Sisteme care utilizează diacritice
Alfabetul internațional de transcriere în sanscrită
Alfabetul internațional de transcriere a sanskritei (IAST / MATS, Alphabet International de Transliterare Sanscrită) este cel mai utilizat în mediul academic, sistemul de transliterare sanscrită. IAST este de fapt standardul pentru lucrări tipărite, cum ar fi cărți și reviste, și cu distribuția treptată a fonturilor Unicode, este din ce în ce mai folosită în prezentarea electronică a textelor.
Romanizarea Bibliotecii Naționale din Kolkata (Kolkata)
Romanizarea Bibliotecii Naționale din Kolkata (RNBK / NLKR, Biblioteca Națională de la Kolkata romanizarea) este o extensie a trecută, destinate transliterarea tuturor soiurilor posibile de scrisori indiene. Acesta diferă de la trecută folosind caractere E și ō la ए și ओ în loc de e și o în trecută (în RNBK e și o sunt utilizate pentru vocalele scurte, reprezentat în mai multe limbi moderne din India) utilizarea „ľ“ semnul pentru consoană ಳ în kannada ( în IAST este un consonant syllabic) și absența semnelor pentru transmiterea lui ॠ ऌ și ॡ, prezentate exclusiv în sanscrită.
Transferul de grafeme în Devanagari coincide practic cu standardul academic IAST și cu sistemul utilizat de Biblioteca Congresului - ALA-LC [1].
Sisteme fără diacritice
Harvard-Kyoto
Sistemul Harvard-Kyoto arată mult mai simplu decât sistemele care folosesc diacritice, cum ar fi IAST. În loc de litere cu diacritice, în ea se folosesc litere mari, așadar scrierea textelor într-un astfel de sistem este mult mai ușoară, dar poate fi mai dificil de perceput.
Schema ITRANS este o extensie a sistemului Harvard-Kyoto. Este utilizat pe multe pagini din rețea, precum și în corespondență electronică și pe forumuri.
Sistemul Weltheus
Pe lângă transliterația pentru transmiterea cuvintelor indiene (de exemplu, nume de persoane și denumiri geografice) se utilizează o transcriere practică, care depinde de limba textului înconjurător. Deci, cel mai faimos sistem de transcriere practică în edițiile în limba engleză este sistemul Societății Regale Regale sau așa-numitul. sistem RGS-II. Regulile sale principale sunt următoarele:
- Vocalele lungi și scurte conform acestui sistem sunt de asemenea transmise ca în IAST.
- Vocalele nazale sunt transmise printr-o combinație de o vocală cu n: an, on, en, etc.
- Consonantele aspirate sunt scrise printr-o combinație de consoană cu h, precum și în alte sisteme: th, dh, kh, etc.
- Consonantele cerebral și dentar nu se disting, de exemplu, nu pot denota în mod egal atât dental [t] cât și cerebral [ṭ].
- Sibylitele ś și ṣ sunt transmise ca sh
- Palatul c / ch este trecut ca ch / chh
- Nasal ñ și ṅ sunt transmise ca ny și ng
- Deoarece acest sistem este folosit numai pentru limbile moderne din India, nu există semne pentru transmiterea unor grafeme sanscrite specifice.
Mai jos vom da o comparație a diferitelor sisteme de transliterare folosind exemplul devanagari.
Pronunția finalului "a"
După cum sa menționat deja mai sus devanagari sisteme de scriere indiene și altele în funcție de implicit transmite nici un singur grafeme consoane, silabă cu o vocală de bază ([a] în sanscrită și hindi, [ɔ] în Bengal). În transliterare această vocală este transmisă separat. În multe limbi moderne, în comparație cu sanscrita, la sfârșitul cuvintelor acest sunet a fost pierdut, ceea ce nu afectează scrisoarea. Cu toate acestea, tradițional în transliterare a fost transmis atât în sanscrită, cât și în limbile moderne. Mai sistem modern ia în considerare nu numai scris, dar, de asemenea, pronunție, și nu transmite o vocală la sfârșitul cuvintelor atunci când transliterați texte în limbi moderne, dacă nu este pronunțat. De exemplu:
Cu toate acestea, într-un anumit fel, ultimul "a" este păstrat pentru a evita combinația nepronunțabilă a consoanelor la sfârșitul cuvintelor. De exemplu: Krishna (Krishna), vajra, Maurya (Maurya).
O astfel de cădere a ultimului "a" nu este tipică pentru toate limbile moderne, de exemplu, nu există în Kannada, iar în Marathi apare numai în anumite condiții.
Inițial, atunci când studiază sanscrită în Europa, textele de pe el s-au imprimat în fontul devanagari. Cu toate acestea, încă de la începutul existenței sale, sanscritologia europeană avea nevoie de o transmisie standard a scenariului indian folosind scriptul latin. In 1816, Franz BOPP devanagari utilizat împreună cu vocalele latine de desemnare font lungi, circumflexă (â, î, û) și aspiratul prin plăci groase de aspirație (Dasia) separat sau dislocat (de exemplu, b în loc Bh). Sibyliții ṣ și-a transmis o combinație de "s" cu semne de aspirație groasă și subțire (psilia): (s, s). Monier-Williams a folosit în dicționarul său din 1899 aceleași sunete sh și respectiv ṡ.
În 1894, la Congresul Internațional al orientalismului de la Geneva, a fost adoptat Alfabetul Internațional de Transcriere Sanscrită (IAST), prin care majoritatea textelor sanscrite sunt acum publicate în Occident.
Trimiteți-le prietenilor: