Conceptul de penalizare și tipurile

Penalizare (fin, penalizare) a recunoscut o anumită sumă de drept sau contract de bani pe care debitorul este obligat să plătească împrumut pentru a-tor, în cazul neexecutării sau executarea necorespunzătoare a obligatorii-TION, în special în cazul întârzierii executării.







2. Caracteristicile distinctive ale pierderii:

• valoarea pedepselor este cunoscută părților deja la momentul producerii obligației;

• se percepe o pedeapsă pentru însăși încălcarea unei obligații, indiferent dacă creditorul a suferit efectiv daune;

• posibilitatea părților de a stabili independent mărimea eșecului, a condițiilor și a procedurii de colectare a acesteia (desigur, sub rezerva restricțiilor legislative);

• acordul de pedeapsă trebuie încheiat în scris, indiferent de forma obligației subiacente;

• instanța are dreptul de a reduce pedeapsa dacă este în mod clar disproporționată față de consecințele încălcării obligației;

• o pedeapsă este o măsură a răspunderii civile.

3. Tipuri de pierderi:

• după sursa de stabilire:

- legal, adică o pedeapsă determinată de lege. Se aplică - indiferent dacă există o obligație de plată prin acordul părților. Cuantumul sumelor forfetare nu poate fi redus, dar poate fi mărit prin acordul părților, cu excepția cazului în care legea le interzice;

• în funcție de raportul cu recuperarea pierderilor:

- pierderile de credit sunt rambursate într-o parte neacoperită de reținut.

- pedeapsa - pierderile sunt colectate în întregime în plus față de sancțiune;

- alternativă - la alegerea creditorului, se recuperează fie daune, fie penalități;

- excepțional - se recuperează doar o penalizare, dar nu pierderi.







debitor creditor, care este un lucru să fie pre-Th sau persoana specificată de către debitor are dreptul, în caz de neplată de către debitor în perioada de obligația de a plăti acest lucru sau compensarea cheltuielilor legate de creditor și alte pierderi să-l țină pasul, atâta timp cât o obligație corespunzătoare nu va fi executat. Ținând lucrurile pot fi furnizate ca cerințele, deși nu sunt legate de plata sau rambursarea de lucruri-derzhek pe ea și în legătură cu alte pierderi, dar lucrurile-nikshie a obligațiilor pe care părțile să acționeze în calitate de antreprenori.

După cum se poate observa, servitutea se aplică lucruri retentorom (persoana care deține lucru) pentru contravenient drepturilor sale, TION parcare auto, fără a se recurge la protecția dreptului la un organisme competente suverani-guvernamentale. Prin urmare, definiția foarte legală oferă motive pentru atribuirea dreptului de reținere la o varietate de măsuri operaționale, și anume la măsurile de impact operațional asociate cu asigurarea satisfacției reciproce.

Funcțiile dreptului de reținere sunt reduse la rezolvarea a două probleme:

a) asigurarea și stimularea îndeplinirii corespunzătoare de către debitor a obligației monetare corespunzătoare;

b) compensarea creanțelor pecuniare creditorului (retentora) ale elementelor stand-deținute în STI cuantumul și modul prescris pentru satisfacerea creanțelor garantate printr-un gaj (Art. 360 CC).

Dreptul de reținere este reținut atunci când dreptul la reținere trece la terți. În conformitate cu paragraful 2 al art. 359 GK creditorul poate păstra în posesia sa lucru, în ciuda faptului că, după acest lucru a intrat în posesia creditorului, drepturile pe care le achiziționate de către o terță parte.

Conform conținutului funcțiilor definite de legislația în vigoare, dreptul de reținere poate fi împărțit în două tipuri:

• civile, utilizate pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor, ale căror subiecte pot fi atât întreprinzători, cât și persoane care nu sunt astfel;

• Comerțul (antreprenorial), folosit pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor, ambele părți (participanți) care acționează ca antreprenori.

Motivele pentru apariția dreptului civil general de detenție sunt:

a) neîndeplinirea de către debitor a obligației de a plăti la timp lucrul;

b) neîndeplinirea de către debitor a obligației de recuperare a cheltuielilor și a altor pierderi în timp (partea 1, clauza 1, articolul 359 din Codul civil).

Cerințele care pot fi asigurate prin dreptul de reținere sunt întotdeauna de natură monetară.







Articole similare

Trimiteți-le prietenilor: