Oamenii de știință cred că undeva mai aproape de marginile universului există găuri negre cu mase care constituie un miliard de soare. Aceste corpuri uriașe sunt numite quasari, se hrănesc cu gaz interstelar, absorbându-și cantitățile gigantice fără să se oprească. Și tocmai din cauza acestei vieți active, am învățat cum să le găsiți: că vom vedea lumina emisă de gaz în timp ce conduce spre centrul găurii negre, încălzirea pe drum la temperaturi exorbitante. Dar aceste quasari îndepărtate, acum vechi, sunt vizibile pentru noi în zorii existenței lor. Putem spune că ne trimit fotografiile copiilor lor, astfel încât să putem vedea nașterea și creșterea lor. Ceea ce vedem în ele, datează la mai puțin de un miliard de ani de la Big Bang.
Cea mai obișnuită gaură neagră este formată atunci când o stea masivă, cu o masă de zeci de mase solare, explodează ca urmare a procesării complete a combustibilului său nuclear. Fără această reacție nucleară, steaua nu mai este stabilă, deoarece forțele nucleare acționează ca o contrapondere la forța de colaps gravitațional. Și astfel, la sfârșitul vieții stelei, o parte a substanței sale zboară în spațiul cosmic, în timp ce cealaltă se îndreaptă către centru, formând o gaură neagră.
O mică gaură neagră câștigă mase: un gaz rece dens (verde) curge în direcția clusterului stele (o cruce roșie într-un cerc albastru, stelele sunt arătate în galben); mișcarea haotică a găurii negre (linia neagră) se datorează acțiunii stelelor din apropiere pe ea. Sursa: Institutul de Știință Weizmann
După quasarii antice au fost descoperite pentru prima dată, oamenii de știință au întrebat: ar putea un proces sub constrângere pentru a face o mică gaură neagră pentru a absorbi substanța înconjurătoare în exces, crescând astfel dimensiunea sa transcendentale? Și toate astea în zorii existenței universului. De fapt, există mai multe procese care tind să limiteze caracterizarea cât de rapid crește o gaură neagră. De exemplu, gazul cade, de regulă, într-o gaură neagră nu direct, ci se formează sub forma unui curent lent care se scurge treptat în el. Atunci când o cantitate suficientă de gaz care urmează să fie absorbită de către gaura neagră, lumină, format ca rezultat al căderii sale, un pic echilibrează forța gravitațională, care, la rândul său, încetinește fluxul de gaz, care alimentează gaura neagră. Ei bine, cum au crescut atunci quasarii antice? Această întrebare este implicat îndeaproape cu capul de fizica particulelor elementare și astrofizică profesor Tal Alexander si profesor Pryamvada Natarajan de la Universitatea Yale.
Modelul dezvoltat de ei începe cu formarea unei mici găuri negre într-un univers foarte timpuriu. Cosmologii cred că în acel moment fluxurile de gaz au fost reci, dense și conținuse mai multă substanță decât fluxurile de gaze epuizate pe care le vedem în timpul nostru. O gaură neagră înfometată, care sa născut, sa mutat în spațiul din jur, schimbând în mod constant direcția de mișcare datorată impactului celor mai apropiați tineri. Mutând într-un mod zig-zag, gaura neagră a absorbit continuu tot mai mult gaz. Acest proces a fost atât de rapid încât gazul nu putea să formeze un flux lent constant în jurul gaurii negre, care a fost menționat mai sus. Cu cât creștea mai mult gaura neagră, cu atât mai repede absorbea substanța gazului. Faptul creșterii sale, conform lui Alexandru, a trecut dincolo de exponențial. După aproximativ 10 milioane de ani (pentru univers este ca o secundă), o gaură neagră ar avea o masă egală cu 10.000 de celule solare. Din acest moment, rata enormă a creșterii sale ar fi încetinit până la o temperatură mai moderată și mai naturală, însă imaginea viitoare a găurii negre a fost deja creată. În final, va cântări un miliard sau mai mult din masa Soarelui.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: