- Și nu știu.
Mi-am lins buzele nervos, fără să știu ce să mai spun, așa că m-am limitat la participanți:
"Ce oră este?"
Privirea lui mi-a căzut pe gură și am înghețat în suspans, care era foarte dulce.
- E trecut de miezul nopții, răspunse el.
Inima mea bătea sălbatic.
- Nici măcar nu te-ai uitat la ceas.
"Știu doar aceste lucruri".
- Într-adevăr?
Ochii îi erau acoperite cu pâslă.
- Ce talent uimitor. Mi-am strâns mâna într-un pumn. "La ce oră plecați dimineața?"
"Îți va fi dor de mine?"
Am făcut o față.
- De asta nu vă întreb. Doar din curiozitate.
- Mi-am spus părinților că voi fi acolo la cină. - Cu mâna liberă el a adunat firul care mi-a căzut pe față și mi-a rămas în păr. - Probabil că plec la opt sau nouă.
- Da. - Mi-a mângâiat capul și am închis din nou ochii, bucurându-mă de o relaxare completă. - Dar nu pentru mult timp.
- Și vă veți întoarce numai duminică seara?
- Așa e, mormăi el și am simțit că pieptul îi tremura cu un oftat profund. "Sunteți sigur că nu veți fi dor de mine?"
Buzele mele se răsuci ușor într-un zâmbet.
- Pentru mine va fi și o vacanță.
- Dar știu că minți.
- Da. Mi-a dat mâna și am simțit că degetele îi frecau obrazul. Mi-am deschis imediat ochii. Mi-a zâmbit de sus. Dar nu a fost cel mai larg zâmbet cu un strop. "Îți va fi dor de mine, dar nu o vei recunoaște."
Nu am spus nimic, pentru că am încercat să nu mă gândesc la următoarele patru zile. Apoi, degetele începură să deseneze o linie a pielii mele și nu mă gândeam deloc la nimic. Au coborât mai jos, apropiindu-se de bărbie. Mi-am ținut respirația când degetul mi-a atârnat buza inferioară.
Își înălța capul într-o parte.
"Îmi va fi dor de tine".
Buzele mi s-au deschis.
Am închis ochii, ținându-mă lacrimi. Nu am putut înțelege de ce cuvintele lui mi-au atins atât de mult, dar sa întâmplat și într-un anumit moment m-am mărturisit că nu vreau să plece. În ochii lui era chiar mai puternic.
Am tăcut din nou, tăcerea era tulburat numai de zgomotul liniștit al televizorului. Degetele lui au urmărit conturul buzei mele inferioare, chiar și fără să-l atingă, dar fiecare lovitură a atins această atingere. M-am întrebat dacă mi-ar atinge buzele dacă m-aș gândi la asta.
Probabil, am vrut.
- Ai vorbit într-un vis, spuse el.
Mi-am deschis ochii brusc. La dracu cu acele atingeri.
- Într-adevăr?
Dumnezeule. Totul din mine mi-a rupt.
- Mă bați joc de mine? Jur pe toți sfinții, dacă este un raliu, te voi bate.
- Nu glumesc, draga mea.
Am sărit brusc și imediat mi-a luat mâinile. M-am așezat și m-am întors spre el. Inima mi-a bătut, dar pentru alt motiv.
- Și ce am spus?
- Da, nimic special.
- Deci nimic?
Își coborî capul și își frecă fața cu mâinile.
- Doar mormăi ceva. N-am înțeles nici un cuvânt. Se uită la mine. "A fost atât de dulce".
Palpitația s-a liniștit de îndată ce frica și-a slăbit gripul. Un zeu știe ce aș putea spune într-un vis. Privind la ceas, am văzut că era deja începutul celui de-al patrulea.
"La naiba, cu talentul tău să ghicești timpul!"
Cam doar din umeri.
Articole similare
-
Cartea - oameni care ruin oamenii - chase amanda - citit online, pagina 1
-
Citiți cartea - universul este pe foc - 2 - online - pagina 31
Trimiteți-le prietenilor: