Franceză epică wikipedia

Termenul [ ]

Expresia "chanson de geste" este atestată în monumentele medievale din secolul al XII-lea. Cuvântul „gest“ (Geste. Lat. Gesta. „Faptele“) a însemnat în franceza veche, „povestea isprăvile“ și se referă în primul rând la tradițiile eroice asociate fie cu un singur caracter, sau cu bastinasii, sau chiar cu întreaga echipă.

Poemele au supraviețuit în aproximativ o sută de manuscrise din secolele XII-XIV. La mijlocul secolului al XIX-lea, acest gen a fost redescoperit de filosofi filologici, care i-au dat o interpretare în aceleași termeni, care au fost folosite la acea vreme pentru a explica poemele homerice.

Acțiunea (cu excepții extrem de rare) are loc într-o epocă numită Carolingian; în unele cazuri în poveste puteți chiar să învățați amintirile evenimentelor reale cunoscute care au avut loc în secolele VIII, IX și X. Un număr mic de eroi ai cântecului despre acțiuni cu grade diferite de probabilitate sunt identificați cu persoane istorice din aceleași secole VIII-X, foarte rar - perioada anterioară sau ulterioară: astfel, Roland. Guillaume Short Nose. Girard de Vienne se mută mai mult sau mai puțin direct în personalitățile înalților oficiali ai imperiului din vremea lui Charlemagne sau Louis I; Richard Vechi de la "Roland" - acesta este probabil unul dintre Ducii Turnului Norman al secolelor X-XI.

Multe cântece arată trupele baronilor creștini care luptă împotriva păgânilor sau a Saracenilor. sau împotriva apostazilor care au intrat în uniune cu ei; apariția acestor adversari este subliniată în termenii cei mai generali, adesea caricaturați, fără descrieri detaliate: așa sunt portretizați musulmanii. cu care lumea creștină în creștere a fost întâlnită la începutul secolului al unsprezecelea.

Structura [ ]

Structura generală a poemelor înșelătoare: medieviști de multe ori greșit, sugerând să-i existența unor interpolări sau deteriorarea manuscrisului. De regulă, cântecul faptelor par superficial diverse: combină diferite în tonul și stilul de episoade, sunt multe digresiuni, repetiții, contradicții în detalii. Astfel de fapte se explică prin faptul că, aparent, până la mijlocul secolului al XII-lea, acest gen a fost exclusiv oral. În acel moment, melodii despre fapte au fost realizate de cântăreți speciali rătăciți, jongleri. Multe texte conțin o indicație a timpului de recitare: începe după micul dejun și se termină cu debutul întunericului. De exemplu, recitația "Roland", cu diverse întreruperi, se poate întinde timp de două zile. De la mijlocul secolului al XII-lea unii cantareti utilizate ca patuturile sunt mici (dimensiune 16-17 la 10-12 cm) buzunar un manuscris de lucru destul de dur; existente șapte astfel de "manuscrise jonglerie", prin care este un număr de poezii ( "Raoul de Cambrai", "Girard Russilonsky", "Aliskans" și, probabil, Oxford "Roland").

Se dovedește că până în secolul al XIII-lea, melodii despre fapte au fost efectuate în acompaniament muzical. Cu toate acestea, avem muzica la un singur verset, luat din cântecele parodie despre faptele, „Audigier“, și a intrat într-una dintre digresiunile muzicale „Game of Robin și Marion“ Adam de la Halle. Probabil, cântăreața a avut la dispoziție trei fraze melodice (fiecare verset lung) și le-a alterat gratuit în tot loess-ul. dându-i un caracter melodic special. În plus, în unele cântece de la sfârșitul loessului există fie un refren laconic. sau un verset scurt, așa-numit "unic" (vers. orfelin).

Toate cântecele de faptele, cu excepția „Hormonul și Izambard“ decasilabic scris (cu o cezură într-un 4 + 6, rar 6 + 4) și Alexandria (6 + 6) verset.

Origine [ ]

Majoritatea cercetătorilor consideră că Chanson de geste în forma sa originală a apărut, cel mai probabil, mai aproape de mijlocul secolului al XI-lea. Judecând după datele interne și externe conținute în cele mai vechi texte, acesta a provenit, cel mai probabil, în nordul Franței, între Loire și Somme. mai exact, în partea de vest a acestei regiuni (în Normandia și în zonele adiacente).

Tema [ ]

Medieviști mai întâi lovit de intervalul de timp dintre poezia și evenimentele reale pe care, aparent, a fost fondat de o poveste epic. Stabilirea că acestea sunt separate de trei chetyrohvekovaya goliciune au încercat să-l umple fie presupunând existența unei tradiții continuă, și atribuind astfel originile genului la epoca carolingiană, sau împingând diferitele ipoteze în ceea ce privește modul de transmitere a „legende epice.“ Teorii cu privire la a doua întrebare să fie redusă la două tipuri: fie ele permit existența tradițiilor populare locale, care pot include narativ „Cantilena“ - un fel de balade poetice; sau să pornească de la ideea că datele imediate (hârtie, Chronicle) au fost tratate de către unii intermediari, și în acest fel a ajuns poeții. Argumentul lor se bazează nu pe fapte, ci pe speculații. Există foarte puține documente fiabile, toate au o valoare limitată și nu sunt potrivite pentru generalizări largi. Două dintre ele sunt în mod constant menționate în studiu: în primul rând, așa-numita „Cântecul Faron sfânt“ - un fragment din cele opt versete conținut clar epic, scrise în limba latină, este foarte rasfatata; el a fost citat de la un hagiograf al secolului al IX-lea. care vede în el strigătul poporului, realizat de corurile feminine. A doua dintre aceste documente, „Fragmentul de la Haga“ - un fragment din poemul epic Repovestind latină proză din prima jumătate a secolului al XI, este extrem de dificil de interpretat: poate că acest lucru este rămășițele unui poem latin de tipul de școală complot, preluate din tradiția populară și gestul viitor legat despre Guillaume Nasul scurt.

Astăzi, medievaliștii sunt mai înclinați să creadă că, în diverse cântece despre fapte, procesul de împrumut a avut loc în moduri diferite. Unele melodii (de exemplu, "Hormone și Izambara") ar putea fi precedate de cantilenă; altele (cum ar fi, probabil, cele mai vechi cântece din ciclul lui Guillaume și „Pelerinajul lui Carol cel Mare“) se bazează, cel mai probabil pe amplificările Bisericii de origine; În cele din urmă, uneori, poetul ar putea atrage datele primare cântec în tradițiile orale ale unei regiuni ( „Girard Russilonsky“) sau linyazha feudală ( „Raoul de Cambrai“) sau de a păstra și sa răspândit de-a lungul drumurilor principale ( „Roland“).

Căsătoria dintre Girard de Roussillon. O miniatură din manuscris. Aproximativ 1402

Formă [ ]

Este dovedit faptul că loess dezvoltat în cadrul unui gen „cântec al Sfântului“ arhaic: versurile lor inițial corectă a evoluat treptat în loess, oferindu-are nevoie de povestitor. Aceia dintre cântece sfinte conțin în fașă și conexiunile sistemului loess epice, precum și un sistem de formule. În cele din urmă, trebuie să țineți cont de caracterul narativ predominant al cântecelor despre sfânt. Nu mai puțin izbitoare sunt conexiunile dintre ele în ceea ce privește conținutul. Cântecele despre sfantul are un loc important subiecți cavaleresc (politică, și chiar război); cântece vechi ale faptelor se bazează pe câteva opozitii simple, antiteză, religie în sensul (creștin - o sărbătoare păgână a credinței - înfrângerea diavolului, ales un cavaler - blestem adversarul său) și ilustrate motive aproape hagiografice (cultul relicvelor, frazeologia, potrivit cărora moartea pe câmpul de luptă este reprezentată de martiriu).

Aparent, în perioada de început utilizate opt-gazdă. care a fost apoi înlocuită treptat de un verset din zece-silabe sau din Alexandria.

Cele mai vechi poeme [ ]

Toate celelalte poezii cunoscute de noi datează din perioada de după 1150 d.Hr. Aproape toate sunt strâns legate de "Roland", uneori este o imitație directă.

Evoluție [ ]

De la mijlocul secolului al XII-lea, imaginea faptelor cavalerilor este combinată cu descrieri ale vieții sale economice (bani, probleme de pământ). Simultan, sub influența moreselor curții. în poeme apar figuri feminine, care se concentrează parțial pe interesul public.

În secolul al XIII-lea prevalează un volum mare, iar asocierea este treptat înlocuită de rimă.

La sfârșitul secolului al XIII-lea bravura împins în cele din urmă alte motive narative împrumutate din romanul. Cântecele târzii despre fapte nu se deosebesc de el practic cu nimic altceva decât cu loess. Există melodii ca „Aya Avignon“, „erou“ din care este o femeie, farmecele ei seamănă discordie în rândurile de soldați, magic „Gyuon Bordeaux“ și poemul Aden le Roi. anticipând romane de haine de ploaie și săbii.

În secolul al XIV-lea, pe de o parte, poeziile anterioare au fost refăcute și, uneori, amalgamarea lor în "romane de cavaleri" extinse, pe de altă parte - adaptarea sau utilizarea lor în limbi străine. "Hugo Capet" și "Carl Bald" introduc noi personaje; ultima poemă este considerată una dintre ultimele cântece despre fapte.

De interes deosebit este compilația prozaică norvegiană, "Karlamagnusaga", desfășurată în jurul anului 1230-1250. și foarte extins și îmbogățit în 1290-1320 gg. un călugăr islandez; aceasta este o sursă de informații de neînlocuit despre epica franceză.

Ultima inflorire a piesei despre fapte se observă în sudul Italiei. La sfârșitul XIII - începutul secolului al XV-lea, o serie de cântece franceze, inclusiv „Roland“ și „Aliskans“ au fost transferate la un limbaj hibrid, denumit în continuare „franceză-Venetic“. Majoritatea acestor texte au supraviețuit în manuscrisele Catedralei venețiene a Sfântului Marcu; ele arată că materialul epic francez a fost răspândit pe scară largă în Italia. Acest lucru a dat naștere la elaborarea ulterioară a lui Andrea da Barberino di Francia Reali ( «regi francezi"). Alte cântece franco-venețiene se îndepărtează de probele lor, creându-le din nou. În cele din urmă, cântece păstrează forma epică franceză, dar sunt creații originale, cum ar fi „Introducere în Spania“, la sfârșitul secolului al XIII-lea, aparținând unora dintre Padova poet, iar continuarea sa, „Capturarea Pamplona“, scris despre 1330 Nicolo din Verona . Ultimele două melodii au fost ulterior abordate de mulți poeți italieni din secolul al XIV-lea; acestea sunt sursele poeziilor Boyardo și Ariosto.

În secolul al XV-lea, epicul francez a murit în cele din urmă. În această perioadă, scriitorii instanță crearea, la cererea expresă a noii conducători, tratamentul prozaic anumitor grupuri de cântec epoca precedentă: David a Aubert aduce ducelui de Burgundia, „Cronicile, și cucerirea lui Carol cel Mare.“ Aceste transcrieri proze sunt sursa majorității romanelor franceze și străine secolele XV-XVI, și apoi întreaga tradiție a literaturii populare, cărți corecte care circulă în diferite regiuni ale Europei până în secolul al XVIII-lea.

Gesturi [ ]

La sfârșitul secolului al XII-lea au apărut "gesturi". sau cicluri de cântece. Punctul de plecare al acestui proces este eroul poemului deja existent - fie merge în una sau mai multe poeme noi, unde îi sunt atribuite alte fapte; sau cântece noi glorifică strămoșii, rudele și chiar descendenții acestui erou. Este obișnuit să evidențiem trei cicluri de cântece (se crede că poetul de la începutul secolului al XIII-lea, Bertrand de Bar-sur-Ob, a venit cu această introducere la poemul "Girard de Vienne"):

Înființând fiul lui Charlemagne. Louis cel Pios. O miniatură din "Cronicile Marii Franceze". Sec. XIV-XV.

Unele poezii nu se pretează la clasificare prin cicluri:

Notă [ ]

Referințe [ ]

Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare