Virginia nu sa mișcat. Mai are încă sentimente pentru acest bărbat? Nu-l văzuse timp de cinci luni. El a părăsit-o nemilos după un moment atât de important în viața ei, iar când sa întors, nu i-a arătat semne de căldură. Dar simțea o tensiune disperată înăuntru și știa ce însemna asta.
Îi dorea pe Devlin să spună că își amintește fiecare moment al apropierii lor și o roagă pentru iertare.
- Porumbul de porumb, murmură el. - Cât de interesant.
Virginia ridică privirea. Acum știa că nu intenționa să spună nimic despre trecutul lor.
- Puddingul va fi minunat. Dacă veți rămâne la cină, veți fi încântați de asta.
Cât de greu a fost pentru ea să nu-și piardă mândria și să rămână calmă!
Acum se ridică ambele sprâncene. Își dădu puțin răsuflarea.
- Aceasta este casa mea. Cu siguranță intenționez să am cina înainte de a pleca mâine.
Inima îi bătea repede.
- Tu ... pleci mâine?
- Plecăm mâine.
Ochii cenușii ai lui Devlin se alunecară în cele din urmă peste gură, peste cămașa alba care-și ascundea sânii, peste cureaua brună legată, dar fără nasturi, și deasupra pantalonilor îmbrățișând șoldurile înguste.
- Sunt cu adevărat surprins că Sean vă permite să săriți în jurul acestei cartiere.
Dacă a simțit o atracție pentru ea, nu a fost vizibil în vocea lui, în fața sau, cel mai important, în ochii fără viață.
- Plecăm mâine? Virginia respira.
- Da. Devlin se îndreptă spre ferestrele mari și înalte, unde se opri cu spatele la ea, privindu-se pe peluze și dealuri îndepărtate. "Eastfield se îndoiește de existența ta."
Devlin nu se întoarse, uitându-se la ferestre.
- Am trimis un apel de răscumpărare din Cadiz. Eastfield afirmă că te-ai înecat cu toți ceilalți la bordul Americii. Mergem la Southampton [28] pentru a dovedi o dată pentru totdeauna că ești în viață.
Deci, timpul pentru o răscumpărare pentru ea a venit în cele din urmă. Virginia era atât de copleșită de resentimente și de durere încât nu putea să-și dea seama pe deplin, deși se apropia de întoarcerea acasă. În mod ciudat, Asquiton a devenit într-o oarecare măsură acasă. Sa bucurat de zilele curente lent petrecute în agricultură, iar îngrijirea proprietății, sa bucurat de răcoare, ceață, ploaie, sa bucurat de compania lui Sean.
Dar casa ei reală era Sweet Bryar. Mai era încă o șansă să nu fi fost vândută, că poate că ar fi putut găsi o cale să-l salveze. Adevărat că nu mai spera pentru unchiul ei.
Este clar că planurile lui Devlin, deși întârziate de război, nu s-au schimbat. Virginia nu știa ce să spună, nu dorea să discute răscumpărarea.
- Va veni Sean cu noi? ea a întrebat în cele din urmă.
- Vrei asta?
Avea ceva ciudat în tonul său.
- Bineînțeles că o fac ", a spus Virginia.
- Am nevoie de ea aici. Fi gata după micul dejun.
Virginia șocată îl urmărea plecând. Apoi toată groaza a ceea ce i sa întâmplat i sa întâmplat. Sa întors și nu a spus nici un cuvânt despre ei! Odată cu realizarea acestui lucru a venit furia.
Virginia la urmat.
A găsit-o, turnând scotch în salon. Fără să se uite la ea, Devlin ridică un pahar gol.
- Vrei o băutură? întrebă el nemilos.
Virginia se opri chiar în fața lui, forțându-i să se uite la ea.
- Nu, nu vreau să beau! Și insist că Sean vine cu noi!
Devlin își puse încet paharul și ridică privirea.
- Nu sunteți în poziția de a insista asupra ceva.
- El va fi tutorele meu, spuse cu fermitate Virginia. "Refuz să petrec un singur minut singur cu tine".
Devlin se ridică peste ea, făcând-o să se simtă mică și lipsită de apărare.
- Nu aveți de ce să vă faceți griji.
- Mă tem că există, replică Virginia.
Dar, în realitate, se îndoia de asta, pentru că Devlin nu părea să-și amintească faptul că o atinse.
Îsi întîlni privirea.
- Sean va sta aici.
- Atunci nu voi pleca, spuse Virginia cu încăpățânare.
- Nu-ți fie frică, murmură Devlin, înghițind din pahar. "Veți fi reuniți când voi termina."
- Nu-ți amintești, nu-i așa? întrebă Virginia; dinții i-au început să bată.
Cabina a fost grozav de rece și a înghețat.
Devlin sorbi scotch, de parcă nu ar fi auzit-o. Virginia și-a apucat brațul, împrăștiind whisky-ul pe ambele.
- Noaptea petrecută împreună? Când ai făcut dragoste cu mine? întrebă ea cu înverșunare.
Devlin își dădu mâna.
- Vă amintiți sau nu?
- E greu, răspunse el.
Virginia îl lovea puternic pe față. Pata în față era tare în tăcerea camerei.
Virginia se întoarse, șocată de ceea ce făcuse. Dar lumina în cele din urmă aprinse în ochii lui Devlin, deși nu era lumina pe care o aștepta. Privirea lui strălucea de furie. Cel puțin, crezând Virginia, ochii lui nu mai sunt mai lipsiți de viață.
Respira mult, așteptând o lovitură de răzbunare.
Dar Devlin a spus doar cu asprime:
- Sexul nu este iubire.
Virginia se mișcă - cuvintele lui erau mai cruzătoare decât lovitura.
- Cred că îți datorez scuze, adăugă Devlin furios.
Dar a fost prea târziu. Virginia clătină din cap, lacrimi izbucnit din ochi și se întoarse să fugă. Dar își luă mîna și se întoarse spre el.
- Lasă-mă să plec, spuse Virginia.
- Am spus deja că îmi pare rău. Și o spun din nou.
- Ce păcat am fost, crezând că "sexul" înseamnă ceva pentru tine.
Ochii îi străluceau.
- Mă merit reproșurile. Nu aveam dreptul să mă duc acolo unde nu era nimeni. Și acum, zise ferm, poate că vom lăsa trecutul în urmă?
- Da, vă rog! exclamă Virginia, tremurând corpul ei, furia ei foarte asemănătoare cu ura.
Dar durerea a continuat să o chinuiască din interior. Vroia să-l lase repede.
Fața lui Devlin se strânse și se dusese la ușă, avertizând:
- Mâine după micul dejun, Virginia.
Se uită la el.
- Și dacă sunt însărcinată?
Virginia știa perfect că nu era așa, dar dorea să facă cel puțin o mică durere ca răspuns la cea pe care o provocase.
Devlin se încruntă și se întoarse încet.
- Într-adevăr? întrebă el.
Fălcile sale se încovoiară convulsiv, iar privirea lui deveni furtunoasă, demonstrând prezența a cel puțin o emoție.
- Nu, a mărturisit Virginia și, pierzându-și mândria, a exclamat: "Ai plecat fără să-ți spui la revedere!"
Corpul lui Devlin se încovoiase de mânie, pe care încerca să-l rețină.
- De ce faci asta? întrebă el. - Nu ai mândrie? Sunt un ticălos, și asta spune totul. Există un proverb, Virginia: "Nu trezește un câine de dormit."
- Nu sunt un câine și ceea ce am făcut nu are nimic de-a face cu somnul!
- Te duc la casa mea lângă stațiunea Southampton - Eastfield, la doar cinci mile spre nord. Îți voi dovedi existența, vei primi o răscumpărare pentru tine și te vei trimite acasă. Nu este suficient pentru tine? Vei primi libertatea ta ", a mârâit el.
- - Nu este suficient, spuse Virginia propriile voci.
Mândria ei a râs la ea.
- Îmi pare rău, dar asta-i tot ce-ți pot oferi.
Virginia sa scufundat în fotoliu, acoperind fața cu mâinile și încercând să nu plângă. Devlin nu dorea să discute despre trecut și răspunsurile sale erau de așa natură încât ar fi mai bine să nu le audă. Dar a fost prea târziu. Adevărat - adevărul lui - a fost crud.
Devlin intra în dormitorul maestrului și se opri, gâfâind. El a fost șocat, dar cu încăpățânare nu a vrut să se supună. Acum nu e momentul să dăruiești și să lăsăm o pereche de ochi mari violeți să-l alunge.
Sensind un tremur intern, Devlin apucă coloana patului. Dacă va pierde auto-controlul, va trebui să-l ordone pe Shawn să o ia pe Virginia în Southampton.
- Ar fi trebuit să te avertizez despre întoarcerea ta.
Devlin se întoarse, fericit să fie distras și îl văzu pe fratele său, cu aspectul furios al camerei stând pe prag.
- Nu ai nimic de ascuns. Te las să faci ce vrei. Te culci cu ea? își auzi vocea.
Sa prezentat Virginiei în brațele lui Sean.
Apoi Sean se lăsă pe el.
Devlin se aștepta la asta și are nevoie de ea. O lovitură de la fratele său la aruncat pe pat, unde au început să se lupte ca niște băieți. Amândoi au iubit o luptă bună. Folosind toată puterea, Devlin a reușit să-și bată fratele pe spate, dar, ca rezultat, ambii au căzut la pământ.
Pentru un moment, Devlin călca pe Shawn, zâmbind rece.
- E suficient să aud "da" sau "nu", a spus el.
- Ticălosule nenorocită! - strigă Shawn, iar Devlin, la rîndul său, se întinse pe spate, primind o lovitură bună la maxilar.
Sparks se revărsa din ochi, dar își ridică genunchiul și îl lovea pe Shawn în stomac. Sean, cu o amețeală, a căzut pe spate și Devlin sa ridicat repede, ia luat fratele și la apăsat pe perete. Ambii se umflau ca doi tauri furiosi.
Sean reuși să se elibereze și din nou lovise Devlin în maxilar.
Devlin sa retras, iar fratele său la luptat cu toată puterea sa în plexul solar, forțându-l să se aplece de două ori.
- Apără-te, tu, nenorocitule! Se răsuci Sean.
Dar Devlin nu mai voia să lupte. Se îndreptă și zâmbi, înfricoșându-se, simțindu-și buza.
- Îți plac țipetele ei? întrebă el. - Cui nume rostește în extaz - al tău sau al meu?
Trimiteți-le prietenilor: