În procesul de evoluție a ființelor vii, psihicul, ca o reflectare a realității obiective în creier dezvoltat în funcție de condițiile de viață a uneia sau a altei specii de ființe vii, a dobândit forme din ce în ce mai complexe. Cel mai înalt nivel al dezvoltării sale este, este inerent omului, conștiința.
Psihologia explică apariția conștiinței umane prin modul social de a fi al oamenilor și al activității de muncă, care este motivul dezvoltării sale. Odată cu trecerea la formele sociale ale vieții, structura comportamentului uman sa schimbat radical.
Odată cu motivele sale biologice, care depindea de percepția directă a mediului, au apărut mai sus, motivele și nevoile "spirituale", forme de comportament mai înalte, care se datorează abilității de a se abroga de influența directă a mediului.
Caracteristicile caracteristice și componentele structurale ale conștiinței sunt:
- Cunoașterea realității, naturii, societății înconjurătoare. Nivelul de conștiință depinde în mod direct de nivelul de stăpânire a cunoștințelor și experienței individului. În procesul dezvoltării socio-istorice a omului sa dezvoltat nevoia de cunoaștere, care este cel mai important motiv al activității cognitive.
- Izolarea unei persoane în lumea obiectivă ca subiect al cunoașterii, discriminarea subiectul "Eu" și obiectul "Eu", opoziția de sine însuși ca persoană într-o altă lume obiectivă. Caracteristic în acest sens este auto-cunoașterea, care a devenit baza conștiinței de sine, adică conștientizarea propriilor calități fizice și moral-psihologice.
- Scopul, planificarea propriei activități și comportamente, oferind rezultatele sale. Această parte a conștiinței se manifestă prin auto-control și corectare a propriilor acțiuni, reorganizarea lor, în sensul strategiei și tacticii, dacă circumstanțele o cer.
- Atitudinea individului față de realitatea obiectivă, față de ceilalți oameni, față de el însuși. Relația persoanei cu mediul se manifestă prin evaluarea și autocritica, în care sfera emoțională-voluntară a personalității joacă un rol important.
Alocarea și opoziția unei persoane față de un alt fenomen global, fenomenul natural și social, experiențele atitudinii sale față de realitatea obiectivă și pe sine este fundamentală pentru auto-educație.
Datorită conștiinței, a cunoașterii de sine și a conștiinței de sine, personalitatea devine subiectul educației, adică ea își propune obiectivele educaționale și le realizează.
Conștiința umană se caracterizează prin activitate. În procesul de afișare a realității, informațiile care vin în creier nu sunt afișate mecanic, ci prelucrate conștient în funcție de scopul, sarcinile și experiența individului. Nivelul de dezvoltare și dezvăluire a conștiinței într-o persoană este diferit în funcție de nivelul de dezvoltare a cunoștințelor sale și a perspectivelor științifice, a convingerilor ideologice și morale, a atitudinilor față de alți oameni și față de el însuși, la forma vieții sociale.
Ființele umane sunt, de asemenea, caracterizate de forme inconștiente de activitate mentală (acțiuni instinctive și automate etc.). Dar inconștientul intră în conștiință și prin aceasta poate fi controlat de om.
Studiind formele activității mentale, trebuie să ținem seama de faptul că conștiința și activitatea personalității apar mereu în unitate. Această unitate se manifestă în activitatea deliberată a omului în diferitele sale reacții cognitive, emoționale și volitive, atitudini față de alții și de sine.
Omul interacționează cu mediul ca sistem integral. Integritatea interacțiunii este asigurată, mai presus de toate, de diviziunea superioară a sistemului nervos central - scoarța emisferelor cerebrale, care integrează (controlează) activitatea organismului și o controlează.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: