V principiile dreptului internațional

PRINCIPIILE LEGII INTERNAȚIONALE

Dreptul internațional este dezvoltat pe baza principiilor comune pentru toate țările, principiile de bază. Principiile dreptului internațional sunt cele mai importante norme ale dreptului internațional, obligatorii pentru toate subiectele dreptului internațional, care sunt obligate să aplice în mod egal și strict fiecare dintre aceste principii, ținând seama de alte principii. Carta ONU definește șapte principii ale dreptului internațional:







1) neutilizarea forței sau a amenințării cu forța;

2) soluționarea pașnică a disputelor internaționale;

3) neintervenția în afacerile interne;

4) cooperarea statelor;

5) egalitatea și autodeterminarea popoarelor;

6) egalitatea suverană a statelor;

7) îndeplinirea conștiincioasă a obligațiilor internaționale.

8) inviolabilitatea frontierelor de stat;

9) integritatea teritorială a statelor; 10) respectarea universală a drepturilor omului.

Nicio considerație nu poate fi folosită ca o justificare a amenințării sau a utilizării forței prin încălcarea Cartei. Statele nu pot încuraja, încuraja și ajuta alte state în utilizarea forței sau a amenințării cu forța. Ei sunt obligați să se abțină de la acte de represalii legate de folosirea forței. Fiecare stat este obligat: să se abțină de la orice acțiune violentă privând popoarele de dreptul lor la autodeterminare, libertate și independență; de la organizarea sau încurajarea organizării forțelor neregulate sau a bandelor armate, inclusiv a mercenarilor, să invadeze teritoriul altui stat; de la organizarea, instigarea, asistarea sau participarea la acte de conflicte civile sau acte de terorism într-un alt stat sau cedând în activități organizate în cadrul propriului său teritoriu îndreptat spre comiterea unor astfel de acte, în cazul în care actele menționate mai sus implică o amenințare sau folosirea forței.

De asemenea, statele sunt obligate să se abțină de la intervenția armată și de la toate celelalte forme de ingerință sau încercări de amenințări îndreptate împotriva personalității juridice a statului sau împotriva bazelor sale politice, economice și culturale. Teritoriul statului nu ar trebui să facă obiectul unei ocupații militare care rezultă din utilizarea forței în încălcarea prevederilor Cartei ONU, precum și obiectul dobândirii de către un alt stat ca urmare a amenințării sau a utilizării forței. Nu ar trebui să se recunoască câștigurile teritoriale care decurg din amenințarea sau utilizarea forței.

Cu toate acestea, principiul neutilizării sau amenințarea cu forța nu modifică prevederile Cartei referitoare la acele cazuri în care utilizarea forței este legitim, inclusiv: a) Consiliul de Securitate al ONU în cazul amenințărilor la adresa păcii, încălcarea păcii sau act de agresiune; b) în exercitarea dreptului individuală sau colectivă de auto-apărare în cazul unui atac armat, atâta timp cât Consiliul de Securitate al ONU a luat măsurile necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale (Art. 51).

Principiul soluționării pașnice a disputelor internaționale implică faptul că fiecare stat își rezolvă disputele internaționale cu alte state prin mijloace pașnice, astfel încât pacea și securitatea internațională să nu fie puse în pericol. Prin urmare, statele ar trebui să caute mai devreme și doar soluționarea diferendelor internaționale prin negociere, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj, soluționare judiciară, recurgere la organizații sau acorduri regionale sau prin alte mijloace pașnice, la alegerea lor, inclusiv bunele oficii.







În căutarea unei astfel de soluționări, părțile trebuie să convină asupra unor mijloace pașnice care ar fi adecvate circumstanțelor și naturii litigiului. Dacă părțile nu ajung la soluționarea diferendului printr-unul dintre mijloacele pașnice menționate mai sus, trebuie să încerce să soluționeze litigiul prin alte mijloace pașnice convenite între ele.

Statele care sunt părți la un diferend internațional, precum și celelalte state membre acționează în conformitate cu scopurile și principiile ONU și să se abțină de la orice acțiune care ar putea pune în primejdie menținerea păcii și securității internaționale.

Litigiile internaționale sunt soluționate pe baza egalității suverane a statelor și în conformitate cu principiul libertății de alegere a mijloacelor pentru soluționarea pașnică a litigiilor. Aplicarea unei proceduri de soluționare a litigiilor sau de aprobare a unei astfel de proceduri nu ar trebui considerată incompatibilă cu principiul egalității suverane.

Există proceduri internaționale pentru soluționarea litigiilor [79]. Orice stat, în special în cazul în care intenționează să solicite convocarea Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ar trebui să se refere la acesta, în mod direct sau indirect, într-un stadiu incipient și, dacă este cazul, în mod confidențial.

Principiul neinterferenței în afacerile interne înseamnă că nici un stat sau un grup de state nu are dreptul să interfereze direct sau indirect pentru orice motiv în afacerile interne și externe ale unui alt stat. În consecință, forțele armate și celelalte forme de ingerință sau diferite amenințări îndreptate împotriva personalității juridice a statului sau a bazelor sale politice, economice și culturale constituie o încălcare a dreptului internațional.

Nici un stat nu poate utiliza sau să încurajeze utilizarea unor măsuri economice, politice sau de orice alt tip pentru a realiza subjugarea unui alt stat în exercitarea drepturilor sale suverane și de a asigura de la ea ceea ce orice avantaje. Nici un stat ar trebui să organizeze, de asemenea, ajuta, instige, finanțe, incita sau tolera activități subversive, teroriste sau armate îndreptate la schimbarea regimului unui alt stat prin violență, sau să intervină în conflictele civile într-un alt stat.

Cu toate acestea, există o excepție de la acest principiu. Este permis să intervină în treburile interne ale statului în cazurile de amenințare la adresa păcii, a încălcării păcii sau a unui act de agresiune împotriva statelor care încalcă legea internațională a măsurilor coercitive în temeiul capitolului VII din Carta ONU.

Menținerea păcii și a securității;

Respectul universal pentru drepturile omului;

Cooperarea cu ONU și adoptarea măsurilor prevăzute în Carta sa;

Promovarea creșterii economice în întreaga lume, în special în țările în curs de dezvoltare.

a) să promoveze relații de prietenie și cooperare între state;

b) a pus capăt colonialismului, având în vedere datorită voinței liber exprimate ale popoarelor în cauză, și ținând cont de faptul că supunerea popoarelor subjugării străin, dominație și exploatare constituie o încălcare a acestui principiu.

Crearea unui stat suveran și independent, aderarea sau integrarea liberă la un stat independent sau stabilirea oricărui alt stat politic liber determinat de popor sunt modalități prin care poporul să-și exercite dreptul la autodeterminare.

Fiecare stat este obligat să se abțină de la orice acțiuni violente care îi privează pe oameni de dreptul lor la autodeterminare, libertate și independență. În acțiunile lor împotriva acestor măsuri violente și în rezistența lor, aceste popoare au dreptul să caute și să primească sprijin în conformitate cu principiile Cartei ONU.

Teritoriul coloniei sau al unui alt teritoriu neguvernamental are, conform Cartei ONU, un statut diferit de statutul teritoriului statului.

Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că principiul egalității în drepturi și autodeterminare a popoarelor poate fi interpretată ca autorizând sau încurajând orice acțiune care ar conduce la întreruperea parțială sau totală a integrității teritoriale sau a unității politice a statelor suverane și independente.

(a) Statele sunt egale din punct de vedere juridic;

(b) fiecare stat beneficiază de drepturi inerente suveranității depline;

(c) fiecare stat are datoria de a respecta personalitatea juridică a altor state;

d) integritatea teritorială și independența politică a statului sunt inviolabile;

(f) Fiecare stat este obligat să-și îndeplinească pe deplin și cu bună-credință obligațiile sale internaționale și să trăiască în pace cu alte state.

a) recunoașterea frontierelor existente ca fiind stabilite legal;

b) renunțarea la orice pretenții teritoriale în prezent și în viitor;

c) refuzul de a primi alte infracțiuni la frontierele de stat.

Principiul integrității teritoriale a statelor sugerează că teritoriul este principala valoare istorică și cea mai mare bogăție materială a oricărui stat. În limitele sale se concentrează toate resursele materiale ale vieții oamenilor, organizarea vieții lor sociale. Prin urmare, dreptul internațional stabilește o atitudine deosebit de respectuoasă față de teritoriu și protejează menținerea integrității teritoriale a statelor.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: