Diferențierea funcțional-stilistică a limbajului literar modern rusesc

Limba literară este diferit de alte manifestări ale limbii naționale a bogăția lor stilistică, pot fi folosite în comunicarea formală și informală, în știință, și de birou de avocatura, mass-media, artă și viața de zi cu zi. În consecință, folosirea diversă a limbajului literar duce la apariția în ea a unei diferențieri în stil funcțional.

Stilul - este social conștient feature condiționat, set, unificat intern de practici de consum, selectarea și combinarea mijloacelor de comunicare verbală în zona unui popor întreg, o limbă națională, corelative cu alte moduri similare de exprimare, care sunt utilizate în alte scopuri, efectuează alte funcții în voce practica socială a acestui popor [24, p. 73].

Cea mai timpurie, tradițională și, în același timp, cea mai largă înțelegere a stilului este asociată cu diferențele dintre vorbirea scrisă și vorbirea orală-colocvială. Conceptele "scrise" și "orale" se referă la fenomene de formă de comunicare lingvistică, "carte" și "vorbită" - fenomenelor stilului. În același timp, unitățile limbii, care sunt folosite în principal în cartea și sfera de scriere și care se formează în ea, poartă de obicei o culoare stilistică pentru cei care vorbesc această limbă, care se numește culoarea cărții; Se observă același paralelism între mijloacele de exprimare orală și de vorbire. În acest sens, vorbim adesea despre stilul cărții și despre conversație.

În ideile moderne despre diferențierea în stil funcțional, stilul funcțional este înțeles ca un subsistem al limbajului literar, care este determinat de condițiile și scopurile comunicării în orice sferă a activității sociale și posedă un anumit set de mijloace semnificative stilistic. Termenul de stil funcțional subliniază faptul că soiurile limbajului literar se disting pe baza acelei funcții (rol) pe care limba o îndeplinește în fiecare caz în parte.

Principalele stiluri funcționale sunt:

Discuția este alegerea stilului artistic. Motivele pentru diferențierea stilurilor funcționale sunt două: lingvistice și extralingvistice proprii. Natura limbajului este dublă, deoarece limba este un fenomen social, în măsura în care este un mijloc de comunicare, în același timp un mijloc de formare și exprimare a gândirii, este un sistem funcțional. În procesul de funcționare, unitățile de limbă care sunt utilizate în mod constant într-o anumită sferă de comunicare dobândesc anumite culori stilistice. Pe de altă parte, selecția în domeniul comunicării este de oameni și nu alte unități subordonate principiului oportunității de comunicare a sistemului de limbă selectează acele unități lingvistice care sunt capabile, prin natura cel mai bun mod de a servi de comunicare în acest domeniu specific.

Majoritatea lingviștilor consideră că baza pentru clasificarea stilurilor funcționale ar trebui considerată principiu extralingvistic [53, 37].

Stilurile funcționale sunt principalele, cele mai mari soiuri de vorbire. Fiecare stil este împărțit în sub-straturi. Acest lucru este determinat de diversitatea conținutului de vorbire și de orientarea sa comunicativă diferită, adică obiectivele comunicării. Deci, stilul științific este împărțit în substraturile științifice, științifice și tehnice; oficial - afaceri - pe substructurile legislative și clerice actuale; jurnalistică - în discursul politico-agitațional, de fapt publicist, ziar, oratoric etc.

Fiecare stil funcțional este reprezentat de un număr de soiuri de gen.

În același timp, în fiecare stil de toate caracteristicile sale specifice de vorbire (distribuția de părți de vorbire, caz forme de substantive, forme tensionate verb, tipuri de propuneri, dimensiunea lor, etc.), de vocabular (utilizarea termenilor, profesionalismul, kantselyarizmov, cuvinte reduse, abstract și vocabularul specific), sub rezerva principiilor textului îl organizează în acest stil dominant [35, p. 87].

Stilul de afaceri dominant - precizia finală, unicitatea. Acest lucru atrage după sine sa grosime, interdicția de substituire a numelor pronumelor, fraze lungi, cu o masă de specificarea vitezei, utilizarea termenilor tehnici și de construcție standardizate a vorbirii până la utilizarea de formulare care trebuie completate.

Dominanța stilului științific este acuratețea conceptuală (de vreme ce se folosește terminologia organizată sistematic în fiecare domeniu al cunoașterii științifice), logicitatea cuvântului este accentuată. Acuratețea stilului științific este mai puțin legată de corespondența exactă a unei realități concrete; este mai abstractă decât precizia stilului de afaceri.

Stilul conversațional dominant, mai ales limba vorbită, bytuyuschey oral, comunicarea informală cu caracter personal - minimizarea îngrijorarea cu privire la forma de exprimare. Prin urmare, lipsa de precizie a inexactitate fonetic, lexical, utilizarea pe scară largă a pronumelor, sintaxă eliptice, și altele. În discuția literatura lingvistică este problema legalității repartizării stilului artistic, printre alte stiluri funcționale. Această întrebare este adesea formulată într-o formă diferită: locul de „limbaj ficțiune“ printre stilurile funcționale ale limbii ruse moderne. Un număr de oameni de știință proeminenți nu sunt izolate din stilurile funcționale ale artei, invocând faptul că limba literară încorporează alte stiluri funcționale, nu are nici un limbaj specific va, are o funcție specială, estetică.

Alți lingviști se referă la stiluri funcționale și artistice. Argumentele lor sunt că, ocupând o poziție specială în sistemul stilurilor limbajului modern, discursul artistic este totuși unul dintre ele. În ciuda stilului multi-stil aparent, vorbirea artistică folosește doar anumite trăsături și elemente ale altor stiluri, care sunt de asemenea folosite în funcția estetică și nu în modul în care se interpretează în stiluri, de unde sunt împrumutate. Am spus deja că fiecare stil funcțional se formează pe o bază extralingvistică specifică. Din acest punct de vedere, discursul artistic, care servește o sferă specială, estetică, este un stil funcțional. În consecință, putem vorbi despre dominanța stilului artistic - aceasta este imaginea și semnificația estetică a fiecăruia dintre elementele sale. Prin urmare, un număr mare de tropuri, dorința de "prospețime" a imaginii, utilizarea de specialitate, numai pentru acest stil de expresie caracteristică a mijloacelor de exprimare - ritm, rimă, organizare armonioasă a vorbirii.

O singură declarație sau o lucrare de ansamblu semnificativă poate reprezenta un stil funcțional nu neapărat în forma sa pură, integrală, ci ca un fel de fenomen stilistic multistrat, ca urmare a interacțiunii stilurilor.

Când se descriu stilurile funcționale principale, instrumentele lingvistice sunt incluse în sistemul fiecăruia, care pot fi folosite în lucrări care reprezintă un anumit stil funcțional.

Fiecare stil poate fi distinse unitati stilistic pictate, este folosit mai ales în acest stil (acest lucru se aplică în primul rând pentru unitățile de nivel lexicale), într-un stil de conversație - vocabular și frazeologia conversațional și colocvial, științifico - terminologia științifică în jurnalistică - vocabularul social și politic. În timpul funcționării, în funcție de sarcina de comunicare este selectarea resurselor lingvistice și organizarea lor specifică, prin care aceste unități sunt interconectate pe valoarea funcțională. Rezultatul este un stil cu o compoziție variată de resurse lingvistice, ci printr-o culoare semantică-funcțională unică și valoare, formată din sistem funcțional-stilistic.

În funcție de scopurile și sarcinile de comunicare, de conținut și de situația vorbirii într-un stil funcțional, anumite unități de limbă sunt activate într-un anumit sens semantic. Datorită acestui fapt, se obține o culoare general-funcțională stilistică.

Distribuția mijloacelor lingvistice de stiluri nu duce totuși la dezintegrarea limbii literare, așa cum este întotdeauna un limbaj neutru comună fundație obscheliteraturnogo înseamnă, printre specific este o mulțime de care nu se limitează la un singur stil.

Din punctul de vedere al stilului neutru, în sistemul de limbă sunt unități lingvistice care pot fi folosite în diferite sfere și în condiții de comunicare, fără a introduce în declarație o trăsătură stilistică specială, i. Acestea sunt instrumente care nu sunt colorate stilistic. Pe fundalul acestor unități lingvistice neutre din punct de vedere stilistic se alocă fonduri stilistic colorate.

Unitățile de limbi neutre se caracterizează prin faptul că sunt adecvate în orice discurs. Nu au acele culori, acele semnificații stilistice caracteristice cărții și stilului colocvial. Nici un text (scris, oral) nu poate fi creat cu ajutorul unei singure unități colorate. În orice text, majoritatea cuvintelor și construcțiilor sintactice sunt stil neutru. Unitățile pictate sunt introduse în mediul de unități neutre - și apoi percepem întregul text drept cartea sau stilul colocvial.

AA Reformatul a scris: ". Lomonosov "teoria cu trei calm" întruchipează un grau teoretic foarte important: stilurile de vorbire sunt corelative, și orice stil este în primul rând legat de neutru, zero; alte stiluri se diferențiază de acest neutru în direcții opuse: unele cu un "coeficient" plus cele "înalte", altele cu un "coeficient" minus ca "scăzut" [84, p. 148]. Descrieți fiecare dintre definițiile conceptului de "limbaj literar modern rusesc".

1. Care sunt principalele caracteristici ale limbajului literar? De ce limba literară necesită o atenție deosebită din partea societății? În ce se exprimă?

2. De ce este limbajul modern al limbajului modern ambiguu în lingvistică? Care sunt principalele caracteristici ale limbii ruse din perioada sovietică? Desemnează tendințele de dezvoltare ale limbii ruse la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului XXI.

3. Denumiți și descrieți formele existenței limbajului.

4. Cum stabiliți norma lingvistică și variantele de norme? Specificați tipurile de norme de limbă.

5. Care sunt stilurile funcționale și care este motivul prezenței lor?

6. Denumiți stilurile funcționale de bază și comparați-le pe cele dominante.

6. Gorbaciovici KS. Normele limbii literare moderne ruse. -

7. Karaulov Yu.N. Limba și personalitatea. - M. 1989.

8. Kozhina M.N. Stilistica limbii ruse. - M. 1977.

11. limba rusă. Enciclopedia. - M. 1979.

2.1. Vorbire. Limbă și vorbire

Stăpânirea artei comunicării este necesară pentru fiecare persoană, indiferent de ce fel de activitate este sau va fi angajat.

Conform cercetatorilor, doua treimi din comunicarea umană constă în comunicarea verbală. Într-adevăr, aceasta este cea mai comună și, în același timp, cele mai dificile operații. Particularitatea ei constă în faptul că aceasta este întotdeauna inclusă într-un sistem mai larg de activități (educaționale, științifice, administrative, industriale, financiare, comerciale și altele.) ca un componente esențiale și interdependente.

Principala modalitate de a satisface nevoile personale ale persoanei în comunicare este vorbirea. Cuvântul "discurs", înainte de a deveni un termen științific, a fost folosit de mulți ani în comunicarea de zi cu zi. Termenii științifici, de regulă, ar trebui să fie lipsiți de ambiguități. Dar, după cum sa menționat în lucrarea sa "Fundamentele teoriei vorbelor", M.R. Lviv ", așa sa întâmplat în limba rusă că discursul are trei semnificații diferite: a) vorbirea ca activitate, ca proces; b) vorbirea ca produs al activității de vorbire; c) vorbirea ca gen oratoric "[69, p. 7-8].

În primul sens procedural, cuvântul "vorbire" este comunicarea verbală, lingvistică cu ajutorul unităților lingvistice (cuvinte, construcții sintactice, text, etc.). În sensul acestui termen, se investighează următoarele:

• baza fiziologică a vorbirii, a activității de vorbire;

• mecanisme de vorbire: mecanismul de vorbire, sau vorbind, mecanismul de ascultare - percepția de exprimare și de înțelegere, mecanism scris ca expresie a gândirii în codul grafic și mecanismul de citire ca percepția celuilalt discurs, înregistrat în codul grafic;

• relația dintre gândire și vorbire;

• implementarea funcțiilor de limbă în vorbire etc.

În acest prim sens, "vorbire" are sinonime "activitate de vorbire", "act de vorbire".

A doua semnificație a termenului "vorbire" - "ca rezultat" - are un sinonim pentru "text". În teoria vorbirii, textul este definit ca produsul procesului re-queretic. În fiecare cultură națională și în cultura umană în general există un sistem de texte: texte de ficțiune, texte folclorice, texte de legi, texte religioase etc. În acest caz, unii oameni de știință recunosc textul numai în vorbire scrisă, alții consideră că este posibil și existența unor texte orale, dar numai în vorbirea monologică, iar alții recunosc existența textului în discursul dialogic.

În al doilea sens al termenului "discurs", studiem:

• Structura textului, componentele acestuia;

• utilizarea instrumentelor lingvistice în spațiul de text;

• aplicarea figurilor stilistice, tropes, mijloace de înregistrare sonoră, ritmică etc.

• normele lingvistice și încălcările lor;

• Mijloace de expresivitate orală a vorbirii (intonație, pauze, accente logice, timbre ale vocii etc.).

Al treilea înțeles al termenului "discurs" este vorbirea ca gen oratoric sau ca monolog într-o lucrare de artă. Discursurile oratorice sunt polemice, informative, patetice, revelatoare etc. Acest gen va fi discutat mai detaliat în secțiunea "Fundamentele abilităților discursului de vorbire".

Conceptele "limbajului" și "discursului" în comunicarea de zi cu zi sunt adesea amestecate, însă în studiul științific al acestor concepte este necesar nu numai unirea, ci și delimitarea.

Opoziția "limbaj-discurs" a fost planificată de F. de Saussure: zona, care se ocupă de lingvistică, este foarte vastă. Se compune din două părți: o parte este mai aproape de limbă și este un stoc pasiv; cealaltă parte este mai aproape de vorbire și reprezintă o forță activă, o adevărată sursă a acelor fenomene care apoi pătrund într-o altă parte a activității lingvistice [40, p. 206].

JI.B. Shcherba distinge între limbaj și vorbire ca material de dicționar și întruchiparea comunicativă [114].

MM Bahtin a scris că limba maternă - vocabularul și gramatica - nu știm de dicționare și gramatici, precum și a situațiilor specifice pe care le auzim și pe care le se reproduc în comunicarea de voce în direct cu oamenii din jurul nostru [7, p. 62].

În lingvistica modernă rusă, perspectiva JI.A. Limba lui Novikov ca substrat psihic, ideal, interior al cuvântului este întruchiparea lui vizuală, făcând semnul lingvistic inteligibil și realizat într-o situație de comunicare [103]. Limba - un fenomen esențial, universal, discurs - un fenomen de suprastructură concret, psihofiziologic sau mecanic care oferă funcții informative, expresive și comunicative ale limbii într-o situație specifică de comunicare.

Articole similare

• Site personal - stiluri funcționale ale limbajului literar rusesc

• Скупердяйка - un mare dicționar explicativ modern al limbii ruse - rusă

• Sensul dicționarului "armonie" Ushakov, dicționarul etimologic al limbii ruse, începutul modernului

Trimiteți-le prietenilor: