În 1915, la înălțimea războiului mondial, IA. Bunin, reamintind un timp foarte recent, atât de rodnic în munca sa, a mărturisit "setea lui să se rătăcească și să muncească": "A petrece invariabil vara în mediul rural <…> de mai multe ori a vizitat Turcia, de-a lungul coastelor din Asia Mică, Grecia, Egipt <…>, a călătorit prin Siria și Palestina, a fost în Oran, Algeria, Constantine, Tunis, si la marginea Saharei, au navigat spre Ceylon ... „Apoi a subliniat :.“ a călătorit aproape toată Europa, în special în Sicilia și Italia ... „În cele din urmă, această listă uimitor de Ivan. individualizata prețuit, „în cuvintele lui Baratynsky“ „“ vin la voi, stepele lor native, dragostea mea trist „- și din nou,“ rătăcit prin lume și uitam rasa umană „“ ... „[1]. Italia a fost foarte atractivă pentru scriitor, călătoriile sale în diferite ani - în 1907, 1909-1914. pe partea de nord, sud, partea de mijloc a țării, Marea Mediterană - au devenit o parte importantă a vieții și creativității sale. De trei ori, în lunile de iarnă, Bunin a rămas mult timp pe insula Capri, unde a lucrat foarte bine. Sunt scrise multe dintre cele mai bune povestiri din sat.
Poetic Italia Bunin frumusețea atractivă a lumii, o expresie a mediului de viață special și unic - farmec, putere, măreție a diferitelor sale manifestări. Pentru a numi doar câteva versete: „umfla“ ( „ca un munte, ne-am dus să se umfle, într-o orbitoare stralucire apus de soare“, 1909), „În Alpi, la asfințit descendent nori“ (1916), „Gore stânci violet crește“ (1920). Acestea nu sunt cele mai strălucitoare exemple de poezie lirică peisagistică de culoare italiană!
Este necesar să alocăm următorul "pas" al dezvoltării subiectului. Acestea sunt capodopere, „genul italian,“ ca „munți“ ( „Poezia este întuneric, inexprimabil în cuvinte“), „Cădelnița“, „busola“, „Capri“, „cioban calabreză.“ În ele - prin „speculații“, contemplarea peisajelor - transmise filosofiei secrete Bunin:. Dorința de a-și exprima „dragostea si bucuria de viata“, „Doom“ a poetului „de a cunoaște dorința tuturor țărilor și din toate timpurile“ [8] Experiențe Bunin călător, curios peering în mediu - oameni, monumente culturale, apariția orașelor, sunt în imagine poetică a Italiei (deși fragmentară) înțelegere a esenței doar pământești, de zi cu zi, dar, de asemenea, o mare ființă umană, în viață, dispariție, Ștergeți temporar , și totuși eternă. Această serie poate fi clasificate și cele independente de temele lor de poezie, cu toate acestea, asociat cu cele de mai sus, pe baza imaginii: „După cutremurul din Messina“, „Venezia“, „Colosseum“, „Pompei“
"În munții din Sicilia, într-o mănăstire uitată <…>
Păstorul ma adus la altarul distrus,
Și am văzut acolo: există un tron gol,
Și în fața lui, în praf, aurul-mormânt,
A fost de mult dispărut, cu mult timp în urmă,
Există o cădelniță - tot ce este negru înăuntru
Din cărbuni și rășină care au ars în ea odată ...
Tu, inima, plină de foc și de parfum,
Nu uita de ea. Arde la negru. "
Acest lucru se spune în atmosfera nebuniei războiului mondial.
Conform realităților italiene, există aproximativ treizeci de lucrări poetice de anii diferiți - între 1906 și 1947 [9].
Deși tema italiană a poetului Bunin nu a avut un început și un sfârșit, conceput cu certitudine, sa deschis și sa încheiat destul de semnificativ. Ea începe poemul ei „Giordano Bruno“ (1906), și în ordine cronologică cele mai recente vor fi asociate cu numele lui Dante și scrise în 1947. Cercetatorii explica „gândire iubitor de libertate“, un poem despre Giordano Bruno, marele om de știință și teolog, influențat de evenimentele primei revoluții din Rusia [10] . O astfel de formulare conține un răspuns complet clar și convingător cu privire la impulsurile pe care le-a provocat experiența poetică? Nu este mai evident decât o altă presupunere: poziția specială a poetului în acest moment alarmant, care a fost un răspuns la ceea ce se întâmplă. Ca să nu mai spun că sunt atât de caracteristică Bunin atracție a problemelor filosofice [11]: explozia revoluționară spontană, pasiunile politice ar putea opune feat de spiritualitate, astfel încât posibilitatea de a realiza transformarea lumii? În poetic „portretul“ lui Giordano Bruno Bunin înălțat curaj de gândire, care forțează limitele universului, nu neagă originea divină. Începutul intelectual al poemului nu este doar semnificativ, este istoric și precis. Monologii "eroului" din poezie sunt plini de reminiscențe din lucrările lui Bruno, "citează" ei:
"" Sunteți toți sclavi. Regele credinței voastre - Bestia:
Voi răsturna tronul credinței oarbe și sumbre.
Sunteți în templu: vă voi deschide ușa
Pe strălucire și lumină, în azuri, cu abisul sferei.<…>
Lumea este abisul abisului. Și fiecare atom din el
Ei sunt pătrunși de Dumnezeu - viață, frumusețe.
Vii și mor, trăim
Unul, sufletul universal "".
Soarta gânditorului care a depășit contemporanii este tragică, dar lasă o urmă de neșters în timp. Acesta este finalul poemului:
- Și o mică persoană anxioasă
Cu o priveliște strălucitoare, strălucitoare și rece,
Intră în foc. "Cine a murit în epoca sclavilor
Nemurirea este încoronată în libertate. „“
Versurile italiene Bunin surprinzător de diverse în ton, gen. Dacă dedicat Giordano Bruno - este un fel de odă măreția spiritului uman, următoarea scriere de timp și care este, de asemenea, un răspuns la evenimentul istoric al timpului nostru este acum - tragedia cutremurului din sudul Italiei, la sfârșitul anului 1908 este diferit de stilul de cameră. Doar opt rânduri mesaje „După cutremurul din Messina“, în subtext, în simboluri reale detaliu nu este doar simpatie în curs de dezvoltare dezastru național, ci și închinarea curajul celor care au găsit puterea de a rezista nenorocire. Poeziile sunt adresate locuitorilor din orașul Catania: au fost primii care au răspuns la catastrofa care a erupt în cea mai apropiată Messina. Bunin și-a exprimat speranța pentru revigorarea vieții pe solul fertil al italienilor, și preocuparea pentru viitor: de fapt - Catania este un oraș situat în apropierea vulcanului Etna, mai mult de o dată amenințat să-l distrugă.
Într-o altă direcție, este scris un alt mesaj - "Veneția" (1913). Numele original este "În Veneția", cu dedicația lui A.A. Karzinkin, un prieten-artist, cu care Bunin a călătorit mult. Poemul combină gama de acuarelă a tranzițiilor de la tonuri întunecate la cele mai strălucitoare. În general, aceasta este admirația pentru viața de zi cu zi a unui oraș frumos, unde poetul binecuvântează chiar proza inofensivă a celui mai obișnuit, realizând astfel plinătatea existenței pământești. Poet-călător nu confundă o mulțime de "forestieri", nu există pete întunecate de murdărie, nici macar cârpa sărăciei:
"Ori de câte ori stația trece
Și pe chei vei pleca, surprize
Tacerea din Veneția, ești beat
De la canalele de aer din mare.
Aceste bărci, barje, uleioase
Splendoarea apei, aprinsă de lumini,
Și în spatele ei un număr mic de fațade,
De parcă de la un os murdar de elefant,
Și deasupra lor o seară albastră sudică,
Umedă și ploioasă, dar umplută
Albastru, moale, violet, -
Mă bucur că a fost tot ce am văzut!
Mesajul se încheie cu intonația reconcilierii, care este disponibilă pentru "inima" - "după multe cântece triste", după cum sa subliniat în linia finală:
"Iată lumina
Ieșiți pe cer, spre splendoarea lunară și apă!
Bună, cer, salut, lună clară,
Overflow de ape de oglindă și subțire
O ceață albastră, în care un basm
Se pare că există case și biserici în depărtare. "
Artistul P. Nilus, un mare prieten al scriitorului, a admirat mai mult o dată bogăția paletei sale verbale de culoare [12]; el a menționat, de asemenea, creșterea îndemânării poetului după experiența călătoriilor sale. Mesajul venețian este un exemplu incontestabil al acestei constatări.
În 1916, care a căzut, așa cum a remarcat B.K. Zaitsev (unul dintre primii), "cea mai înaltă înflorire a versurilor lui Bunin" [13], a apărut un ciclu cu titlul "Doisprezece poezii" [14]. Cinci dintre ele - pe tema italiană, altele sunt conectate cu realitățile rusești centrale (cum ar fi „vechi, din timpul lui Pușkin“ - „bunicul în tinerețe“) și se deplasează în Est ( „Arcadia“, „Printre stele“). Ciclul deschide poemul "Flori" (mai târziu numit "Capri"). Frumusețea iernii "interioare" - cu flori în zăpadă - este un început important al lucrării. Capri colorarea este citit în ea destul de clar și fără desemnare directă. El a fost în insula - deschis, mare - orizont în afara „atelierul“ al poetului, la capriciile iernii sud, atunci când
- Asta în ceața și ploaia, apoi în strălucirea albastrului azuriu <…>
Toată lumea se mișca, florile care respirau marea se mișcau.
Luminozitatea imaginilor vizuale, pictorialitatea peisajului - doar o parte a conținutului poemului, cealaltă revelează starea sufletului: pofta sa pentru alte țări și țări. Trebuie remarcat faptul că în primul produs al ciclului este declarat povestea rătăcirii spirituale prin vremuri și spații:
poveste Poetic de rătăcire în ciclul indică în mod clar poemul „în Apenini“ ( „Poezia este întunecat, nu exprimabilă în cuvinte“, apoi intitulat „În Munții“), „Pompei“ și „păstor Calabriei.“ Cu toate acestea, fiecare dintre aceste poezii este, de asemenea, plinătatea spirituală. "În Apenini" - al șaselea ciclu, adică. de mijloc; poate fi considerat un punct culminant. Se concentrează teme eterne de urgență - locul de muncă, viață și moarte, trecute și prezente - aspecte religioase și filosofice și în nivel. Aici - „merge înapoi“ la arhaice precreștine și timpurile creștine, și aprobarea valorii vieții într-o succesiune continuă de generații, și nerazgadannost existența veșnică, precum și expresia sa poetică. F. Stepun care a admirat poemul ies în evidență: „Nimic cu astfel de forță nu indică o religiozitate autentică muza lui Bunin, conexitate ei cu memorie <…> acest gând uimitor este formulat cu precizie perfectă <…> în sonetul „În munți“ „[15]. Mai târziu, cercetătorii Bunin creativitatea izolat apropierea de meditații filosofice Bunin, astfel încât unele școli ale secolului XX (de exemplu, fenomelogicheskoy [16]), care este tipic sonetului și 1916
Următoarea ciclu, poemele a șaptea și a opta - "Pompei" și "Ciobănesc calabrian". Ei continuă calea italiană a poetului. Desigur, inconfundabil de exacte, simt senzațional aroma locală în fiecare dintre ele: semne unice ale "peisajului" pompei, precum și caldul sud-calabrian. Și totuși, spiritul "Lumânării", a fi atașat la veșnicie - frumusețea și inevacabilitatea lumii - se plimba peste italianul lui Bunin. Ca V.N. Muromtsev (Bunin), în Pompei, "am fost loviți de șanțuri foarte adânci la intrarea în acest oraș mort" [17]. Bunin va da această "vopsea" autentică a locului, dar tonalitatea principală a sonetului va primi aroma Pushkin a iubirii:
"Îmi amintesc doar pasajele vechi,
Șterge roțile în poartă.
Ceață a văilor. Vesuvius și grădini.
Era primăvara. Ca mierea în faguri invizibile,
În inima mea, m-am lăudat cu bucurie, cu bucurie
Excesul de energie - și numai viața iubită ".
În realitățile calabre, poetul nu va selecta semnele unui mit antic sau alt istoric, ci este legătura prezentului cu trecutul, etern în fundamentele ființei:
"Cârpele, cuțitul - și culorile sângelui negru
Ochi fixați ...
Vis pentru vechile zile pe acest vechi Novi.
Cântece de cântat. Cinci sau șase oi, o capră.<…>
Și umbrele norilor pe boogramele arse.
Meditația asupra arhaicului și a "vechiului noveu" al vieții este caracterizată de părtinirea lui Bunin, în care se dezvăluie bazele relațiilor sale mondiale. În general, în partea italiană a ciclului, poetul este atît de dragut de "simțul înalt al Universului" al lui Tolstoi, așa cum se spune în cartea finală despre scriitorul său iubit [18].
Înțelegerea lui Bunin a Vestului, italian, este caracteristică implicării în înțelegerea diversității culturilor. Prin urmare, în ciclul de lângă poezii despre Marea Mediterană, există și altele marcate de realitățile palestiniene. În plus, italianul apare și în dialogul cu "nativul". În articolul „Gândindu-Pușkin“ Bunin a remarcat „co-prezența Pușkin“, în experimentele sale italiene - „Pompei“ poemul „siciliana“, El a scris: "Și aici este încă o primăvară, și din nou zile fericite și frumoase, și ne îndreptăm spre Sicilia <…>. Ce are Pușkin să facă cu el? Cu toate acestea, îmi amintesc în mod viu că am scris în legătură cu el, cu Pușkin:
"Mănăstiri la poalele surzilor <…>
Îmi place, te iubesc, celule simple <…>
Și blocuri de pietre alunecoase de cenușă,
Pârtiile pietroase ale coastelor,
În cazul în care prin măsline pare albastru
Apă la roci <…>
Și în vânt, chimenul miroase!
Dar Pompei, și din nou, din anumite motive, el este cu mine ... "[19]
Aceste auto-recunoaștere Bunin comunicare deschisă „rătăcirile spiritului său,“ tradiția națională Pușkin și propriul său „caracterul rusesc“ al poetului, și își găsește expresia în „întâlnirea“ cu „celălalt“, în afara pur naționale.
"A fost cu Dumnezeu Moise pe munte sălbatic mai abrupt,
La porțile cerului stăteau ca într-un fum sacrificat:
Coborâșul peste norii de munte de munte -
Și în glasul tunetului Dumnezeu a vorbit cu El. "
În ceea ce privește paleta de poemul „Noul Testament“, nu există nici o îndoială, nu merge înapoi la pictograma pictura rusă, dar și de tradiția renastere: realism ridicat în imaginea de Sfanta Maria cu Pruncul. Intonațiile "focoase" aici se înmoaie, evocând amintirea bogăției nuanțelor celor mai bune exemple de icoane catolice calmante despre Maica Domnului. După toate probabilitățile, în această serie de poeme scrise în primăvara anului 1914, când poetul a revenit în Rusia și, de fapt, a spus la revedere de la Italia, reflectat, de asemenea, impresiile de lucrări renascentiste care însoțeau plecarea sa.
Notele notabile au remarcat tratamentul lui Bunin cu numele lui Virgil și Dante. Poezia „La mormântul lui Virgil“ (scris la începutul anilor 1916) confesionale, sub rezerva intim dedicat creării perpetuă a culturii umane - și fără limite de timp. Stilistica "mesajului de-a lungul veacurilor" este impresionistă fără restricții. Bunin însuși a legat de asemenea această lucrare cu tradiția lui Pușkin: "dorința de a scrie ceva Pușkin, ceva frumos, liber, subțire ..." [21]. Refacerea vieții cotidiene la mormântul geniului italian:
"Laurel sălbatic, iedera și trandafiri,
Copii, cârpe în șantiere
Și capre maro
În buruieni pe boograme ... "
- poetul rus a argumentat, spre deosebire de vicisitudinile și proza vieții, eternitatea creativității, nemurirea sufletului:
"Fără frontieră și fără margini
Marea este gratuită ...
Cred - stiai, moare,
Că sufletul tău este al meu.
Poetul știa: din nou, în primăvară
Acesta va fi dat mortalului
Pentru a trăi o bucurie pe pământ,
Și cui - nu la fel! ".
Bunin, creatorul secolului XX, definit cu gratitudine importanța OVERTIME deschiderii Virgil, poetul pre-creștine Italia, valorile pământești - în special, pastorală, rural - în toată varietatea ființei-existenței umane:
"Mirosul de laur, mirosul de praf,
Vant cald ... Sunt fericit,
Că sufletul meu, Virgil,
Nu al meu și nu al tău.
Celebrul "bucolic" și "georgique" Virgil l-au glorificat doar pentru multe secole [22].
De mulți ani de "întâlnirile cu Italia", poetul rus a combinat cu numele lui Dante impresiile prețioase ale înfloririi vieții sale. În 1947, el a scris un poem intitulat în celebra linie latină lui Dante: "Nel mezzo del di Camin Nostra Vita" ( "viata pamanteasca a trecut înainte de a doua jumătate"). În rezultatul călătoriei sale, poetul a păstrat, de asemenea, "urma" marelui spirit al creativității italiene: a hrănit spiritualitatea sa, căutarea armoniei și a îndemânării.
Varietatea "liniilor italiene" [23] Bunin și-a exprimat ideile despre frumosul - cel mai bun, datorat în viața spirituală, legat de trecutul și modernitatea unei țări mari. Poemele italiene au întruchipat înțelegerea poetului rus despre unitatea culturii mondiale, precum și legătura dintre "vremurile" din istoria umană continuă.
Trimiteți-le prietenilor: