FALSE - o poveste scurtă, cel mai adesea poetică, moralizatoare.
Eroii de fabule pot fi nu numai oameni, ci și animale, plante, obiecte, înzestrate cu aceste sau alte calități umane. Narațiunea fabuloasă este alegorică, care, totuși, nu contrazice caracterul său moralizator. Falsa moralitate este subliniată de faptul că începutul sau sfârșitul este, de obicei, formularea moralității - predare, de dragul căreia fabula a fost scrisă.
Primele bizoane erau cunoscute în antichitate. Se crede că prima fabulist grec antic au fost Hesiod (târziu. 9-8 c. BC) și Stesichorus (a 6-c. BC) Lumea antică știa multe fabule, de aceea deja în Grecia antică, clasificarea diferitelor lucrări de acest gen . Se pare că au fost compuse în diverse locuri din Marea Mediterană. Cele mai frecvente opțiuni - fabula sybaritic (care au avut loc de la Sybaris), în care oamenii au acționat, și fabula lui Esop, personajele erau animale.
Aesop (secolul VI î.Hr.) - cel mai faimos fabulist antic, ale cărui lucrări au devenit clasice și traduse în mod repetat în limbile lumii. Subiecții lor au servit drept temelie pentru munca multor scriitori de epoci ulterioare. Aesop este o persoană semi-legendară, a cărei viață era plină de povești, în care adevărul și ficțiunea erau amestecate. În mod tradițional, patria sa se numește Frigia - o zonă din Asia Mică. Se crede că el a fost un sclav, care a trecut de mai multe ori de la un maestru la altul și a suferit multe greșeli.
Există o mulțime de povestiri despre relația sa cu gazda, Jadmon, multe dintre ele, la rândul său, seamănă cu fabule. În plus, există o poveste despre moartea lui Aesop, acuzată în mod incorect că a furat o navă prețioasă în templul din Delphi și că a ucis cu pietre pentru el. După un timp, nevinovăția lui a fost stabilită, iar urmașii lui Iadmon au fost compensați chiar și pentru moartea robului lor. Oamenii de știință văd în această poveste ecouri ale realității istorice. Aparent, preoții lui Apollo din Delphi la început au fost ostili la răspândirea fabulelor, dar apoi au recunoscut dreptul acestor opere să existe.
Faptele lui Aesop au fost scrise în proză, pline de înțelepciune, clar și simplu. Lucrările sclavei frigiene sau atribuite lui au fost compilate în colecții numite Fables lui Aesop. Au fost copiate, studiate în școli, învățate de la inimă. Fables of Aesop au devenit una dintre cele mai populare lucrări din lumea antică. Subiecții lor au influențat literatura siriană, armeană, arabă, evreiască și indiană.
În secolul al doilea. BC Vechiul poet grec Babrii a tradus mai întâi fabulele lui Aesop în versuri. De atunci, băncile există în principal în formă poetică.
Lucrează ca Esop, iar Phaedra a corespondat și repetat în repetate rânduri în Evul Mediu, din care am auzit multe colecții cu fabulele lor.
Panchatantra sa răspândit pe scară largă în toată lumea de est. A fost tradus în limbile persană, arabă și alte limbi orientale. O importanță deosebită o au fost Persul (6 c. BC) și arabă (8. Hr) ordinele, a devenit deja o carte independentă Kalila și Dimna. numite astfel de numele a doi șacali, care acționează în primul capitol. Versiunea arabă a cărții a venit în Europa grație traducerii sale în secolul al XI-lea. în limba greacă. În versiunea greacă, cartea se numește Stephanit și Ihnilat - adică Pathfinderul și Coroana. Aceasta nu era o traducere corectă a denumirilor arabe Kalila și Dimna.
Textul grecesc prin Bizanț a pătruns în țările est-europene și, în special, a fost cunoscut în Rusia antică. În secolul al XIII-lea. Kalila și Dimna au fost traduse în limbile spaniolă și ebraică, mai târziu - în latină și germană, în secolul al XVI-lea. - engleză și franceză. Subiectele fabulelor indiene au devenit cunoscute de europeni și au fost folosite în mod repetat de fabuliștii din epoca modernă. Despre 1270 Ioannn Kapuansky tradus versiunea ebraică a Panchatantra în latină, și datorită Ghidul privind viața umană, europenii au făcut cunoștință cu multe povești orientale.
Din secolul al XVI-lea. Fables au fost scrise și publicate în toate limbile vest-europene. În Franța au fost publicate colecțiile lui Gilles Korroze (1542). Guillaume Odana (1547), etc. În Germania - Hans Sachs, Erasmus Albert și Bourchard Valdis. În Italia, în limba latină, el a scris fabulele Gabriele Faerno, JM Verdicotti în italiană (1570).
Fără îndoială, cel mai faimos fabulist din Europa Occidentală este Jean de Lafontaine (1621-1695). Acest poet francez și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale la Paris, profitând de binecuvântările date de nobilii săi. La un moment dat, Lafontaine a fost un prieten apropiat al reformatorii literaturii franceze - dramaturgi Moliere și Racine și poetul și teoreticianul Boileau, care a influențat, fără îndoială, opiniile sale literare.
În ciuda popularității sale în cercurile de judecată, la instanța de Lafontaine nu au primit acces din cauza Louis 14, iritat caracterul său fără griji și un dispreț total pentru ambele birouri și responsabilitățile familiale. În plus, primul patron al La Fontaine a fost syurintendant Finance Nicolas Fouquet, și opal care a lovit acest ministru atotputernice, poet deteriorat în ochii regelui. Opinia suverană a împiedicat și recunoașterea oficială a La Fontaine - a fost ales membru al Academiei Franceze până la sfârșitul vieții în 1684.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: