De ce durerea noastră este întotdeauna atât de mare ca fundul oceanului albastru imens? Marea de lacrimi! De ce fericirea noastră este ca un mic curent care curge în nisipul fierbinte fierbinte al vieții?
De ce lacrimile sunt atât de amare, iar sărutările sunt dulci, ca un fruct, gata să izbucnească de la maturitate. Și râurile nu curg spre deal și ramurile se întind până la soare. Tot drumul! Totul are sens. Doar tu ... Nu ai sens în viața mea. Chiar dacă îți voi umple inima cu sângele tău stacojiu, va muri și va muri, pentru că nu va rezista ritmului vieții mele. Se va sufoca cu cuvintele și visele mele ... Și tu - numai trupul. Sunteți un subiect pentru studiu și cercetare. Tristețe, asemănătoare cu un vierme, care se mișcă într-un semn de întrebare. Mă voi întoarce și nu-ți vei mai aminti ce culoare au ochii mei. Mă recunoști în morgă prin semne de naștere? Mă recunoști prin voce, prin plimbare, prin culoarea părului meu. Și îmi voi vopsii părul, îmi voi schimba mersul și voi tăcea. Nici măcar așa. Ma voi da altui care ma va studia o picatura. Și tu? Dă-te pe natura ta putredă. De ce durerea noastră este întotdeauna atât de mare ca fundul oceanului albastru imens? La urma urmei, adâncimea este atât de frumoasă ... Și soarele se scufundă în această tăcere ...
Marquez a spus: "Nu pierdeți timp pentru o persoană care nu caută să o cheltuiască cu dvs."
"Mă voi prezenta la altul, care mă va studia prin picătură" - WORK.
„De ce este durerea noastră este întotdeauna la fel de mare ca și în partea de jos a vastul albastrul oceanului, la o adâncime Este atât de frumos ... Si soarele se avântă în tăcerea ...?.“ - SHINE.
Trimiteți-le prietenilor: