Renașterea nordică avea un caracter deosebit, în detrimentul a ceea ce a început un secol mai târziu în țări precum Germania, Franța și Olanda.
În arta renașterii din nord există mult mai mult medieval - mai multă religie, mai puțin asemănător cu antichitatea.
Baza filozofică a Renașterii nordice a fost panteismul. Panteismul, fără a nega existența directă a lui Dumnezeu, îl amestecă cu natura. Natura este dotată cu atribute divine, cum ar fi eternitatea, infinitul, infinitul. Deoarece panteistii credeau că în fiecare particulă a lumii există o particulă a lui Dumnezeu, ei au concluzionat: fiecare bucată de natură este demnă de imagine. Astfel de idei conduc la apariția peisajului ca pe un gen independent.
Cel de-al doilea gen, care a fost dezvoltat în arta Renașterii nordice, este un portret. Artiștii italieni în admirația lor față de om au creat idealul frumuseții. Artiștii nordici au fost indiferenți față de frumusețe, pentru ei principalul lucru este acela de a transmite caracterul, pentru a atinge expresivitatea emoțională a imaginii, uneori - în detrimentul idealului, în detrimentul frumuseții (A. Durer, J. Fouquet).
Pictura revoluției italiene produce o impresie sculpturală, figuri în picturi ale artiștilor seamănă cu statui. Și, cred, nu este un accident. Maeștrii din Renașterea timpurie au căutat să restabilească obiectivitatea lumii, care a dispărut aproape în pictura medievală, subliniind volumul, plasticitatea, claritatea formei. Problemele de culoare s-au redus în fundal (F. Brunelleschi, Donatello).
Renașterea italiană se caracterizează prin dorința de a restaura cultura antică, dorința de emancipare, eliberarea de dogma bisericii, de educația seculară. În Renașterea de Nord, locul principal a fost ocupat de întrebări legate de perfecțiunea religioasă, reînnoirea Bisericii Catolice și învățăturile ei. Omul de nord a dus la Reforma și Protestantismul.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: