Ziua obișnuită. La fel ca mii de zile libere. Sâmbătă, mâine este duminică. Sunt două zile înaintea mea. De obicei, nu mă ridic atât de devreme. Dar astăzi am decis să mă descurc rapid cu cazurile pentru a intra pe Internet și să nu ieșesc din cochilie, în care mă ascund de viață. Soarele se uita la mine.
- Bună dimineața sau ceva de genul ăsta. - I-am dat din cap, - la ce zâmbești?
În tăcere, se uită la mine, fără să se miște. M-am uitat în jur și am văzut că nu era nimeni în jur. Ma făcut fericit.
- De ce ești tăcut? Ei bine, spune-mi: "Bună dimineața!". Sau nu vezi că sunt în viață?
Soarele tăcea. A rămas la fel de frig și îndepărtat ca în dimineața mai, când primăvara târzie nu se grăbește să se bucure în căldură.
- Știi, pot muri și apoi vei regreta că nu mi-ai răspuns. Cineva, dar știi că viața este o clipă. Iată-mă și mâine nu-i așa. Mai mult, cu mine se poate întâmpla mai repede decât cu alții.
În mod imperceptibil pentru mine, am început să-mi vărs gândurile stagnante la soare. Dar a fost tăcut și ascultat.
- Veți străluci mâine și după mâine și într-un an. Și nici măcar nu pot planifica câteva luni ...
- Asta ma surprinde, răspunse soare brusc.
M-am uitat în jur, înspăimântat. Se pare că am fost atât de grijuliu că am vorbit cu voce tare. Dar nu era nimeni în jur. M-am uitat în sus la cer.
- Ce te împiedică să trăiești? Am auzit peste capul meu.
Nu era nici o îndoială că soarele vorbea cu mine.
- Adu-ți aminte, atunci ... acum două luni mi sa întâmplat ...
"Îmi amintesc", a răspuns Soarele, "și ce." Cine ți-a spus că vei muri?
- Dar totul spune că viața dispare ...
- Asta spune frica ta. Totul din jurul vostru este plin de această teamă. L-ai ascultat și l-ai lăsat pe iubitul pe care l-ai câștigat odată.
- Știam că a doua oară să mă îndrăgostesc este mai dificilă, dar nu știam că era așa. La fel de multă energie ca opt ani în urmă, nu mai am. Nu aveți nicio idee ce am făcut atunci să vă îndrăgosesc ...
- Îmi amintesc, am fost un martor al puterii tale. Atunci, cu dragoste, lasă-mă să intru. Am trăit mult timp în tine, apoi ai uitat ce înseamnă să străluciți. De ce plângi?
- Am simțit o bucată, o bucată foarte mică din acea dragoste.
- Ai pierdut-o singur. Iar tu o poți întoarce singur.
- Nu pot să o fac. După cum zic, nu există nici o putere.
- Și să mori. Încet, în fiecare zi moare încet, ai putere. Știu de ce nu deschizi parfumul care ți-a fost dat pentru ziua ta de naștere. Ți-e teamă că nu vei folosi jumătate când vei muri. Nu vezi punctul de a lua de la viață chiar ceea ce ai deja.
"Ce ar trebui să fac?" Am întrebat într-o voce abia audibilă.
Soarele strălucea cu o flacără furioasă de raze galbene și ma orbit.
- Faceți un acord cu corpul vostru. Poate că oamenii nu vor crede, dar știu ce putere ai! Începe să te iubești. Ține minte cum ai făcut-o acum opt ani. Nu vă fie teamă, vă vom ajuta cu toții. Suficient să existe, să începeți să trăiți!
"Chiar vreau să trăiesc", am plâns și am văzut că norul mare care se apropia acoperise soarele.
- Chiar vreau să trăiesc! Am strigat, iar câinii au latrat de la șantierele vecine.
Dar nu le-am acordat atenție. Nici măcar nu am observat că stau în mijlocul străzii.
- Soarele! Soare! - Am sunat.
- Te-am auzit. Acum, tot universul să te audă. Plângeți-i.
"Unde esti?" - M-am uitat peste nor, ca și cum aș putea trece prin ea cu o privire.
- Sunt peste tot, răspunse soarele, la fel ca tine. Sunteți parte a universului și puterea voastră este enormă!
"Sunt parte din univers!" - Am suflat și am simțit ceva ușor, ușor, care intra în mine. Am recunoscut-o. A fost dragoste.
El a turnat ploaia, un puternic, spălând toate temerile, ploaia. El toarnă și veneam. Am trecut prin viață, mergeam în ziua de azi. Nu, nu chiar, nu am plecat, am zburat. Nu m-am mai simțit frică de mine. Trupul meu a mulțumit sufletului, iar sufletul a mulțumit trupului.
Poate că oamenii nu vor crede, dar soarele știe că astăzi m-am recuperat.
Trimiteți-le prietenilor: