Cartea - cât de rece în pământ - granger ann - citit online, pagina 1

În geamul prafuit, o zbura flutură din stradă. Fereastra era întredeschis, în spațiul din partea de sus a orașului pătruns aerul cald și vuiet de o mașină în mișcare pe Whitehall zbura flux, dar nu a putut da seama cum a iesi. Din nou și din nou, cu disperare din ce în ce mai mare, se prăbuși în bariera transparentă care stătea între ea și libertate.







"La fel ca mine!" Meredith Mitchell era uimită.

- Ai spus ceva, domnișoară Mitchell?

Șeful departamentului de personal a privit-o suspicios. Nu-i plăcea să se ocupe de femei. Era scrisă pe fața lui. Șeful departamentului de personal era un bărbat îngrozitor, roz-obraznic, pompos. De îndată ce Meredith a trecut pragul biroului său, ea și-a dat seama imediat că înțelegerea cu el nu putea fi realizată. A fost un caz de dispreț reciproc puternic la prima vedere.

- Vreau să spun că, probabil, deseori angajații vin cu aceeași solicitare ca mine, care lucrează la Londra, dar doresc să-și ia o întâlnire în altă țară?

"Mai mult decât vă puteți imagina, domnișoară Mitchell."

- Nebunul arogant, spuse Meredith.

- Dar posturile vacante apar din ce în ce mai puțin. Abrevieri, tăieturi de cerc!

"Înțeleg, dar ministerul ar trebui să fie interesat să obțină mai mult de la mine". Stați aici, eu nu fac nimic!

- Nu aș spune așa, domnișoară Mitchell. Idiotul arogant privi în dosarul din fața lui. "Șeful tău este complet mulțumit de munca ta." Bineînțeles, înțeleg foarte bine că atunci când ați luat postul de consul britanic în străinătate, ați fost, ca să spunem așa, comandant ...

Meredith făcu o față.

"... deci, fără îndoială, documentele din Londra păreau oarecum plictisitoare pentru tine".

"Nu ai idee cât de bine ești! - se gândi ea, uitându-se cumplit la cravată într-un mazăre roșie. - Și cine, mă întreabă, ia dat și cârpa asta urâtă? Soția? Bogăța mătușă Floră? Sau a cumpărat el însuși?

Privind din cercurile vesele, ea a reușit să observe strălucirea satisfacției care a strălucit prin ochii lui mici. Ea înțelese foarte bine ce însemna asta. Aici era în întregime în puterea lui. Acest birocrat toată viața și numai angajat în faptul că și-a șters pantalonii pe dulapuri, dorința sa de independență și de muncă dificilă a provocat dispreț și invidie în același timp. Meredith credea brusc că, în principiu, își putea imagina circumstanțele în care o persoană normală din toate punctele de vedere ar putea comite o crimă.

- Deci - luminat șeful de personal, plierea casei sale palmele îndesat - acum lasă-mă să știu dacă aveți vreun motiv special trebuie să ceară numirea chiar acum, ca să spunem așa, la un moment dat? Poate că întâmpinați dificultăți cu locuințele?

- Nu, a recunoscut Meredith cu reticență. "Un coleg al meu este acum în străinătate, mi-a permis să trăiesc în apartamentul lui din Islington." Și înainte de asta am închiriat o cabană în afara orașului, dar de acolo a fost foarte greu să mergi la muncă în fiecare zi.

- Deci, nu există probleme cu locuințele. Ești foarte norocos, domnișoară Mitchell.

"Lasă-ți judecata pentru tine!" - Meredith a cedat la Mental.

- Probleme de natură personală? - El a aruncat o privire atentă la ea, în care se citea că femeile, în opinia lui, și problemele personale sunt la fel de inseparabile ca semnătura și sigiliul pe documentul oficial.

- Nu! Se răsuci.

Pentru Meredith a fost ultimul paie. Sa ridicat de pe scaunul ei. Și pentru că era destul de înalt, piticul înecat într-un scaun se ridica în mod amenințător, care se mișca imediat nervos.







"Poate sunteți fericit să fiți la masă până la pensionare!" Și vreau să plec de aici și să fac ceva util până când voi fi pustiit!

Obrajii capului departamentului de personal din oțel roz sunt maro.

"Nu trebuie să continuăm această conversație!" - Gâfâind cu indignare, exclamă el și, cu un gest iritat, a lovit dosarul cu afacerea ei personală.

Meredith își dădu seama că nu a bătut dosarul - el și-a distrus speranța pentru o perspectivă în muncă și numai el însuși ar fi vina pentru asta. Ei bine, dracu cu ea.

"Și eu cred!" - a spus ea, sa întors și a plecat de la birou.

Amintindu acest hassle în drum spre casă, Meredith, etanșează bine printre corpurile umane din masina aglomerat, metrou înfundat, a simțit doar furie și disperare. Dar nu se mai supăra pe un birocrau tare, care nu o lăsase să plece în străinătate, ci pe ea însăși. Ea a ales cele mai grave din toate liniile de conduită posibile - ea, care a fost întotdeauna în măsură să rezolve elegant și tact cea mai dificilă situație! "Asta am greșit! Se gândi întunecat. - Aici sunt într-o baltă! Acum nu pot ajunge la numire la o sută de ani. Pentru tot restul vieții mele sunt destinat să merg de două ori pe zi la acest metrou nenorocit.

Era un miros caracteristic, în ciuda faptului că cineva - Alan Marcby a observat asta încă pe drum spre casă - a deschis ferestrele la etajul al doilea. „Probabil că unii tânăr Constable, care nu sunt încă obișnuiți să tolereze în liniște de proximitate cu moartea și a simptomelor ei însoțitoare“ - el a crezut până scîrțîitul gol scări și încercând să nu atingă balustrada, să nu lase amprente inutile. De asemenea, avea grijă să nu atingă zidurile, dar nu numai pentru că nu voia să compliceze munca criminalilor - erau doar negri și lipici de noroi.

A ajuns ultima dată la locul crimei - a sunat când a fost la celălalt capăt al site-ului. Cel mai probabil, tot ce era necesar a fost deja făcut, iar corpul va fi dus la o ambulanță care așteaptă în afara imediat după ce se uită la el. Pe partea opusă a străzii se adunase o mulțime de spectatori. Markby știa că unul dintre acești oameni curioși era un necrofil adevărat. Întotdeauna cel puțin o da acolo. Asemenea tipuri de obicei opresc polițiștii și îi întreabă despre detaliile cele mai respingătoare. Uneori se prefac că sunt jurnaliști.

Joc. Asta arăta cel mai mult. Un cocoș negru sau un fazan suspendat într-un hambar pentru a permite scurgerea sângelui, iar carnea a atins starea necesară. Aici mirosul de uboiny maturate amestecat cu mirosul de praf, umezeala, mucegai, cariilor - această casă, precum și o serie de alte clădiri de pe această stradă, unite prin ziduri comune, destinate pentru demolare. În locul lor, autoritățile urmau să construiască mai multe clădiri cu mai multe clădiri cu mai multe apartamente. Cu toate acestea, altcineva a locuit în casa următoare. Acest lucru este bun. Poate că chiriașul are ceva de spus poliției. Casa pe care se găsea cadavrul era deja goală, ușa și ferestrele de la primul etaj erau urcate. Dar stapani au găsit o cale de a intra înăuntru.

Markby auzi zgomotul de voci care veneau în spatele ușii închise la etajul al doilea. După ce a depășit ultimii pași, a intrat în cameră. Toți s-au întors.

- Domnule, sunteți în sfârșit aici! Sergent Pierce, cu o ușurare evidentă. Și el era dornic să iasă de aici. Mirosul morții se simțea mult mai puternic în cameră. Băiatul contestat șterse sudoarea de pe fața verde și se apăsă mai aproape de ușă. Era fierbinte și înfundată, ceea ce accelera descompunerea corpului așezat pe pat.

- Iartă-mă că am întârziat! A spus Markby. Scuza nu era formală - era evident că toată lumea era epuizată, așteptându-l.

- Dr. Fuller a plecat deja, domnule. El a spus că are o întâlnire și că nu poate aștepta.

- E în regulă. Sunt sigur că va suna de îndată ce va fi liber.

"Băieții și-au îndepărtat deja filmele", continuă Pierce, îndreptându-se spre doi fotografi de poliție care sprijinăau zidul. - Poate, sunt deja.

- Ce? Oh, da, desigur. Poți fi liber. În principiu, nu a trebuit să mă așteptați în mod necesar.

Fotografii s-au oprit și s-au ciocnit în ușă, zdruncinat cu echipament. Într-un fel, s-au dezbrăcat, au alergat pe scări. Un stăpân cu o față verde îi urmări cu o privire invidioasă.

- Să vedem, spuse Markby, fără prea mult entuziasm în vocea lui.

Fără un cuvânt, Pierce întoarse foaia, care era acoperită de corp. Markby a spus:

- Probabil că a fost drăguță, înainte ...

Nu ar fi putut fi mai mult de douăzeci sau douăzeci și doi de ani. Ochii ei, larg deschise, nemișcate, aveau o nuanță de liliac tulbure. Purta un tricou și blugi murdare care erau tăiate în mod obișnuit la genunchi. T-shirt-ul a fost ascuns - cel mai probabil de către Dr. Fuller în timpul inspecției - astfel încât o burtă flopped deschis. Mâna stângă a fost palmă sus, totul în puncte roșii și vânătăi violete, dispărând treptat sub modelul de pete cadaverice.

"Un rezident al unei case vecine." - Pierce arătă spre perete care separă această casă de următorul. "Îi era frică de un incendiu și așa, uneori, a verificat cum a fost și ce." El a hotărât că cei care locuiesc au ieșit de aici și a venit să vadă dacă au făcut multe probleme. Oh, da, am găsit o seringă - el stătea aici, pe podea lângă pat. - Pierce a demonstrat o pungă de plastic cu dovezi sinistre.

Citat din poemul lui Robert Browning "Gânduri despre o casă din străinătate". (Aici și în continuare nota.)







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: