Mai devreme sau mai târziu, fiecare persoană, chiar și la unele momente din viața lui, începe să se gândească la semnificația existenței și dezvoltării sale spirituale.
În sfera spirituală, cea mai importantă diferență a omului față de alte ființe vii - spiritualitatea se naște și se realizează. Omul, spiritul și cultura sa sunt coroana și scopul universului ... Omul devine pe deplin uman numai în procesul culturii și numai în ea, pe summiturile sale, se manifestă cele mai înalte aspirații și oportunități.
Personalitatea spirituală este nucleul invizibil, nucleul "Eu", pe care stă totul. Acestea sunt stări interne ale minții care reflectă aspirația pentru anumite valori și idealuri spirituale. Este posibil ca acestea să nu fie pe deplin realizate, dar într-un fel sau altul, îngrijirea "sufletului" este chintesența dezvoltării personale.
Lumea spirituală a individului exprimă legătura inseparabilă dintre individ și societate. O persoană intră într-o societate care are o anumită bază spirituală, pe care va trebui să o stăpânească în viață. Calea dezvoltării spirituale a personalității este nesfârșită ...
Astfel, relevanța subiectului nu provoacă îndoieli.
Scopul acestui eseu: un studiu cuprinzător și caracterizarea lumii spirituale a individului.
Lucrarea constă într-o introducere, două capitole, o concluzie și o listă a literaturii folosite. Suma totală a lucrărilor ____ pagini.
Deci, ce este lumea spirituală a personalității?
Să începem cu cuvântul "lume". Gânditorii din trecut au identificat adesea lumea spirituală cu sufletul. Ideea sufletului a fost caracterizată ca fiind convingerea că gândurile, voința, sentimentele, viața însăși sunt condiționate de ceva diferit de corp, deși legat de el. Mult mai târziu, în filosofia Nouă Europeană, termenul "suflet" a început să fie folosit pentru a denota lumea interioară a omului, conștiința sa de sine.
Esența lumii spirituale a omului a fost definită și de cuvântul "spirit" ca o dimensiune umană, de mintea umană sau de propensitatea ei. Apoi, conceptul de "viață spirituală a oamenilor", care cuprinde bogăția sentimentelor umane și realizările rațiunii, unește atât asimilarea valorilor spirituale acumulate, cât și crearea creativă a celor noi.
O persoană care are o viață spirituală foarte dezvoltată are, de regulă, o calitate personală importantă: dobândește spiritualitatea ca o luptă pentru înălțimea idealurilor și intențiilor sale care determină direcția tuturor activităților. Spiritualitatea presupune aderarea la orientările valorice umaniste, sinceritatea, prietenia în relațiile dintre oameni.
Unii cercetători caracterizează spiritualitatea ca pe o voință și o minte orientată moral a unei persoane. Se remarcă faptul că spiritul caracterizează atât practica, cât și conștiința.
În schimb, o persoană a cărei viață spirituală este subdezvoltată este lipsită de spirit.
Baza vieții spirituale este conștiința, cea mai înaltă capacitate a individului, care reglementează nu numai acțiunile și activitățile ei, ci viața în ansamblu. Conștiința reflectă realitatea, dă unei persoane o idee despre ceea ce este îndepărtat din el în spațiu și timp, îl poartă pe alte continente și în profunzimea secolelor. În același timp, conștiința reflectă lumea interioară a personalității, modul în care ea caută să o exprime, să-și transpună obiectivele și intențiile în viață.
Lumea spirituală a individului înseamnă deținerea unor calități personale importante: dorința de înălțime a idealurilor și intențiilor lor care determină direcția tuturor activităților. În procesul vieții interioare, o persoană înțelege ceea ce a făcut și întreabă noi acțiuni pentru a-și atinge obiectivele. Acțiunile reușite sau nereușite dau din nou alimente pentru gândire, pentru evaluarea lor.
Pentru viața spirituală a persoanei se atribuie: cunoaștere, credință, sentimente, nevoi, abilități, aspirații, obiectivele oamenilor. Viața spirituală a persoanei este imposibilă fără experiențe: bucurie, optimism sau deznădejde, credință sau dezamăgire. O persoană are tendința de a se autocunoaște și de a se auto-îmbunătăți.
Relația dintre om și cultura sa înconjurătoare în procesul dezvoltării civilizației a fost în continuă schimbare, dar principalul lucru a fost interdependența culturii și culturii naționale și culturale a individului. La urma urmei, omul acționează ca purtător al culturii comune a omenirii, atât ca creator, cât și ca critic, și culturii naționale și mondiale ca o condiție indispensabilă pentru formarea și dezvoltarea culturii spirituale a individului.
Cu cât persoana este mai dezvoltată, cu atât cultura este mai mare, cu atât mai multă viață spirituală. Gama culturii spirituale acumulate de omenire oferă fiecărei persoane o oportunitate aproape nelimitată de a alege valori spirituale care sunt în conformitate cu atitudinile, gusturile, abilitățile și condițiile de viață.
Principalul lucru din cultura spirituală a unei persoane este atitudinea activă, creativă și responsabilă față de viață - față de natură, față de ceilalți, față de sine. Un semn al culturii spirituale a persoanei este pregătirea unei persoane pentru auto-dăruire și autodezvoltare.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: