Mediul interplanetar este o substanță care umple spațiul dintre planetele sistemului solar. Se compune din solide și particule de toate dimensiunile posibile care se mișcă în jurul Soarelui și particule elementare încărcate electric (ioni și electroni) care zboară în toate direcțiile de la Soare. În plus, mediul interplanetar este pătruns de raze cosmice galactice - nucleele diferiților atomi, dispersați la viteze uriașe și, prin urmare, posedă energii enorme.
Corpurile și particulele solide, care variază de la sute de metri până la microni, care fac parte din mediul interplanetar, se formează în timpul coliziunilor planetelor mici, însoțite de fragmentarea lor. Principala sursă de particule fine și praf este decăderea nucleilor cometari. O componentă solidă a mediului interplanetar este numită o substanță meteorică, deoarece particulele invocă meteorii atunci când invadează atmosfera pământului. În apropierea orbitei Pământului, distanța medie dintre particule mai mari de 1 mm este de câțiva kilometri. Prin urmare, pericolul meteorologic în timpul zborurilor spațiale este relativ mic: particule mai mari de 1 mm se ciocnesc cu suprafața în 1 m 2 în medie o dată pe câteva zeci sau chiar sute de ani.
Marea majoritate a particulelor solide și se mută medii interplanetare în jurul Soarelui într-o mică orbite eliptice în direcția planetelor în jurul Soarelui, concentrând cu elipsa. Sub influența așa-numitului efect Poynting-Robertson, asociat cu presiunea ușoară a Soarelui, dimensiunile orbitelor particulelor mici sunt reduse treptat. Prin urmare, densitatea componentei praf a mediului interplanetar crește spre Soare. Lumina soarelui reflectată și difuzată de totalitatea mediului de praf interplanetar, creează o strălucire subtilă care stă pe cer de-a lungul eclipticii, t. E. a lungul centurii constelațiile zodiacale, și așa-numita lumina zodiacala. În dispersarea luminii de către particulele de praf, în plus față de dispersia maximă "înainte" (cu privire la direcția razelor soarelui), există un maxim mai mic de împrăștiere înapoi. Prin urmare, împrăștierea luminii solare de particulele de praf ale mediului interplanetar, mai departe de Soare decât Pământul, creează un loc luminos în apropierea punctului cerului diametral opusă soarelui. Acest loc, vizibil numai în nopți foarte întunecate, se numește contravântuire.
Praful mediului interplanetar poate fi încărcat, iar apoi pe ele, în plus față de gravitația solară, acționează și câmpul magnetic interplanetar.
Suprafața Pământului este protejată de impactul mediului interplanetar de atmosferă și de câmpul magnetic al pământului. Dar, de exemplu, suprafața Lunii, care nu are nici o atmosferă, nici un câmp magnetic comun, este pe deplin expusă atît componentelor solide, cît și a plasmei mediului interplanetar.
Articole similare
-
Articol pe tema mediului muzical de dezvoltare a subiectului ca mijloc de dezvoltare emoțională
-
Consultare pe tema consultare a educatorilor pe tema mediului de dezvoltare, ca
Trimiteți-le prietenilor: