- De ce au tratat-o așa?
- Să se rănească foarte mult, să se certe cu toată lumea, cu poțiunea de sub colibe
turnat, torsadat în vena. Odată ce ne-a întrebat pe tinerii noștri
zlot (cincisprezece copeici). Ea îi spune: "Nu am un zlot, lăsați-mă în pace". -
"Ei bine, bunătate, spune el, îți vei aminti cum nu mi-ai dat un zlot." Și asta
Tu crezi, panchu: de atunci, tânărul a devenit copil bolnav.
A suferit, a suferit și a murit complet. Atunci băieții au fost alungați de vrăjitor,
lasa ochii sa se razbalizeze.
- Ei bine, unde este vrăjitorul acum? - Am continuat să fiu curios.
- The Witcher? - întrebă încet, ca de obicei, Yarmola. - A
- Nu are vreo rudă în sat?
- Nu, nu este. Era străină, de la gindurile chi-chi de la țigani. eu
încă un băiețel era când a venit în satul nostru. Și fata cu ea
a fost: fiica sau nepoata. Amândoi au plecat.
- Și acum nimeni nu se duce la ea: să spună averi sau poțiuni acolo
- Femeile se dau în jur, Yarmola a scăpat disprețuitor.
- Aha! Deci, încă mai știi unde trăiește?
- Nu știu. Oamenii spun că undeva lângă Bisova Kut trăiește.
Știi - mlaștina, ce se află în spatele pălăriei Irinovski. Deci, în această mlaștină, ea și
stă scuturându-și mama.
Vrăjitoarea trăiește în jur de zece verși din casa mea.
viu, Polissya vrăjitoare! "Această idee imediat interesate și încântați
- Ascultați, Yarmola, - m-am întors la polesovschiku - dar cum aș fi cu ea
să ne întâlnim cu această vrăjitoare?
- Ugh! - scuipă cu indignare Yarmola. "Au găsit un alt fel de bine."
- Bine sau rău, dar o să mă duc oricum. Imediat ce puțin
Se va încălzi și acum voi merge. Desigur, mă cheltuiți?
Yarmolu a fost atât de impresionat de ultimele cuvinte pe care chiar le-a sărit de pe podea.
- - exclamă el indignat. - Și pentru nimic! Lasă-l să fie acolo
Dumnezeu știe ce, dar nu voi merge.
- Păi, prostii, te duci.
- Nu, mi-e teamă că nu voi pleca. Nu voi merge pentru nimic. Pentru mine. - din nou
exclamă el, apucat de o nouă indignare. - Ar trebui să plec înainte
vrăjitoare cuburi? Da, lasă-mă să-l bat pe Dumnezeu. Și nu te sfătuiesc, panich.
- După cum doriți. dar voi merge în continuare. Am fost foarte curios despre asta
- Nu e nimic curios despre asta, murmură Yarmola, trăgîndu-și inima
O oră mai târziu, când a curățat deja samovarul și a băut ceaiul în pridvorul întunecat,
urma să meargă acasă, am întrebat:
- Care este numele acestei vrăjitoare?
- Manuidikha, "replică Yarmola cu o întunericcă.
Deși nu și-a exprimat niciodată sentimentele, ci, pare, puternic
Am devenit atașat; a devenit atașată pasiunii noastre comune pentru vânătoare, pentru simplul meu lucru
apel, pentru ajutorul pe care l-am oferit din când în când pentru foame
familie, dar mai ales pentru faptul că eu singur în întreaga lume nu l-am reproșat
beție, pe care Yarmola nu a putut să o facă. De aceea, determinarea mea de a mă cunoaște
Cu vrăjitoarea, la condus într-o dispoziție dezgustătoare pe care a exprimat-o
numai printr-o puternică umflare și prin faptul că, pe verandă, din toată puterea
a lovit câinele în lateral - Ryabchik. Ryabchik a țipat frenetic și
a sărit deoparte, dar imediat a alergat după Yarmola, fără să mai înceapă
Trei zile mai târziu a devenit mai cald. Într-o dimineață, foarte devreme, Yarmola a intrat în mine
cameră și a spus ocazional:
- Trebuie să curăț tunurile.
- Și ce? Am întrebat, întinzându-mă sub pătură.
- În timpul nopții, iepurele era foarte asemănător: există o mulțime de piste. Poate vom merge la stație?
Am văzut că Yarmole era nerăbdător să meargă în pădure, dar el o ascunde
dorința arzătoare a vânătorului sub indiferența condescendentă. Într-adevăr, în
frontul era deja singurul său butoi, din care nu a mai rămas niciun șuncă,
În ciuda faptului că în apropierea botului a fost decorat cu mai multe standuri
patch-uri plasate în locuri în care au fost consumate rugină și gaze pulverulente
De îndată ce am intrat în pădure, am atacat imediat amprenta de iepure: două labele din apropiere și
Două spatele, unul după altul. Iepure a ieșit pe drum, a trecut prin șezon
Două sute și au făcut un salt imens de la drum până la tinerii de pin.
- Ei bine, acum o vom ocoli ", a spus Yarmola. - Așa cum a dat stâlpul
Aici acum, de asemenea, se va stabili. Faci panică, du-te. - Se gândi, gândindu-se
unul dintre semnele sale celebre, unde să mă trimită. -. Du-te
la vechiul han. Și îl voi evita de la Zamlyn. Imediat ce câinele lui
expulzează, te voi smulge.
Și imediat a dispărut, ca și cum ar fi aruncat într-o groapă groasă de mici tufișuri.
Am ascultat. Nici un sunet nu dădea mersul bătrânului, nu unul
creasta nu sa desfăcut sub picioarele lui, și-a căpătat pantofii de ticăloși.
M-am îndreptat încet spre vechea tavernă - o cabană nepoluantă, prăbușită și
Stătea pe marginea unei păduri de conifere, sub un copac înalt, cu un trunchi drept, gol.
A fost atât de liniștit, așa cum se întâmplă doar în pădure pe timp de iarnă într-o zi liniștită.
Agățându-se pe ramuri, niște bulgări de zăpadă îi împinseau, dându-le
un aspect minunat, festiv și rece. Uneori m-am despărțit de partea de sus
o creangă subțire, și a fost foarte clar auzit cum ea, care se încadrează, cu un ușor
crăpate de alte ramuri. Zăpada se înălța la soare și albastră la umbră.
Am fost învins de farmecul liniștit al acestei tăceri solemne și reci,
și mi sa părut că am simțit că timpul trece încet și tăcut
Deodată, departe, cel mai adesea, a venit lătratul lui Ryabchik - latrat caracteristic
Câinele care urmează fiarei: subțire, turnând și nervos, aproape
transformându-se într-un jelp. Imediat am auzit vocea lui Yarmola care țipa
amărăciune după câine: "U - de, u - fost!", prima silabă -
falsetto ascuțit, iar al doilea - o notă de bas tristă (sunt doar o mulțime
După un timp, am descoperit că vine plânsul de vânătoare de la Polissya
Mi se părea că, judecând după direcția latrării, câinele mergea la stânga,
și m-am grăbit să fac interceptarea fiarei. Dar n-am avut timp
Fac douăzeci de pași, ca un iepure uriaș și sărit de pe ciocan și,
ca și cum nu se grăbea, dând înapoi urechile lungi, înalte, rare
a sărit peste drum și a dispărut în rândul tinerilor. Urmăriți-l
Ryabchik a zburat repede. Văzându-mă, el și-a fluturat ușor coada,
și-a băgat dinții din greu de câteva ori cu dinții și a urmărit din nou iepurele.
Yarmola se ridică brusc din zgomot.
- De ce nu te-ai dus, Panych, pe drum? strigă și reproșă
- Dar a fost departe. mai mult de 200 de pași.
Văzând jena mea, Yarmola se înmoaie.
- Ei bine, nimic. el nu ne va părăsi. Du-te pe traseul Irinovski, - el
acum va fi eliberat.
M-am dus în direcția Iryna Shlyh și în doar două minute
Am auzit că câinele conducea din nou undeva lângă mine. acoperit
cu emoție de vânătoare, am alergat, ținând pistolul în gata, prin gros
Tufișuri, spărgând ramurile și fără a acorda atenție loviturilor lor brutale. Am fugit
atât de mult timp și deja a început să se sufoce, atunci când lătrat brusc câini
sa oprit. Am mers în liniște. Mi se părea că, dacă m-am dus drept,
apoi prin toate mijloacele îl voi întâlni pe Yarmola pe Irinovski Shlyakh. Dar curând eu
sa asigurat că în timpul alergării mele, plonjând tufișuri și pene și nici măcar nu mă gândesc
Mi-am pierdut calea. Apoi am început să strig către Yarmole. Nu a răspuns.
Între timp, mecanic, m-am dus mai departe, pădurea se înrăutățea puțin, solul
a căzut și a devenit hummocky. Amprenta, forțată de zăpadă de piciorul meu,
se întunecă rapid și se umple cu apă. De câteva ori am trecut deja
a genunchiului. A trebuit să sară de la un hummock la un hummock; în
gros picioarele burr muschi inecat, ca într-un covor moale.
Arbustul sa terminat curând. În fața mea era o rundă mare
Mlaștina, acoperită de zăpadă, de sub o cârpă albă din care răsărea rară
Tussock. La capătul opus al mlaștinii, între copaci, alb
zidurile unei colibe. - Probabil că trăiește un forestier Irinovski, se gândi el
Eu sunt. Trebuie să intrăm și să-i cerem indicații.
Dar nu era atât de ușor să ajungi în casă. În fiecare minut am rămas blocat
mlaștină. Cizmele mele au luat apă și, la fiecare pas, s-au stropit cu voce tare;
a devenit imposibil să le tragem în urmă.
În cele din urmă m-am mutat peste această mlaștină, am urcat pe un mic deal
și acum ar putea să ia în considerare coliba. Nici măcar nu era o cabană, adică.
Colibă de poveste cu picioarele de pui. Nu atingea parterul, dar era
Este construit pe picior, probabil din cauza inundațiilor, inundând întreaga primăvară
Irinovsky pădure. Dar o parte din ea din timp în timp, și asta a dat
chinuitorul și tristețea. Mai multe ferestre lipsesc în ferestre; lor
înlocuiește niște cârpe murdare, volanul vypiruvshiesya afară.
Am apăsat clema și am deschis ușa. Era foarte întunecată în casă, dar eu,
după ce m-am uitat de mult la zăpadă, m-am dus înaintea ochilor mei violeți
cercuri; așa că nu am putut să mă descurc pentru mult timp dacă era cineva în colibă.
- Hei, oameni buni, care dintre voi este acasă? Am întrebat cu voce tare.
Era ceva despre sobă. M-am apropiat și am văzut bătrîna,
așezat pe podea. Înainte de a pune o grămadă de pene de pui. Bătrîna
a luat fiecare pene separat, ia smuls barba și a pus puf în coș,
și tije aruncate direct la pământ.
"De ce, este Manuilikha, vrăjitoarele lui Irina" - a strălucit în mine
capul, imediat ce m-am uitat mai atent la bătrână. Toate trăsăturile
Baba Yaga, așa cum descrie epicul folcloric, a fost evident: obrajii subțiri,
târât înăuntru, trecuți în jos într-o bărbie ascuțită și lungă,
aproape în contact cu un nas suspendat; o gură fără dinți
se mișcă neîncetat, ca și cum ar fi mestecat ceva; estompat, o dată
ochi albastri, rece, rotunde, convexe, cu rosu foarte scurt
de secole, arătau ca ochii unei păsări nevăzute, sinistre.
- Bună, bunica! Am spus cât mai ușor posibil. - Chiar nu
Numele lui Manuelich?
Ca răspuns, ceva zakolkotalo și șuierat în pieptul bătrânei; apoi de la ea
gura fără gură, înfricoșătoare, sparge sunete ciudate, ceva de genul
crăparea sufocărilor vechilor ciori, apoi trecând brusc în husky
- Înainte, poate, Manuilikha a fost numit oameni buni. Și acum numele este
numit o rață. De ce aveți nevoie de ceva? întrebă ea neprietenos.
și nu oprește ocupația sa monotonă.
- Da, aici, bunica, m-am pierdut. Poate ai lapte?
- Fără lapte, bătrîna furișă. "Mulți dintre voi umblați prin pădure."
Nu poți da tuturor, nu vei hrăni.
- Ei bine, bunica, nu ești drăguț cu oaspeții.
- Și așa e, tatăl meu: este absolut necuviincios. Rassosolov pentru că nu țineți.
Obosit - stai jos, nimeni nu te scoate din coliba. Știi, ca în proverb
spune: "Vino la noi pe bancă pentru a sta, la sărbătoarea noastră
Ascultă sunetul și vă vom da cina. "Așa este.
Aceste transformări de vorbire m-au convins imediat că bătrîna a venit cu adevărat
în această regiune; aici nu le place și nu înțeleg spanking de rare
cuvinte de vorbire, care este atât de ușor de aruncat de către nord-estul roșu. între timp
Bătrîna, continuîndu-și munca mecanic, mormea încă ceva
sub nas, dar totul este mai silențios și mai indistinct. M-am ocupat doar de cuvintele individuale, nu
care nu au avut nici o legătură între ele: "Aici este bunica ta, Manuilikha.
acest lucru nu este cunoscut. Sumerii nu sunt micuții mei. Lovitură și lovituri,
sokochit - magpie pură. "
Am ascultat o vreme și gândul brusc că înainte
Sunt o femeie nebună, am un sentiment de teamă îngrijorătoare.
Cu toate acestea, am avut timp să mă uit în jurul meu. Cea mai mare parte a colibei era ocupată
un cuptor uriaș de peeling. Nu erau imagini în colțul din față. Pe pereți,
În loc de vânătorii obișnuiți cu mustăți verzi și câini violeți și
portrete ale unor generali necunoscuți, ciorchine de ierburi uscate agățate,
ligamente de rădăcini încrețite și ustensile de bucătărie. Nu bufnițe, nici o pisică neagră
Nu mi-am dat seama, dar din sobă ne-au privit doi răpitori de scoarță
surprinși și neîncrezători.
- Bunico, ai cel puțin puțină apă să bei? - a întrebat
Imi ridic vocea.
- Și în cada, bătrîna dădu din cap.
Apa a rechemat rugina mlaștină. Mulțând bătrânei (ceea ce nu a făcut-o
a plătit cea mai mică atenție), am întrebat-o cum să iasă pe drum.
Își ridică brusc capul, se uită la mine în mod intenționat
rece, de păsări, ca ochi și murmură grăbit:
- Du-te, du-te. Du-te, draga mea. Nu e nimic de făcut aici.
Un oaspete bun este în hotel. Du-te, tată, du-te.
Nu aveam de ales decât să plec. Dar brusc pentru mine
Mi-a trecut prin minte încercarea ultimei soluții pentru a micșora puțin
femeie veche bătrână. Am luat un nou lingou de argint din buzunar și am ținut-o afară
Manuilich-ul lui. Nu m-am înșelat: la vederea banilor, bătrîna femeie se mișca, cu ochii ei
se deschise și mai mult și se apropiase de moneda ei,
cu degetul tremurând.
- Oh, nu, bunica Manuilich, nu o voi da pentru nimic, - am încercat-o, ascunzând-o
monedă. - Haide, spune-mi.
Fața brună încrețită a vrăjitoarei se adună într-o grimasă nefericită.
Părea să ezite și să se uite ezitant la pumnul meu, unde erau
banii sunt fixați. Dar lăcomia a luat-o.
- Ei bine, să mergem, sau așa ceva, să mergem ", șopti ea, încercând să se ridice
cu podeaua. - Nu voi face pe nimeni să meargă la nimeni, draga mea. Am uitat. Stara a devenit, ochii
nu vezi. Doar pentru tine.
Ținând-o pe perete, scuturând la fiecare pas cu un corp înțepenit, ea
a mers la masă, a scos din timp un pachet de cărți maro, umflate,
agitându-i și trăgându-mă mai aproape.
- Symi-ka. Cu mâna stângă îi poți folosi. Din inimă.
Spitând pe degete, ea a început să-și facă robii. Hărțile au căzut
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: