Dar cum transferați sentimentele care copleșesc inima umană pe hârtie? La urma urmei, ele nu sunt materiale, nu le puteți descrie forma, dimensiunea etc. Rezultatele romantismului găsite în compararea sentimentelor cu natura, frumusețea nu este, de asemenea, supusă cuvintelor:
Care este limba pământului înainte de natură?
Cum a fuzionat cu răcoarea tămâiei plantelor!
Cât de dulce este în tăcerea jetului de curenți de apă!
Cât de liniștită este calea marshmallow prin ape
Și o salcie flexibilă tremurând!
Poetul se simte "rece", "tămâie", "stropi", "marshmallow", "salcie tremurând", își exprimă impresiile.
model de imagine Caracter este întotdeauna dependentă de starea de spirit de moment al poetului, dacă el renunță la vise luminoase, iar peisajul este luminos, în cazul în care este în dezordine, întristează - există o cale de „confuzie“, un val de mare. În general, fiecare poet romantic are o viziune specială asupra lumii și, prin urmare, toată lumea este dominată de imagini de armonie sau de haos. Zhukovski se caracterizează prin admirația naturii, uimirea misterului său. După cum am menționat deja, ghicitorile naturii erau legate de el ca o poveste de dragoste cu ghicitorile sufletului, și numai unul prin celălalt pot fi înțelese:
Sfinte mistere, numai inima te cunoaște ...
Fixarea senzațiilor pentru moment nu a fost obiectivul principal al lui Zhukovsky. Mai important, credea el, să transmită nuanțele sentimentelor, modul în care trec unul în celălalt, adică mișcări mintale. Poetul se caracterizează prin folosirea metaforelor ("zboară cu o amintire" - una dintre cele mai caracteristice). Mișcarea în minte - gânduri, vise, gânduri - trăiesc separat de persoana care a dat naștere, viață, ei pot „muri“ și „resuscita“, „treaz“ și „se estompeze“, „tăcut“, „acoperi“ și va servi ca simboluri cu cu care Zhukovski își transmite starea de spirit. Însăși noțiunea de „simbol“ se referă la un set de valori, personificare Prin urmare volumul, multi-dimensionale, și nu mai poți explica exact semnificația lor. În această problemă, Zhukovski a fost un inovator. Era cel care a fost primul care a formulat întrebarea în Rusia: "Inexprimabil este supus expresiei?" - pe care am găsit un ecou în scrierile aproape fiecare poveste de dragoste (de exemplu, Tiutchev: „Gândul și-a exprimat este o minciună“, Lermontov: „Un suflet poate să-ți spun eu?“). Poetul folosește în mod intenționat cuvinte cu un înțeles inexact, calculat pe percepția asociativă a cititorului:
Dar ceea ce este fuzionat cu această frumusețe strălucitoare -
Acest lucru este atât de vag, incitant pentru noi,
Aceasta cu un singur suflet
Aceasta este pentru o aspirație îndepărtată,
Acest lucru a trecut prin felicitări ...
Această rechemare a sufletului șoptit
Despre trecutul dulce, plin de bucurie și tristețe ...
Ce limbă este pentru ei. Sufletul sufletului zboară,
Toată imensitatea într-un singur oftat este aglomerată,
Și doar tăcerea vorbește clar.
Caracterele "încântătoare", "îndepărtate", "trecute", "imense" sunt într-o anumită măsură mistice. Starea sufletului nu poate fi exprimată în cuvinte, deoarece sufletul în sine nu are o interpretare clară. Oricum, Zhukovski își atribuie originea pe cer. Astfel, în concepția sa, sufletul există pe pământ, cu om și în zbor spre cer. Aceasta este una dintre principalele caracteristici ale gândirii romantice - dubirie. Lumea în care trăiește poetul nu este suficientă pentru el și el se străduiește întotdeauna să-și facă un suflet mai bun, ceresc, sufletul lui "vaie mustele". În lucrarea lui Zhukovsky, acest principiu a găsit o acoperire largă, eroul său liric, care trăiește "aici", visează la o altă lume, care nu poate fi atinsă, doar "acolo", crede el, fericirea.
Și pentru totdeauna peste mine
Nu va fuziona, ca un lift,
Cerul este strălucitor cu pământul ...
Nu va fi pentru totdeauna aici.
Fericirea pe pământ este posibilă numai în acele momente rare când sufletul captează ecourile lumii "fierbinți", când poate privi "geniul frumuseții pure", după toate
El doar în momente pure
Se întâmplă cu noi
Și aduce revelații,
Deci, pentru Zhukovsky, sensul vieții umane consta în străduința pentru o lume mai bună, unde sufletul său ar fi fericit. Prin urmare, motivația constantă a poeziei sale este visul vieții de după moarte ca fericire supremă. Dar asta nu înseamnă că Zhukovski a cerut imediat să meargă acolo. Credința în indispensabilitatea fericirii "acolo" și-a susținut credința în nevoia de răbdare și umilință în fața soartei:
"Fiți răbdători, îndurați-i, chiar dacă pieptul vostru este dureros;
Dacă Creatorul are probleme, fiți supus;
Corpul tău coboară în mormânt,
Și ai milă de Dumnezeu! ".
Viața este guvernată de o anumită forță și nu are rost să o rezistăm și este imposibilă. Dacă ea decide că o persoană ar trebui să trăiască sau să moară, atunci va fi așa.
Mortal, tărie, opresiv,
Cucerirea și îndurarea;
A dormi într-un sicriu, dormi liniștit;
Utilizați viața, trăiți.
Reflecțiile asupra problemei vieții-moarte în Zhukovsky sunt profunde, iar adâncimea lor este direct legată de profunzimea personalității poetului însuși. Această întrebare este filosofică, așadar, se poate spune că Zhukovski era un filozof romantic. În plus față de faptul că, datorită lui Zhukovski, o nouă direcție a apărut în Rusia - romantism, a început, de asemenea, să scrie în "limba sufletului", punând bazele poeziei lirice ruse din secolele 19 și 20.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: