească un sunet consonant dur atunci când se pronunță, și în care - un soft. De exemplu, în cuvintele [tempo] sau [decadă], ar trebui să se pronunțe solide [m] - m [e] mn, d [e] cad. Și cuvintele [muzeul], [temperamentul], [declarația] sunetul consonant înainte de e - soft (m [e] d, t [e] măsură, d [e] claritate).
2. Conform legilor foneticii, combinația dintre [CHN] în cuvinte individuale pot fi pronunțate după cum este scris, și poate fi înlocuită cu o combinație de [Shek] (cal [CHN] o, cal [Shek] o). Iar normele de ortopedie necesită să spună - [calul].
3. ortoepice standarde cer pronuntarea [apeluri] în loc de [apeluri] [BUCATARIE] în loc de [BUCĂTĂRIE] [alfabet], mai degrabă decât [alfabet].
2 Conceptul de stil de pronunție
Stilul de pronunție (stilul fonetic) este un fel de pronunție cu o funcție de evaluare diferențială expresivă. Stilul pronunțat al discursului de carte se distinge prin conservarea strictă a normelor stabilite istoric, tendința de a elimina variantele pronunțate.
2.1 Stiluri și variante ale pronunțării
Există trei stiluri principale de pronunție:
Stilul neutru de pronunție este un discurs în condiții normale, normale, într-un ritm mediu, cu starea calmă a vorbitorului, care dorește să transmită sau să primească orice informație. Vorbitorul nu își pune sarcini suplimentare în acest caz: exprimând sentimentele, subliniind ceva. Regulile de bază ale pronunției literare rusești se referă la un stil neutru de pronunție. Un stil redus este caracterizat de un discurs neglijent când ritmul vorbirii este mărit din cauza emoției sau din alte motive. Poate fi folosit într-o conversație prietenoasă și în comunicare profesională.
Pentru un stil redus de vorbire, următoarele caracteristici sunt caracteristice:
1 Dacă vocalei neaccentuate stă lângă sonoră (n, p), atunci se pronunță atât de scurt încât este aproape inaudibil: fata de perna - la [vl] PFA, crampă - instanta [VP] ha.
2 Aceeași reducere a vocalelor, deși mai puțin frecvent, poate apărea și atunci când acestea sunt adiacente altor consoane neconsonante: un buton este un buton.
3 În loc de doi care se confruntă cu vocalelor adiacente silabe accentuate [b, a] se poate pronunța o vocala [a] sau mai condensat [b]: general - în [a] bsche, împreună - cu [a] bscha.
4 Sunetele consonante pot fi de asemenea reduse dacă sunt între consoane: familii-familii, facilități-satisfăcătoare.
5 Un grup de sunete poate fi scurtat dintr-o dată: vocale și consoane: salut - [bine], acum - [sias], șaizeci - (shiisit).
Un stil ridicat (plin) este folosit în ocazii solemne; se caracterizează printr-un ritm lent, o pronunțare profundă. În acest caz, vorbitorul se ocupă de obicei de sarcini speciale, de exemplu, încearcă să sublinieze importanța a ceea ce este raportat, să atragă atenția ascultătorilor etc.
Pentru stilul ridicat de pronunție caracterizat prin următoarele caracteristici:
1 1. Ekanje - pronunția lui [e] în loc de [e] și [a] după consonanțe moi în prima silabă prelabioasă: n [e] chal, gl [e] w.
2 2. Păstrarea [o] într-o poziție nestresată în cuvintele împrumutate: cu [o] lfedzhi [o], n [o] kyurn, cu [o] nr.
3 3. Pronunție cu o consonanță tare înainte de [e] cu cuvinte împrumutate. În acest caz, nu este perceput ca fiind îndepărtat, manierat.
3 Caracteristici ale pronunției cuvintelor străine
În cuvintele de origine străină, nu sunt stăpânite complet limba rusă, scrisoarea de neaccentuate pronunțat clar: [a], care este, fără o reducere: b [o] și [o] Tel, Kaka [despre], pentru [despre]. Uneori este permisă o dublă pronunțare: n [o] et - n [a] et, c [o] nu -
Înainte de a vocalei reprezentat de litera e, de multe cuvinte străine consoane sunt pronunțate în mod ferm și [te] ligi, la [de] kc ka [PV], Sho [PE] n. Pentru a nu fi greșit, ar trebui să te uiți în dicționarul pronunției literare!
Rezumând, se poate spune că ceea ce este adecvat în stilurile de pronunțare (incomplete) sau înalte (pline) de pronunție se dovedește a fi în afara normei într-un stil neutru. Pronunția corectă, literară, cunoașterea normelor și regulilor de ortopie este un indicator al nivelului cultural al unei persoane. Cunoașterea normelor de ortopie și formarea regulată a principiilor de bază ale dicțiunii vă va ajuta în viața și munca dvs. personale.
Lista literaturii utilizate
1. Avanesov R.I. Pronunție literară rusă. M. 1984
2. Dicționarul orto-epic al limbii ruse: Pronunție, stres, forme gramaticale. / SN Borunova, V.L. Vorontsov, N.A. Eskova. Ed. RI Avanesova. M. Limba rusă, 1987.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: