Până la mijlocul secolului XX, descriind un nou taxon, biologii nu consideră că este necesar pentru a explica etimologia numelui său. Sa presupus că oamenii citesc descrierea originală au studii suficiente pentru a înțelege semnificația numelui noi, și mai bine de citit asta. Excepția a fost făcută numai pentru numele derivate din numele propriu-zis. De exemplu, descriind în 1899 forma Aulonocranus dewindti, Boulenzher explică originea numelui speciei, după cum urmează: „Această specie este numit în memoria geologului restante tineri, Dr. de Windt, s-au înecat în mod tragic în timp ce locotenentul Lemaire expediție oz.Tanganika“ (Boulenger, 1899 p.89).
Cu toate acestea, nivelul actual de cunoaștere a limbilor clasice în mediul nu numai fani, dar, de asemenea, biologi profesionale a scăzut, astfel încât zoologi și botaniști, care descrie noi specii, a existat o nevoie de a explica etimologia nume noi chiar și la colegii lor. În parte, acest lucru se explică faptul că regulile general acceptate ale descrierii moderne a unui nou taxon în orice revistă științifică include în mod necesar o secțiune, care se numește - „etimologia“.
Planurile noastre în domeniul cunoașterii limbii latine nu se extind până în prezent încât orice acvarist ar putea să inventeze numele însuși, să nu mai vorbim de această conversație seculară. Volumul minim necesar este mai mult sau mai puțin clar - un acvarist competent ar trebui să poată citi corect numele unui pește sau o plantă și să înțeleagă semnificația inerentă acestui nume. În consecință, putem să omitem o mare parte din gramatica latină, inclusiv patru conjugări ale verbelor, cinci decenii ale substantivelor și multe alte înțelepciuni. Deși ceva, cum ar fi sfârșitul a trei genuri, ar trebui învățat. Dar poți face asta puțin mai târziu. Pentru etimologia, regulile și opțiunile pentru construirea numelor, ne vom referi și mai târziu. Vom presupune că lucrul principal este cunoscut tuturor - numele de orice fel din înregistrarea sa incompletă constă din două cuvinte, dintre care primul este numele genului, iar al doilea este de formă. Sarcina principală este să citim acest nume, așa că vom începe cu fonetica.
Scrisoarea A (a) în toate cazurile, cu excepția digraph Ae (ae), este citită ca un sunet. Exemple sunt genul de pește chinezesc african Astronotus (astronot), un gen de africani aroizi Anubias (anubias). Ae (ae) este un digraph, adică o combinație de două vocale, transmise de un singur sunet. În majoritatea cazurilor, acest digraph este transmis prin sunet [e]. Un exemplu este genul de pești cinicali sud-americani Aequidens (equi-dance). Numele oricărei familii de animale se termină întotdeauna în "ae" - o familie de cichlide Cichlidae (cichidă), o familie de somuride Siluridae (siluridă).
În unele cazuri, destul de rare, combinația "ae" nu este o digraph și literele "a" și "e" sunt citite separat. De regulă, aceasta se referă la cuvintele latine de origine străină, de exemplu greacă. În numele botanic, aceste cazuri sunt de obicei ușor de determinat, deoarece di eresa (două puncte) este adesea plasat deasupra literei "e". Un exemplu este genul de plante comelin Aetheolirion (aeteolirion).
Mai greu cu numele de pește și alte animale, precum Codul internațional al Zoologic Nomenclatură interzice utilizarea oricăror semne diacritice (a, e, b, etc.). Este de dorit să cunoașteți pur și simplu astfel de nume de animale. Un exemplu este numele speciei unuia dintre aetatylapias - aeneus (aeneus).
Consoana B (b) este ușor de asimilat, deoarece în toate cazurile este citită ca [b]. Exemple - genul de pește de crap Barbus (barbus), un gen de plante Noricorn de Wazor (bakop).
Scrisoarea C (c) este citită ca [q] înainte de "ae", "oe", "e", "i", "y". Exemple - Ceratophyllum (cep-ratofillum), Cyprinus crap (cyprinus). În alte cazuri - ca [la]. Exemple sunt plantele din genul Cabomba (cabomba), cichidele din genul Crenicara (cranicar).
Combinațiile conform Ch (CH) se găsește în cuvintele latine de origine greacă pentru transmiterea literei grecești „chi“ și este întotdeauna citit ca [x]. Exemple sunt capcanele de șarpe Channa (hanna), planta cymbidă Echmodorus (echinodorus).
Scrisoarea D (d) este citită în toate cazurile ca [d]. Exemplu - pește de crap Danio (danio).
Literele F și G în toate cazurile sunt citite ca (φ) și (d).
În majoritatea cazurilor, litera H (h) este transmisă printr-un sunet intermediar între rusă [x] și [z]. Cei mai apropiați de acest sunet sunt ucrainenii aspirați [g] și germani [h]. În practică, în limbile în care nu există un astfel de sunet, inclusiv în limba rusă, există tradiții de pronunțare destul de corectă a cuvintelor latine cu această scrisoare. În rusă, această pronunție este fie prin [x], fie prin [r]. Într-o oarecare măsură, poate fi considerată justificată, cel puțin pentru cuvintele transliterate, adică. Cuvinte latine care au intrat în limba rusă și trebuie în mod inevitabil să fie scrise cu litere rusești. Și istoric sa dovedit că unele cuvinte sunt scrise în limba rusă prin litera "g", iar altele - prin "x". De exemplu, scriem Hygrophila, dar Haplochromis. Este interesant faptul că, în acest din urmă caz, ortografia rusă, aparent, a prins mulțumiri acvariștilor. Numele științific al literaturii ruse de acest tip Cichlidae pește în momentul în care a fost scris și modul în care „gaplohromis“, si ca „haplohromis“, prima versiune a fost chiar mai frecvente. Cu toate acestea, incidența generală a acestui cuvânt a fost relativ mic, și numai după apariția ei înșiși haplohromisov în acvarii noastre și pătrunderea pe scară largă a numelor lor în utilizarea de fani, care a început imediat și cu încredere să recite și să scrie-l prin „x“, această opțiune a devenit comună. Unele dintre denumirile latine transliterate sunt încă găsite în ambele versiuni. Spuneți, numele genului Homo (omul) este scris atât ca "Homo", cât și ca "Homo".
În combinațiile "rh" și "th", litera H (h) nu este pronunțată. Aceste combinații apar în cuvinte de origine greacă și sunt folosite pentru a transmite literele grecești "ro" și "te-ta". Exemple sunt cichlidii Rhamphochromis (ramphochromis) și Thysocromis (tizohromis).
Vocalul I (i) este citit ca [și] la începutul cuvântului și după consoană. Exemple sunt pisica Ictalurus (ictalurus), planta Marinus Crinum (krinum). După o vocală, această literă este de obicei citită ca [și], și aproape întotdeauna combinația este un diphtong, adică Prima vocală este citită în mod obișnuit, iar cea de-a doua (i) este un sunet scurt. De exemplu, una dintre speciile de pește cichid din genul Alticorpus se numește macrocleitrum (macrocleitrum). În același timp, ultima regulă are numeroase excepții, conform cărora I (i) după ce vocala este citită la fel ca [și]. Unele dintre ele indică:
1. Cuvintele care se termină în "-oides". exemplu
genul cichlidului de pește cichlid Ptychochromoides (ptichohromoides).
2. Dacă "i" este o literă de legătură într-un cuvânt compus format din două rădăcini. Un exemplu este numele specific al unuia din acele de pește tenuirostris (tenuirostris).
3. Uneori în compoziția sufixelor și terminațiilor. Un exemplu este numele specific al riciei și al altor fluitani de plante acvatice (fluență).
4. În rădăcinile unor cuvinte grecești după origine. exemplu
o familie de plante Aizooneae (aisoceae).
Scrisoarea J (j) a fost absentă în latina clasică și a fost introdusă pentru a denumi sunetul [și]. Acest lucru este citit în acest fel în toate cazurile. De exemplu, pești Cichlidae tip Julidochromis (yulidohromis), un tip de Blixa japonica (yaponika). Este ușor de observat că real [și] de multe ori fuzionează cu următoarea vocala, ca rezultat vom obține „julidochromis“, „japonica“, etc. Scrierea unor nume prin litera "j" este controversată. De exemplu, în ciuda pe scară largă scris moluscă cum ar fi „Najas“, un număr de experți cred că corectitudinea numelui din cuvântul grecesc ar fi fost scris „Naias“.
Scrisoarea K (k) este aproape întotdeauna găsită numai în numele formate din denumirile moderne ale denumirilor proprii, locale și geografice, pentru a desemna sunetul [k]. Un exemplu este numele de pește Konia (konia) și Kurtus (kurtus).
În toate cazurile, litera L (1) este citită ca [n]. Amintiți-vă că versiunea cea mai obișnuită, acum întârziată, a pronunției latine necesită citirea ușoară a acestei scrisori. De aceea citim "tilapia", nu "tilapia" (Tilapia). În același timp, multe dintre numele sunt pronunțate și scrise în limba rusă, în stil antic, cu solid [l]: tsihlazomy (Cichlasoma), Lamprologus (Lamprologus), lagenandra (Lagenandra) etc. După cum sa menționat, în cazul literei C (c), un amestec de pronunție variante este analfabet, dar este puțin probabil să fie chiar acum pentru a convinge pe cineva să spună „tsihlyazoma“, „lyamprologus“ și „lyagenandra“.
Consoana M (m) în toate cazurile este pronunțată ca [m]. Exemplele sunt peștii mormirusi (mormirus) peștii, peștii de lămâi (lemma).
Scrisoarea N (n) în toate cazurile este pronunțată ca [n]. Exemple sunt crinul de apă Nymphaea (nymphaea), peștele Nandus (nandus).
Scrisoarea O (o) este pronunțată ca [o] în toate cazurile, cu excepția digraph Oe (oe). Exemple sunt somnul de somn (ompek), planta Aponogeton (aponogeton).
Oe (oe) - digraph, în majoritatea cazurilor transmise prin sunet [e]. Exemplele sunt: Roesili (pecilia), pește Oedemognathus (edemognathus). În unele cazuri, acest digraph este transmis unui sunet absolut străin pentru limba rusă, intermediar între "e" și "e". Cea mai apropiată sunt litera germană "b" și combinația franceză "ea". Denumită de semnul fonetic [0]. Un exemplu este numele de fenicul - Foeniculum (funiculum).
Scrisoarea P (p) este pronunțată ca [n] în toate cazurile, cu excepția digraph Ph (ph). Exemple - "salată de apă" Pistia (pistia), pecilia pește Priapella (priapella). Digraph Ph (ph) este pronunțată ca [φ]. Exemple genul -tsihlidy Tropheus (Tropheus), planta de apa din familia Euphorbiaceae Phyllanthus (fillyantus).
Q (q) în toate cazurile este pronunțat ca [k]. Apare numai în combinația "qu". Exemple sunt numele celor două tipuri de haplohromisov -obliquidens (oblikvidens) și squamulatus (skvamulyatus).
Litera R (r) în toate cazurile este pronunțată ca [p]. Exemple - carpozubaya pește Rivulus (rivulus), plante din familia derbennikovyh Rotala (rotala).
Scrisoarea S (s) este, în majoritatea cazurilor, pronunțată ca [c]. Exemple sunt planta familiei Primolov Samolus (samolus), pește Scorpaena (scorpion). În unele cazuri, această scrisoare este pronunțată ca [s], iar pronunțarea ei nu este obligatorie. În primul rând, aceasta se referă la cuvintele în care "s" se află între vocale sau între vocală și unul dintre următoarele consoane: "t", "n", "d". Exemple - ciobanul Alisma (alism), obișnuit între numele de specie de pește formosus (formosus).
Consoana T (t) este cel mai adesea pronunțată ca [t]. Exemple sunt telomerii stratioti (stratioti), peștii de pește Tarcgonopterus (tetragonopturus). După cum sa menționat deja, în conformitate cu regulile pronunțării medievale, combinația de "ti" înainte de vocală este citită ca [chi]. Singurele excepții sunt cuvintele în care "s" sau "x" se află înaintea "ti". În acest caz, chiar înainte de vocală, combinația este pronunțată ca [ti], dar pentru numele animalelor și plantelor, astfel de combinații sunt rare. Exemple - ostium (oc-thium) - găuri, mixtio (mixio) - amestecare. Într-adevăr în viața de zi cu zi a ambilor acvaristi și biologi există dezacord. De exemplu, numele "Botia" este de obicei pronunțat ca "bocia", iar "Enantiopus" este folosit ca "enantiopus", deși "enantiopus" ar fi corect.
Litera U (u) a fost absentă în latina clasică și a fost introdusă pentru a denumi sunetul [y]. Acesta este modul în care se citesc în cele mai multe cazuri, de exemplu, peștele cichlian Uaru (uaru). În diffongurile "ai" și "ea", sunetul său intermediar între [y] și [c] ca în cuvântul "pauză", dar mai scurt, este notat de pictograma [y]. Un exemplu este capcanele din Malawi din genul Aulonocara (aulo-nokar).
Ar trebui să ne amintim că combinația "ei" nu este întotdeauna un diftong. Literele sunt citite separat dacă "și" sunt incluse în capătul -um și -us. De exemplu, în titlul Pseudotropheus, prima combinație "ea" sună ca un diphtong, iar al doilea ca două sunete separate (psedotrophaeus). Nu este un accident în limba rusă numele acestui tip de scriere este acceptată, transliteriruya primul „și“ c „în“, iar al doilea - în „y“ - „pseudotropheus“. Literele "e" și "și" sunt de asemenea citite separat în acele cazuri rare, când "e" se referă la prefix, iar cu "și" începe rădăcina. Un exemplu este numele specific al unuia dintre Karanga „ide -. Praeustus (preustus) Dacă litera U (u) stă în fața unei vocale după“ q „“ ng «și, uneori, după» s“, este citit ca [în] Exemple. - denumirea specifică a unuia dintre kopadihromisov cvadrilete-maculatus (kvadrimakulya-myc), numele generic de Chan ieftin Pinguipes (pingvipes).
În toate cazurile, litera V (v) este citită ca [c]. Exemple sunt numele de specii ale multor pești ovovivori, viviparus (viviparus), un nume comun pentru planta vulgaris (vulgaris).
Scrisoarea W (w) a fost absentă în latină clasică și a fost introdusă pentru a desemna sunetul [c] în denumirile derivate din numele modern. Exemple - plantă Lemnaceae Wolfia (Wolff) cichlid Greenwoodochromis (grinvudohromis), denumirea specifică a unuia dintre Oreo-Chromis rukwaensis (mâini -vaenzis).
Consoana X (x) în toate cazurile este citită ca [kc]. Exemple - născuți Tanganyika Cichlidae Xenotilapia (ksenotilyapia), denumirea specifică a uneia dintre Artaxerxes harpagohromisov (artakserkses)-ing pește.
Scrisoarea Y (y) a fost absentă în latina clasică și a fost introdusă pentru a desemna sunetul [și] în cuvintele care au fost incluse în limba latină de la Greaca antică. Deci, este citit în toate cazurile. Exemple sunt genul de carpozu-pești Cynolebias (cynolebias), planta de apă Blyxa (blixa).
Scrisoarea Z (z) a fost de asemenea absentă în clasicul latin și a fost introdusă pentru a desemna sunetul în cuvintele care au fost incluse în limba latină din Greaca antică. Deci, este citit în toate cazurile. În plus, este folosit în numele formate din cuvintele limbilor moderne. Exemple sunt numele de specii de pește cichlian Pundamilia azurea (azurea) și Iranocichia hormuzensis (hormuzensis).
Sunt conștient de faptul că asimilarea tuturor acestor reguli nu este o sarcină ușoară pentru un amator, dar situația este complicată de faptul că toate aceste reguli se referă în primul rând la cuvinte latine native, în cazuri extreme - care conțin rădăcini grecești. Cu toate acestea, multe dintre numele de pește și plante pe care un aquarist întâlnește derivă din numele diferitelor persoane și nume geografice. Nu există reguli de lectură "legale" pentru astfel de nume, dar există recomandări care sunt respectate de majoritatea biologilor. Recomandarea principală este de a se asigura că rădăcina numelui de limbi străine ar trebui să fie pronunțată în conformitate cu regulile limbii sursă, de la care este luată, iar la sfârșitul anului - în conformitate cu regulile latine.
Un alt caz dificil este denumirea speciei "boulengeri" (Neolamprologus boulengeri, Xenotilapia boulengeri). Aceste specii sunt numite după un cunoscut ihtiolog, al cărui nume este scris ca George Albert Boulenger.
Numele de învățământ ale numelor de familie germane are, de asemenea, propriile sale nuanțe, a căror principală este că pentru transmiterea scrisorii germane „și“ interzis de Codul Internațional al Zoologic Nomenclatură, utilizați o combinație de „s“. De exemplu, trei specii de ciclide numit în onoarea lui Albert Guenther (Albert Gunther): Aulonocara guentheri, Chromidotilapia guentheri și Mulochromis guentheri. Este citit ca "gyntery".
Încheind conversația despre citirea numelor latine, rămâne să spunem despre declarația de stres. În latină, stresul intră întotdeauna pe a doua sau a treia silabă de la sfârșitul cuvântului. În cuvintele disilabile, stresul este așezat întotdeauna pe prima silabă: cal-vus, mi-nor, fex. Situația cu cuvinte formate din trei sau mai multe silabe este mult mai complicată. În ceea ce privește ele, regula formală este după cum urmează: dacă al doilea de la sfârșitul cuvântului este lung, stresul este pus pe el. Dacă este scurt, tensiunea este plasată pe silaba precedentă (a treia de la sfârșit). Astfel, procedura de stabilire a silabei stresate se reduce la determinarea longitudinii penetrarii silabii penultimate. Cu toate acestea, în practică, nu numai definirea longitudinii, ci chiar împărțirea laturii în silabe se dovedește a fi o sarcină dificilă pentru un non-lingvist. Din nefericire, scopul cunoașterii scurte a limbii latine, cu toată dorința noastră, nu ne permite să stăpînească acest material și să ne forțeze să acceptăm accentele incorecte. Cu toate acestea, să reamintim încă o dată că numai acele greșeli pot fi considerate ca fiind iertătoare, sub care stresul este pus pe a doua silabă de la sfârșitul cuvântului în loc de al treilea și invers. Nici ultimul, nici cel de-al patrulea sau mai mult de la sfârșitul șirului șirurilor în latină nu pot fi.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: