O turmă de pasăre a zburat, se topea în cer,
Doar unul dintre ei a rămas în apele de apă, în tufișuri.
Macaralele strigă, o zgomot: "Prinde-te repede!"
Dar aripile nu se supun, durerea nu doare.
Și macaraua strigă către prietenul ei: "Nu fii trist, în direct!
Nu pot să urc la cer, să țin copiii.
Voi zbura, când voi deveni mai puternic, așteptați-mă în depărtare "
Dar nu auzi strigătul de rămas bun, pe cer, macarale.
Nu trage, nu trage într-un pachet de macarale!
Cât de frumoasă este această turmă peste pământul meu.
Cât de trist este strigătul unui rămas bun, pe cer, printre câmpuri.
Nu trage, regreta, macaralele albe!
Pasărea urcă și bate, dar nu zboară,
Este într-adevăr lăsat în câmp să moară?
Numai mâinile cuiva au luat pasărea, au purtat:
"Ei bine, să tratăm cu voi" - au raportat vânturile.
M-am uitat, pasărea este recunoscătoare în acele ochi,
Și o lacrimă curgea involuntar din ochii păsării.
"Voi vindeca si incalzesc, va proteja fortele,
Deci, în primăvară, înainte ca turma de păsări să poată zbura.
Nu fii trist! Aripile se odihnesc, din nou deasupra pământului,
Vei zbura, poate pe cer, te vei întâlni cu familia ta "
Pasărea plânge, încrezându-se, bunătatea oamenilor.
Nu trage, nu trage într-un pachet de macarale!
Și în primăvară, macara sa ridicat, în cer, încet,
Și în pieptul lui cântă cu bucurie sufletul.
După ce a făcut un cerc de rămas-bun de trei ori, a fluturat aripile sale,
Și casa a zburat cu o turmă de macarale.
Și sa uitat la ele, prin soare, un bărbat iubitor:
- Poate te vei întoarce? Își spuse el.
Mai târziu în toamnă, cu vânturile, au venit din câmpuri,
În timp ce adio a plecat, o turmă de macarale.
Trimiteți-le prietenilor: