Cartea este o serie de lucrări ale lui G. Kanovich. Romanul este dedicat vieții unui mic oraș lituanian la sfârșitul secolului trecut, căutării spirituale în condiții de existență defavorizată. În centrul romanului se află imaginea tragică a unui "profet" al unui mic oraș, un apărător al umilitului și al insultei. Lucrarea diferă narațiunea metaforică, imaginea, care conferă romanului un caracter parabolic.
"Sufletul este bolnav", se plânse rabinul Uri și studentul său preferat, Itzik Magid, se rătăci.
"Timpul bolnav este sufletul rău", răspunse Itzik, încet, aproape lingușitor. - Trebuie să vindecăm timpul, rabbi.
- Trebuie să ne vindecăm, spuse rabinul Uri încet. Se ridică de pe scaun și se duse la fereastră, ca și cum ar fi încercat pe suprafața de sticlă plictisitoare să se vadă pe el însuși, și pe Itzika, și timpul, și altceva, dincolo de vechea, dar totuși tenară privință. Doamne, cei drepți, câți au existat - vindecătorii timpului, câți dintre ei au trecut prin pământ și au trecut fereastra lui! Și cum sa terminat? Cătușe, plâns, nebunie. Nu, timpul este incurabil. Toată lumea ar trebui să se trateze singură și, poate, numai atunci timpul se va recupera.
Rabi Uri stătea la fereastră și se uita la strada pustie a orașului. Toată lumea este adormită. Într-un vis, timpul își schimbă fața. Într-un vis nu există regii, nici sergenți, nici nebuni. Nu, nu este. Până să vină și să se trezească.
- Ascultă, Itzik! Îmi poți spune de ce toată lumea doarme, dar nu dormim? La întrebat pe rabinul Uri și și-a mângâiat barba. Atingerea ei întotdeauna ia dat ceva de genul iluminării. Părea să arunce un jurnal în foc și scânteia îi aprinde întunericul sufletului și acasă. "De ce nu dormim?" A repetat și sa uitat la elevul său.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: