Procedura de formare a camerelor parlamentelor depinde în mod direct de structura parlamentelor. Destul de variate moduri de a forma camerele superioare. Acestea includ: 1)
Formarea prin alegeri indirecte (indirecte sau multi-pas).
Această practică există, de exemplu, în Franța, în cazul în care camera superioară a parlamentului - Senatul (format din 321 senatori) ales timp de nouă ani, colegii electorale, printre care se numără membri ai Adunării Naționale (camera inferioară a parlamentului), membri ai consiliilor generale și consilierii municipali. 2)
Formarea prin alegeri directe. În acest caz, există diferențe față de sistemul utilizat în formarea camerelor inferioare. Această ordonanță este adoptată în Italia, Statele Unite, Austria.
La alegerea camerei superioare, sistemul majoritar funcționează cu elemente de proporționalitate (spre deosebire de sistemul proporțional de alegeri a camerei inferioare).
Alegerile în Senat sunt organizate în circumscripții cu un singur membru din aceeași zonă. 3)
Formarea camerei superioare prin numire în cea mai pură formă se aplică în Canada și Germania. Casa superioară a Parlamentului Canadian (Senatul), formată din 104 membri, este numită de guvernatorul general la recomandarea primului-ministru. Se presupune că senatorii reprezintă provincia din care sunt numiți. Pentru a păstra principiul reprezentării egale, provinciile sunt împărțite în patru grupuri, fiecare având dreptul de a fi reprezentat de 24 de senatori. 4)
Modul tradițional feudal este folosit în Marea Britanie. Aici, Casa Lorzilor este formată pe o bază neselectivă. Calitatea de membru este asociată cu obținerea unui titlu nobil, care conferă dreptul de a fi membru al Casei Lorzilor. Printre membrii Camerei se numără 1195 de duci, marquizi, conte, baroni, viscounts. Aceștia sunt așa-numiți colegi ai parlamentului. 11 membri ai Camerei sunt avocați domnitori (domnii obișnuiți pe cale de atac). Aceștia sunt numiți dintre cei care dețin funcții judiciare înalte, pentru a ajuta camera în soluționarea cauzelor. 5)
O metodă mixtă, în care se combină elemente de electivitate, scop și ereditate (Belgia, Irlanda). 6)
Principiul rotației - în legea constituțională principiul unei reînnoiri parțiale (în etape) a componenței autorităților reprezentate. De exemplu, 1/3 din Senatul Congresului american este reales din doi în doi ani.
Principiul rotației permite evitarea schimbărilor drastice în componența corpului adjunct, asigurând stabilitatea și continuitatea în activitatea unei instituții reprezentative.
În unele țări, camera superioară, spre deosebire de partea de jos nu este setat pe termen, compoziția sa este actualizată în anumite părți (în SUA, Argentina, Franța, etc.), care dă camera superioară a beneficiilor organizaționale semnificative, creează aparența de continuitate a legiuitorului.
Camerele superioare actualizate parțial nu sunt supuse dizolvării. Candidații pentru deputații din camerele superioare sunt supuși unor cerințe mai stricte (calificări de vârstă mai mari etc.).
Parlamentele unicameral și camerele inferioare ale parlamentelor bicamerale se formează prin alegeri directe, adică ele sunt aproape întotdeauna alese direct de către populație.
Dizolvarea parlamentului (camerelor) - în statele parlamentare, precum și în tipul mixt, este unul dintre elementele principale ale mecanismului constituțional pentru exercitarea puterii de stat.
Constituțiile statelor respective definesc în mod clar lista cazurilor și a condițiilor în care un parlament poate fi dizolvat. Principalele cazuri în care Constituția prevede posibilitatea (sau chiar necesitatea) dizolvării parlamentului sunt: •
imposibilitatea formării unui guvern (Bulgaria, Polonia) sau alegerea Președintelui Republicii (Grecia); •
exprimarea de către parlament a unui vot de neîncredere în guvern (Marea Britanie, Slovacia, Estonia); •
repetată sau repetată în vreun fel expresia unui vot de neîncredere în guvern pentru o anumită perioadă de timp (Ungaria); •
programe guvernamentale neaprobate (Lituania); •
neacceptarea în timp util a bugetului de stat propus de guvern (Polonia, Estonia) etc.
Principalele limitări ale posibilității de dizolvare a parlamentului sunt următoarele:
Ca regulă, casa superioară a parlamentului bicameral nu este supusă dizolvării; -
Parlamentul nu poate fi dizolvat în perioada de urgență sau de lege marțială (Franța, Italia, Polonia); -
Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni (sau orice alt termen) de competențele președintelui statului (Italia, Lituania) sau în primele șase luni (Lituania), primul an (Franța) al competențelor Parlamentului; -
în mai multe țări parlamentul nu poate fi dizolvat mai mult de un anumit număr de ori într-o anumită perioadă, de exemplu, nu mai des decât o dată pe an în România etc.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: