Două sute de ani în urmă, un francez a efectuat o vizită la un german. Faimoasa vizită. Francezul a venit cu entuziasm în Germania, maestrul german l-a salutat cu entuziasm. Ei s-au tratat reciproc nu numai cu cea mai mare politețe, dar cu entuziasm, fiecare gândindu-se: "Sunt sigur că vom deveni prieteni pentru totdeauna!" Și totuși această vizită a fost o nenorocire. În Germania și acum vorbesc încă despre el, iar germanii cred că vina a fost francezul. Încă vorbești despre el în Franța. Voi vorbi acum despre aceasta, în parte pentru că este o poveste atât de interesantă și, în parte, pentru că este o lecție pentru noi toți, deși sa întâmplat acum două sute de ani.
Francezul a fost Voltaire. Acum, unii oameni cred că Voltaire batjocorit totul și era predispus la glume indecente. Nu, a fost mult mai importantă persoană, el a fost cel mai mare om al timpului său, el a fost cu siguranță unul dintre cei mai mari oameni, a generat civilizația europeană. Dacă aș fi avut de ales între două persoane care se află în Ziua Judecății va fi posibil de a încredința apărarea Europei, aș fi ales Shakespeare și Voltaire - Shakespeare pentru geniul său creator, Voltaire pentru geniul său critic și umanitate. Voltaire a păsat de adevăr, el a crezut în toleranță, compătimit asuprit, ci pentru că el are o personalitate puternică, a fost capabil să convingă publicul. Accidental propriile mele gânduri sunt de acord cu ideile sale, și, la fel ca mulți alți tineri, mă simt recunoscător atunci când un om mare vorbește pentru mine ceea ce nu am știut cum să-și exprime cale nadlezhaschim. Voltaire vorbește în numele a mii și mii de oameni care urăsc nedreptatea și să facă toate eforturile pentru a face lumea un loc mai bun.
Ce a făcut el? A scris foarte mult: piese (acum uitate), povești, unele dintre ele fiind încă citite, în special capodopera lui Candide. A fost jurnalist și pamfletar, era puțin angajat în știință și filosofie, era un istoric bun și popular la acea vreme, a compilat un dicționar și a scris sute de scrisori în toate colțurile Europei. Avea corespondenți de pretutindeni și era atât de plin de vrăjitorie și putea să spună cu o astfel de cunoaștere tot ceea ce se întâmplă ca împărații și împărații să considere că este o onoare să primească o scrisoare de la Voltaire și să se grăbească să-i răspundă cu mâinile lor. Nu este un mare scriitor. Dar el este un mare om de mare inteligență și o inimă caldă, dedicat servirii omenirii. Prin urmare, l-am pus la egalitate cu Shakespeare ca reprezentant spiritual al Europei. Cu două sute de ani înainte de sosirea naziștilor, a fost un adevărat inamic al nazismului.
Îl iubesc foarte mult pe Voltaire, așadar aș adăuga cu bucurie că avea un caracter minunat. Din păcate, nu este așa! El a fost un pachet de contradicții și nervi. Deși a iubit adevărul, el a mințit adesea. Deși iubea omenirea, el era deseori rău. Fiind generos, a reușit încă să câștige bani. El a fost un bătăuș prin natura. Nu avea un sentiment de demnitate. În plus, nu era frumos - un om mormăit care părea o maimuță, foarte scurtă, foarte subțire, cu un nas lung și ascuțit, cu un ten nesăbuit, cu ochi negri mici. Îmbrăcat prea inteligent, ceea ce uneori este caracteristic oamenilor cu statură scăzută și purta o perucă uriașă care părea să-l eclipseze.
Friedrich este unul dintre fondatorii Germaniei moderne, iar Hitler și-a studiat cu atenție istoria. Pentru a-și satisface ambiția, Frederick a căzut pe Europa în numeroase războaie. El credea în tărie, viclenie și cruzime și în faptul că trebuie să facă totul el însuși. Avea abilități organizaționale strălucitoare, prefera să folosească serviciile unor oameni care erau sub dezvoltarea sa intelectuală și disprețuia întreaga rasă umană. Aceasta este principala diferență de opinii dintre el și Voltaire. Voltaire credea în oameni, Frederick nu credea. "Nu cunoașteți această nenorocită rasă umană! A exclamat cumva. - Nu știți oameni. Și știu. Era cinic și, din moment ce avea o copilărie foarte nefericită, și-a gândit, pentru tot restul vieții, că nu era destul de apreciat. Și știm cât de periculoși pot fi acești oameni și cât de multă suferință pot aduce ei și altora.
Dar puteți să-l abordați pe Friedrich din cealaltă parte. Era o persoană educată, sensibilă. A fost un muzician bun, a citit foarte mult și a făcut multă diligență pentru a învăța limba franceză. El chiar a creat mai multe poezii în această limbă - ele nu pot fi numite bune, dar încă arată că germanul nu era pentru el totul în lume. În acest sens, Frederick a fost mai mult cultivat decât Hitler. Nu vorbea despre o astfel de lipsă de sens, precum puritatea rasei nordice. El nu credea că Germania era destinată să stăpânească întreaga lume: el știa că lumea este un organism foarte complex și că noi înșine trebuie să trăim în ea și, de asemenea, să lăsăm să trăim. El chiar credea în libertatea de exprimare. "Oamenii pot spune ce vor, atâta timp cât fac ceea ce vreau", așa că și-a exprimat atitudinea față de această problemă. Într-o zi, trecând prin Berlin, Frederick a văzut pe peretele casei o caricatură a lui. În același timp, a spus doar următoarele: "Așezați-o mai jos, ca să poată fi văzută mai bine!"
Data început cu complimente vortex. Voltaire a numit Frederick de Nord Solomon, Frederick a spus că toate titlurile sale glorificarea cel mai valoros pentru el - Lord of Voltaire. El a făcut oaspetele său un demnitar important al instanței, el ia dat o locuință regală, a numit un salariu generos și a promis să plătească în plus nepoata lui, Madame Denis dacă ea vine să păstreze casa unchiului său. (În curând vom afla mai multe despre săraci Madame Denis.) Conversații inteligente, dezbateri filosofice, alimente minunat - Friedrich sa bucurat de o masă delicioasă, în același timp având grijă ca un preț accesibil - totul a fost bine, dar. La scurt timp după sosirea sa, Voltaire a scris o scrisoare unui prieten în Franța, care a continuat să repete un cuvânt pic de rău augur „dar.“
"Cina este minunata. Regele este sufletul societății. Dar. Am operă și comedii, parade și concerte, studii academice și cărți. Dar, dar. Berlinul este frumos, prințesele sunt adorabile, servitoarele de onoare sunt frumoase. Dar ". Putem interpreta aceste "buturi". Este un protest instinctiv al unui om liber care se află la mila unui despot. Voltaire, în ciuda tuturor deficiențelor sale, era un om liber. Frederick se distinge prin farmecul și intelectul său. Dar era un despot.
Timpul de staționare la Berlin a trecut foarte încet. Voltaire a lucrat multe treburi plictisitoare. El a fost implicat în fraudă financiară întuneric, el sa certat cu un alt francez, care era în slujba împăratului, a băut prea mult ciocolata, iar când regele l-a limitat, el a început să ia în represalii sfeșnicelor de lumânări de ceară și să le vândă. Toate acestea este un comportament foarte nepotrivit. Și, în plus - ceea ce a fost mai rău - a râs de versete franceze ale regelui. Frederick, ca Hitler, credea despre sine ca poet și este adesea folosit pentru decorarea oferă poemele sale. Și cineva a zis el, că această maimuță respingător îl ironizeaza pretutindeni citează poemele sale - un punct foarte important, deoarece unele dintre ele sunt destinate exclusiv circulației între prieteni. North Solomon furios. El a crezut, „oaspetele meu, fără îndoială, un geniu, dar el dă prea multă îngrijorare, în plus, el acționează perfidie.“ Și Voltaire a crezut, „Stăpânul meu, fără îndoială, monarhul puternic, dar aș pleca mai degrabă în fața lui de la distanță.“ El a plecat la Berlin, după ce a stat acolo timp de doi ani; acest sejur a devenit, treptat, mai mult și mai restrictive pentru ambele părți.
Dar acest lucru nu este sfârșitul. Acest decalaj a fost încă să se întâmple. Acest lucru sa întâmplat în Frankfurt, unde Voltaire se aștepta sosirea doamnei Denis. Frankfurt nu a apartinut regelui Prusiei. El a avut nici o autoritate legitimă acolo, dar el a avut lui „Gestapo“, și cu ea a încercat să libertate. Friedrich a constatat că Voltaire a luat de la Berlin (probabil din greșeală) o copie a poemelor franceze nefericite, a zburat într-o furie și a ordonat să caute bagajele lui Voltaire. Ca de obicei, el a folosit serviciile de oameni de clasa a doua, și ei au mers prea departe. Ei nu numai că au percheziționat bagajele lui Voltaire, dar l-au arestat zi și noapte, în orice mod intimidat în speranța de a obține informații care ar fi acceptabil pentru măreție regală. Este absolut incredibil afacere, o adevărată anticipare a metodelor naziste. Voltaire a încercat să scape; El a fost reținut la Frankfurt poarta și tras înapoi. Doamna Denis, care a venit la unchiul său, a fost de asemenea arestat și supus la rele tratamente. Doamna Denis era o femeie energică, emoțională și se consideră într-o oarecare măsură, o actriță. Ea nu aparține celor care suferă în tăcere, și în curând protestele ei au inundat toată Europa. sănătatea lui Voltaire deteriorat, iar el a pretins a fi bolnav este mult mai puternică decât era în realitate: el fugea de călăilor săi într-o cameră din spate și, gâfâind, mormăind: „? Nu ai nici măcar nu-mi permit să mă îmbolnăvesc“ Secretara lui s-au grabit să-l ajute, și Voltaire, pretinzând că lacrimile lui, îi șopti la ureche: „mă prefac! Mă prefac! „Îi plăcea să păcălească oamenii, el ar putea fi răutăcios, chiar și în nenorocire, iar această caracteristică îmi dă dragoste.
Friedrich a văzut că lucrurile au mers prea departe, Voltaire și nepoata lui au fost eliberați, iar în anii care au urmat, cei doi mari oameni au corespuns aproape la fel de bine ca și înainte. Dar ei au evitat să se întâlnească - Voltaire, în orice caz, a primit o lecție bună. Berlinul la învățat să înțeleagă că o persoană care crede în libertate, într-o varietate de opinii, în toleranță și compasiune, nu poate respira aerul unui stat totalitar. În aparență, totul poate părea plăcut - dar! Despotul poate fi fermecător și inteligent - dar! Mecanismul de stat poate funcționa perfect - dar! Ceva lipsește: spiritul uman nu este suficient. Voltaire a crezut mereu în spiritul omului. A luptat cu dictatura germană cu două sute de ani înainte de vremea noastră.
Traducere de T.Rovinskaya
Trimiteți-le prietenilor: