Zorile se înmoaie până la întuneric,
Iar norii mândri ai peisajului au fost încoronați.
Și el - un vas înnegrit peste iarnă,
Umplut cu vina vinului,
L-am văzut cu ochii mei: este purtat
Crush - și sparge într-o criză sălbatică
Tufișuri de cuvinte de la marginea drumului și uscat,
Cum face schimbul de trecători
Cu contra-aleatoriu. Simțea pielea
Uscăciunea lor cu pielea uscată.
Se întuneca și norii se înfundau la banchet,
Și e precaut cu privire la banda de vânătoare
Privit la mine. Apoi, mănăstirea Novospassky
O bandă și mai târziu cerul era asigurat.
... Există un loc ciudat în fața mănăstirii -
Poiana cu copaci amenințător de gros,
Este căptușită cu cărbune și tot felul de lucruri vechi.
Poiana oamenilor uitând numele.
Aici, dimineața se sărbătoresc sub fiecare tufiș,
Și până seara, multe somn rămân,
Și daws pe clădirea decolorată a sfântului
Prin ploaia abia audibilă deasupra lor râde.
Strangled cu un fir, Manastirea este dormit,
Și în memoria cuvintelor, legăturile se sfărâmă,
Iar umbra duce un clopoțel în pustie -
Pe plin de insulte și uitare ...
... Și el stătea aici, uitând, tratându-se,
Și am băut acest amestec de umilință și durere,
Și suferința lui era doar o parte
Imens, ca cerul, generalul nedoli.
Și dintr-o dată a văzut bătrâni - ei
Unul la altul a luat sticle,
Îndepărtat, oriunde te uiți,
Jură pe fugă la uitare de sine.
Și totuși tăcerea nu putea fi întreruptă:
Coloane și uși cu coloane abrupte -
Fiind misterul unei țări demnă de rezemnat,
Până când ziua răzbunării va fi păstrată în inimă.
... Și ziua a strălucit. Sa ridicat - și a mers,
Proulkom, pământul și cerul sunt mulțumiți.
El a fost văzut de departe bine
Clopotul de dimineață sună pe turn.
Nu ai uitat - negru în zori
Și auriu în seara, gresie
Un oraș liniștit - o Roma senină,
A murit la prânz de la cutremur?
Ai uitat. Atunci hai să vorbim
Despre stradă, rătăcind în întunericul primăverii,
Ca băiat între arbuști de liliac ...
Uneori, înainte de a trece
O primăvară - pentru ea o sută ...
Știți? Deasupra străzii
De mult timp frigul îngroșat,
Și nu este nimeni care să-l încălzească -
Timp de treizeci de ani, este iarna ...
Cum, nu-ți amintești de ea. Și curtea
La păsări verzi și fețe familiare
Bătrâni, trecători, stâlpi, pietre,
În cazul în care au cântat, ca prima dată în lume,
Și să te îmbraci pentru nunta mirelui?
Fii tăcut? Și o casă veche liniștită -
Ușile scârțâiau, timpurile erau ciupite,
Locuitorii, îmbătrânind și nebunesc,
Ai fost tratat cu gem de mere,
Iar mirosul a durat, ca întunericul ascuns.
Ei bine - memoria ta clătina cenușa
Din picioarele lui, grăbește-te să uiți.
Dar o cameră în oglinzi sparte
Îți amintești? Prea iubitul lui
Pe fereastra albă, în ultima oră?
Fiindcă în acel moment era aceeași,
Și cum te-a iertat pentru tot,
Și numele tău a afirmat cu afecțiune.
Nu, văd - ați pierdut totul:
Ea, singură ... Și totuși, înainte de șarpe
Mirror - în aceeași cameră ca un vis,
Stai ... Stai mult timp ...
Dar casa, curtea și orașul de aur
În mod neașteptat, a pierdut atitudinea
Pentru acea persoană ... Pentru sufletul acela ...
Ca și în cerul întunecat - se estompează, reflecția.
Cerul era îmbrăcat cu o carouri uriașă,
O poarta din lemn in gradina este ascunsa,
Viața tremura, ca un frunziș în frunziș.
Aici sunt din nou aici. Eu returnez Cuvântul,
În crepuscul copilariei luate ca un angajament.
Am auzit, cum, în alte țări,
Ca râde, crește în ușa unui ciulin.
Nu am vrut să fiu în acest secol,
Dar să trăiești cu nașteri nenumărate.
Noaptea tremura. Pământul a zguduit cu un bețiv.
Și acum floarea de somn tremură puțin.
Am fost într-o soartă amuzantă deodată -
Și în disperare,
Era un prolog și un nod în poemul pământesc,
Descoperit pasiunile carnavalului mondial.
Nefiind avers față de umilință și glorie,
Am cântat în catedrală și în casă,
Barefoot a trecut acest secol sângeros,
Și nu a fost salvat de la executare.
Aici sunt din nou aici. Returnez Cuvântul -
În copilărie a fost arătată o iubire tăcută.
Uite, Învățătorul meu cheltuit:
Constelațiile Dah sunt lumina traseelor mele.
Valuri în zilele fără turnee
Conduita în care sunt ținute, cu excepția cazului
Coroane de syllabe maritime fără sonerie, -
În coșurile lentă, alunecoase de melancolie
Perlurile au stins lumina.
Numai carnea omului mângâie
Îi vei reînvia. Te-am adus
Aceste bucăți de lacrimi nemaiauzite.
Le puteți da reginei din Șeba
Pentru o seară tainică,
Le puteți străpunge pentru o poțiune -
Și insistă asupra răcelii creșterii ...
Care dintre urmașii voștri vor înfrumuseța
Cu expirarea adâncimii apei pieptul meu, -
Secolele fierbinți vor suferi groază,
Ca marinar al unei curse inexorabile
Tirskaya, doar un vârtej de vânt a trecut
Și demonul posedă arborele, -
Pentru noile lui nenorociri, drumul lui a domnit.
Perturile de perle care vor lua o băutură -
Tristețea va curge în el cu un imn lipsit de imnuri,
Oceanic, lumină fosforică
Gândurile l-au străpuns ca o suliță.
Marak se naște, este suspendat de oameni,
Inner, ascuns, foc perla
El va străluci și va deveni poet.
Poemele mele sună destul de diferit -
Se întinde ca o mână de copil,
La razele stelei. Și ea, ca și vântul, plânge.
Și împreună, toți, cu siguranță,
Orice literal va fi nedumerit.
Dar te uiți la calea ciupitului,
În cazul în care timpul s-au grabit jos -
Și oglinda pentru cer a creat,
Ești o reflectare a unui nor de captivant
Într-una dintre ele: la urma urmei, indiferent de modul în care a fost turnat
Marginea este furnică și înălțimea inului,
Dvoyas în apă, liniște triumfă.
Ai privit îndeaproape? - Și să vă amintiți în grabă
Relația dintre trup și suflet,
Cum sa deschis în mulțimea de poezii:
Deși lumea sună - în ruperea haosului,
Deși goi să cânte, să urce corul;
Acest tunet - iarna, că explozia frunzei - în pustie,
Veți fi depășiți de mila lui Dumnezeu.
Tremurând, scufund. În mulțimea densă de ferestre,
Pe scări -
și în celulele toracice, în cazul în care marele
Rotatorul constelațiilor se bucură de veacuri din timpuri imemoriale.
Mă duc în oraș. Râuri de culori multicolore
Sunt răcit. Și în apă, care a adormit asta
Între casele veșnice, cum e vântul,
Căsuțele fără locuință cu țiganii lor.
Îmi construiesc respirația - abia mă pătrund
Într-un discurs trecător, și o bucată de mare ea
Apoi vine. Eu însumi sunt singur.
Meritul copacilor pe mine - și vinul mort.
Și schimbarea vârstei este liniștită, ca un clopot de tramvai,
Iar vârsta înaintată provoacă, timpii de reducere secunde,
Și scara lui Iacov, Îndepărtarea drumului,
Într-un oraș înfricoșător înrădăcinat fără speranță.
Războiul a izbucnit - și înlocuit din nou de un ciot,
Și zori deasupra vieții fulgeră ca un cuțit,
Și sufletele merg în întuneric prin treptele de granit.
... Mă duc în oraș. - Mă urc pe cer în lacrimi.
În camerele noastre ne străduim să intrăm.
El este mai mult decât noi, aparent, la gustul lui.
Motivul, într-adevăr, este acesta. Și da
Nu a fost plătită de nimeni. Spune-mi - pentru ce?
Pentru că tavanul este ca o sită?
Că noaptea stăpânul încălzește apa
Și ne trezesc totul? Plânge - puțin
Ea, vedeți, banii ... Dacă cineva plătește -
Probabil că nu spăla haine noaptea.
Chiar nu ai glumit cu ea,
Și oricum - rămânem încruntat,
Dar nu pot corecta acest lucru:
Dacă nu-mi place, figura,
Imi râde cu dezgust, - fiecare are propriul gust, -
Nu pot, așa cum doriți ... Prefă-te
Și complimente pentru doamne să-și piardă
Nu beneficiați. Ei bine - o schimbare de peisaj!
Este necesar, prietene, să începi din nou.
Ei bine, ce? Da, după cum văd, îmbrăcată -
Manishka, cravată, vesta în carouri ...
Pentru a vă spune adevărul, m-am născut aici,
Și a trăit cel puțin de atâția ani ...
Unde mergem? Cine ne vom întâlni?
Cine ne adăpostește în frigul toamnei?
Cu toate acestea, sunt confuz de întrebarea
În zadar. Vom vedea. Totul are o oră proprie.
Să mergem la noi înșine să jucăm conductele,
De-a lungul tractului, și uita drumul înapoi.
Să nu aștepte paradisul - nu merită un paradis, -
Există un unghi. Nu cred în iad.
Hostessul ne ține. Să ne întoarcem -
Și bine, pentru a val! Și va dispărea din ochi -
Cum crezi: plângând? Il zâmbești?
La urma urmei, la urma urmei, și a numit Life ...
Trimiteți-le prietenilor: