Dezamăgând mitul faimosului Wilhelm Tell, voi distruge un alt spectacol popular.
Cine a vizita Snowdon nu a văzut mormântul unui câine credincios pe nume Llewellyn Gellert nu a auzit de la ghidul de o poveste în mișcare despre moartea acestui animal restant? Cum putem îndoi faptele, știind că numele locului Beth Gellert, provine de la numele câinelui, și văzând în fața mormântului ei? Cu toate acestea, din păcate pentru legenda, originea sa poate fi urmărită cu cea mai mare precizie.
Povestea însăși este după cum urmează.
Prințul din Welsh Llewellyn avea un câine minunat pe nume Gellert, pe care se încredea în păstrarea leagănului cu fiul său mic când era absent.
Într-o zi, întorcându-l spre groaza lui, a găsit răsturnat un leagăn gol și haine sângeroase, și a văzut că gura lui Gellert, pătată cu sânge. Rapid a decis că câinele a încălcat ordinul, a atacat copilul și am mâncat-o într-o formă de furie prințul a scos sabia și a ucis câinele. În următoarea clipă, din spatele leagănului, se auzi strigătul copilului, care îl convinsese că copilul era în siguranță și sănătoasă. Mergând în jurul pat de copil, Llewellyn a găsit corpul unui lup imens, care a intrat în casă pentru a fura și să mănânce copilul, dar el a fost oprit și ucis de un câine curajos.
Îndurerații vina pe el însuși, prințul Gellert a construit un monument maiestuos și la numit după locul în care a fost îngropat câinele nefericit.
Am găsit în Rusia aproape aceeași poveste cu același grad de fiabilitate. În Germania, apare cu variații foarte remarcabile. O anumită persoană a decis să-și omoare vechiul câine pe nume Sultan și a consultat-o pe soția sa cum să o facă. Sultanul a auzit această conversație și sa plâns lupului, care a sugerat un plan minunat, ca urmare a căruia proprietarul își va regreta câinele. A doua zi, când un bărbat urma să lucreze, lupul se prefăcea că dorea să-l scoată din leagăn. Sultanul la atacat și la salvat pe copil. Planul a fost încununat cu succes, iar câinele a trăit în restul zilelor sale în mulțumire.
Dar există și o poveste mai asemănătoare legendei lui Gellert, care este prezentată în colecțiile franceze din Fablia, adunate de Legrand D'Osi și Edelestan Dumeriel. A devenit cunoscută din "faptele romane" (Gesta Romanorum), o colecție de povestiri compilate de călugări în secolul al XIV-lea.
În Faptele Apostolilor, această poveste este prezentată după cum urmează.
"Un cavaler era nebun de vânătoare și de turnee. Avea un singur fiu, urmat de trei femei. Aproape ca un copil, îi iubește șoimul și ogorul. Odată ce a fost invitat să participe la turneu, soția cavalerului și servitorii lui au mers cu el. Copilul a rămas în leagăn, câinele se afla lângă el, iar șoimul stătea pe roșu. Șarpele, care locuia în muntele din apropierea castelului, a profitat de întreaga tăcere care a domnit în jurul valorii de ei și a făcut-o la leagăn să mănânce copilul. Sokol, văzând pericolul, a început să bată aripile lor și sa trezit câinele, care a atacat imediat intrus, și după o luptă aprigă, în timpul căreia a fost rănit grav, l-au ucis. După aceea, se așeză pe podea ca să-și lingă rănile. Când slugile s-au întors, au descoperit că leagănul a fost întors cu capul în jos, copilul a dispărut și întregul etaj a fost umplut cu sânge. Și, de asemenea, au văzut un câine, care, după cum au hotărât imediat, și-a ucis copilul.
Temându-se de mânia părinților, au hotărât să scape. Cu toate acestea, în fața stăpânei ei, au fost obligați să spună despre uciderea copilului ei de un câine. Curând, cavalerul sa întors și a auzit de la soția sa această poveste tristă. Furios, se repezi în camere. Un câine rănit, mizerabil, a încercat să se ridice pentru a-și saluta stăpânul cu mângâierea obișnuită. Dar un cavaler furios și-a străpuns sabia, iar corpul fără viață al animalului sa prăbușit pe podea. Când au întors leagănul, au găsit un copil sigur și sănătos și un șarpe mort lângă el. Apoi, cavalerul și-a dat seama ce sa întâmplat cu adevărat și a început să-și plângă câinele credincios și să se blesteme că a crezut atât de grabnic soția. Lăsând ocupația militară, el a rupt sulița și a făcut un jurământ de a face un pelerinaj în Țara Sfântă, unde a petrecut restul zilelor în pace ".
Ea apare în "Romanul despre cei șapte înțelepți" și, de asemenea, în "Treziția mamei vitregi". Astfel, a fost cunoscută în toată Europa medievală. Amintiri din „Romance a celor șapte bărbați înțelepți“ sunt traduceri din opere ebraice rabinului Joel „Kalila și Dimna“, a creat aproximativ 1250, sau din creația greacă Simeon Seth „Kalil și Dimna“, scris despre 1080. Aceste colecții grecești și evreiești provin din surse conexe. Lucrarea Rabinului Joel este o traducere din cartea arabă a secolului Nasr-Allah al XII-lea, iar Simeon Seth - traducerea din persană. Dar colecția persiană "Kalila și Dimna" nu este sursa primară, ci vine de la Panchatantra, scrisă în sanscrită în jurul anului 540 d.Hr.
În această carte antică indiană se povestește după cum urmează.
Brahminul numit Devasaman avea o soție care avea un fiu și un mongoasă. Era foarte iubită de ambii copii ai ei, ea alaptează și echilibrează. Dar îi era frică că mongoose nu i-ar putea iubi pe fratele ei.
Odată, lăsându-și fiul pe pat, ea a luat o cană și ia spus soțului: "Ascultă-mă, stăpâne! Mă duc să iau apă. În timp ce nu sunt, priviți copilul pentru ca mongoza să nu-l jignească ". Când a plecat, Brahmanul a plecat să se roage. Un șarpe neagră se târâse în casă și încerca să muște copilul, dar mongoasa se repezi spre ea și o rupse în bucăți. Apoi, mândru de fapta lui, el, cu toată sângerarea, sa dus să-și întâlnească mama. Ea, văzând creatura pătată de sânge, sa încheiat cu grabă, specific femeilor, că a atacat copilul. Apoi a aruncat o cană de apă în mongoasă și la ucis. Abia după întoarcerea acasă, era convinsă de greșeala ei.
Aceeași poveste este spusă și în "Gipo", dar animalul îndrăzneț nu este mongoza, ci vidra. În versiunea arabă, locul mongozei este ocupat de ermine.
Budiștii a adus această poveste în Mongolia, și aici, în cartea „Uligerun“ ( „om înțelept și un prost“), care este o traducere a colecției tibetane, spune un dihor îndrăzneț care a suferit, apărarea copilului.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: