Sângele Serghei - note liturgice

Preotul Serghei Zheludkov (schița biografică)

Am întâlnit părintele Serghei Tarasovka în regiunea Moscova, în 1967, care apoi a servit ca preot Alexander Men. Părintele Serghei nu și-a făcut cunoscută preoția - de obicei, el a mers în haine lumești. În cămilă, el putea fi văzut foarte rar. Mic de statură, cu o barbă albă, frumos împodobite, chel, mobil, cum ar fi mercurul, el a arătat un interes autentic în fiecare nouă cunoștință. În conversație întotdeauna am apelat la "voi", chiar dacă am vorbit cu copilul. Sentimentul că el se bucură de socializare și, ca Diogene, cu furie în căutarea pentru oameni ca-minded. În amintirile lui, această caracteristică este clar marcată: ". când Serghei a apărut în cercul de oameni aproape de noi, a fost imediat evident o diferență semnificativă l din toată lumea - toată lumea în acest cerc a dorit ceva să se arate - erudiția, proximitatea artei, capacitatea de a menține o conversație interesantă, dar Sergey nu vrea să pară ca el a rămas la fel cum este pentru, și, astfel, a devenit centrul la care toate aspirat. Pentru mine, a fost necesar să Serghei Alekseevich o avere - vorbesc cu oameni, contacte spirituale, fără de care a suferit cumplit. Într-o scrisoare adresată unui prieten, el a scris: ". este foarte greu pentru mine acum, eu nu pot trăi fără dialog. " Toți cei din jurul lui, el a căutat să trezească setea de comunicare, a mulțumit capacitățile diferitelor reuniuni, corespondențelor, orice formă de unitate de oameni. Adesea, el spunea: "Îmi place să introduc oameni buni". Într-un efort de a se angaja într-o gamă de muncă spirituală a prietenilor și cunoștințelor sale, Serghei și să transmită declarațiile de diferite colecții de texte, numindu-le „predica acasă.“ Aceste mesaje scurte și capabile au însemnat mult "[2].







În acel moment centrul atenției inteligenței capitalei era corespondența pe care o organizase, numită ulterior "creștinismul și ateismul". Când în toamna lui 1968, forțată să plec urgent din Moscova, am venit să-l văd prima dată la Pskov, apoi mi-am dat seama cum era el singur și ce sărbătoare era pentru el să meargă în capitală. Toamna, iarnă și primăvara devreme, el a trăit singur într-o jumătate de casă din lemn la marginea orașului Pskov, cu o pisică și un câine, pe care, uneori, l-au certat sever: "Polkan, ai greșit". Situația era ascetică - un cabinet care a servit simultan ca o partiție, o masă, o mașină de scris, cărți și lucrări. În dreapta intrării era un receptor vechi de radio, care lucra din rețea. Părintele Serghei a reușit cu măiestrie. Sovieticul "bruiaj" în acei ani a funcționat în mod corespunzător, astfel că difuzarea "Libertății" sau a BBC era aproape imposibil de ascultat, dar părintele Serghei a reușit să-i "prindă". El a reconfigurat instantaneu receptorul într-o altă gamă, de îndată ce "bruiajul" a început să urle. Datorită emisiunilor radio, el a fost întotdeauna la curent cu cele mai recente evoluții. Și totuși se simți cât de mult îi era o singurătate împovărătoare. Am fost lovit de colțul de rugăciune - în centrul unei mari icoane a Mântuitorului. Ambele părți au suspendat zeci de fotografii ale activiștilor pentru drepturile omului, dintre care s-au sinucidat cehul Yan Palah, într-un loc proeminent - o fotografie a academicianului Andrei Saharov. Citind regula de rugăciune, sa rugat pentru ei. El ma acceptat cordial și am rămas cu el câteva zile până am găsit o slujbă. Apoi, timp de doi ani, în timp ce a trăit și a lucrat în regiunea Pskov, la vizitat de mai multe ori pe an și de fiecare dată a învățat-o într-un mod nou.

"Dragă părinte Serghei!

Vreau să împărtășesc cu tine conținutul gândurilor tale, mi-a facut foarte interesant „note liturgice“ (Pskov, 1956), a se întâlni cu care am avut o șansă de anul trecut, în timp ce lucrează la acum abolit calendarul, comisia liturgică la Sinod. Din lipsă de timp, mă voi limita la câteva remarci grave.







Nu voi spune că îmi împărtășesc pe deplin toate opiniile. Departe de ea. În mod special, consider că este destul de neprevăzut și foarte riscant să subliniem posibilitățile "creativității liturgice" din epoca noastră. Nu vă împărtășesc dezgustul cu capitolele lui Markov și atitudinea disperată pesimistă, disperată față de Tipikon. Regret că în munca dvs. a existat un loc pentru un atac atît de puternic împotriva lui LN Pariisky.

Dar, în același timp, apreciez foarte mult munca ta, încălzit de căldura inimii voastre pastorale sensibile, și aș dori să vă mulțumesc sincer pentru ceea ce au ridicat atât de îndrăzneală problema deficiențe în practica liturgică actuală și a făcut activitatea sa atât de multe comentarii valoroase. Printre cler, avem foarte puțini oameni. care sunt atenți la aceste chestiuni și sunt bolnavi de sufletele lor pentru starea modernă de cult. Sunt sigur că în poporul baptiste nu alerga din cauza noastră, care preferă o doctrina bisericii sectar, ci în primul rând pentru că nu sunt edifică închinarea noastră. Ce oroare și rușine pentru noi! Comoara Bisericii, care nu are egal în nici o religie, din cauza atitudinii noastre de prost și neglijent față de ea devine un mijloc de a atrage oameni la Biserică, dar ceva opus asta. Am fost înainte de Academia Teologică din revoluția 4, reviste religioase publicate, oamenii de știință au publicat articole și diaconi în corul bisericii murmurat: „Lui ukloniti ochii vozlozhisha pe sol [6]. din micul pământ le-am dezbrăcat în burtă. [7] Din acest motiv, el îl va legifera în calea epuizării sale [8]. în izbyttseh dvs. ugotovishi fața lor [9] „și multe alte lucruri pe care abia înțelese chiar și profesori de academii teologice. Și nimeni nu a fost în fața acestui caz. Și nimeni nu a ridicat niciodată problema traducerii udobovrazumitelnosti a cel puțin unuia dintre Psaltirii pentru uz liturgic. Recent am scris anterior<шему> președinte al comisiei liturgice a calendarului-seniorul Atanasie (liturgistul eminent, un om profund religios, un mare susținător al traducerilor ponovleniya și chiar traducerea textelor liturgice în limba rusă) că problema transferului de imnuri este mult mai complicată decât problema traducerii altor texte. Stichera, canoanele Troparion ar trebui traduse în limba rusă în versuri. Pe fiecare piesa canon ar trebui să schimbe dimensiunea ritmică versuri-troparele (ca în limba greacă). Desigur, acest lucru poate fi doar visat, t<ак> la<ак> această lucrare nu este suficientă pentru nimeni pe umăr. Traducătorul ar trebui să fie atât filolog, teolog, cât și poet. Dar astfel de traduceri ale creațiilor liturgice bine realizate cu talent ar fi adus în viața bisericii noastre exact ceea ce îi lipsește.

Când ați citit munca dvs., am fost foarte încântată să văd o coincidență interesantă a opiniilor dvs. cu a mea cu privire la o serie de probleme. [10]

În concluzie, mă voi întoarce la întrebarea despre "creativitatea" liturgică în timpul nostru. Tu ai adus multe exemple trist. Această dovadă de incompetență noastre și lipsa condamnator gustului poate fi multiplicat la infinit. Această creativitate este cel mai mare rău din timpul nostru. Și cartea ta este valoros, nu pentru că ați proclamat sloganul creativității libere (este doar lipsa de mai multe dintre cărțile dvs.), precum și faptul că sunt, de fapt, de a ne îndepărta de acest slogan, încercând să rămână o biserică tradiționalistă, în cel mai bun sens al cuvântului. La urma urmei, dacă respinse svyatooteches-Kie și îndrumare legală pe motiv că aceste cadre sunt depășite și am crescut, în timp ce gag val de turbiditate lipsit de valoare (imnuri, gradul de îngropare a Fecioarei, pasta de Arta hiereeugodnicheskie și așa mai departe. N.) coplesi totul și ruina , ce altceva rămâne din ortodoxie și ecleziastică în închinarea noastră. Vestitori ai creativității avem mai mult decât suficient. Și eu aș putea să vă dau niște exemple foarte teribile. De multe ori auzim argumentul, „Carta pentru om, iar nu omul pentru statutul“ (. Pentru om, și anume, pentru a te gusturile non-biserica), „ne-am crescut de la Tipicului“ și „suntem mai rău decât sfinții Părinți.“ Da, de fapt, problema este că un milion de ori mai rău, asta e doar lucru care nu este suficient de matur, în fapt problema este că, în cazul în care a ajuns la scadență, ar fi capabil și <вперед> mișcă, și astfel sunt capabili doar de a strica, asemănătoare acele jumătăți de inteligență care încearcă să corecteze clasicul. Convingerea mea profundă că în vremea noastră este necesar să nu se încurajeze o atitudine liberă "creatoare" de a se închina, ci direct de a bate pentru ea pe mâini. Este necesar să nu creați ceva nou, ci din ceea ce este oferit de tipic, de a alege cele mai valoroase. Posibilitățile aici sunt destul de largi. Dacă numai ei au putut să facă acest lucru legal, accesibil, ușor de înțeles și apropiat de rugăciune.

În sfârșit, încă unul. Cred că ai scris munca ta nu este de a fi în măsură să scrie rămâneai sub cheie, și sperăm că nu se va supăra perepechataniya pe o mașină de scris (sau fragmente ale acestora) și să se familiarizeze cu ei oamenii bisericii în serios interesați în practica liturgică.

În concluzie, vreau cu toată inima să vă doresc sănătate, forță și transfer pacientului de necazuri, care, de obicei, se încadrează în mulțimea de oameni ca tine ".

[8] Ps. 24. 13; Primele două cuvinte au venit aici, probabil, din Ps. 24,8







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: