Potrivit complotului, romanul seamănă cu "Luna și o prăznuire" - sau, mai degrabă, această "Lună și Penny" îi amintește lui Kipling. Mișcările complotului se repetă atât de persistent încât nu poate fi un accident. În mod deosebit impresionant este coincidența culminării (spoiler!): Artistul este orb, ultima și cea mai bună imagine este distrusă. Dar cum trata atât scriitorul, cât și scriitorul în mod diferit! În Maugham, orbirea lui Strickland apare la întâmplare și servește drept finalul povestii sale. Blindul lui Kipling al lui Dick Heldar este centrul compozițional al întregii narațiuni. Un episod trecător, când părul unei fete iubite acoperă fața lui Dick; răniți în Sudan; decizia de a scrie Melancolie - întreaga structură a romanului duce la un singur rezultat.
Dick Heldar, spre deosebire de moemovskogo Strickland - nu un geniu, ci pur și simplu un artist de succes comercial. Migrează la „puncte fierbinți“ extinse Imperiul Britanic face stil schite „diluat Vereshchagin“ (pe ei alt Mot apt Torpenhau) și trece conductele de foc, apă și cupru. Participă la război cu mahdiștii din Sudan. El este supus torturii severe prin succes în Londra. Și Maisie, "regina care nu poate face rău", este, de asemenea, un test. Și, în final, lumina se stinge. Kipling toarnă pe hârtie grea, experiențe profund personale - el însuși a avut pierderea vederii experimentat, din fericire temporară.
Desigur, romanul nu este la fel de simplu cum pare la prima vedere. Totul se întâmplă ca și cum ar fi în sine, nu brusc, ci pe măsură ce îl citiți, realizați amploarea evenimentelor descrise. Dar totul a început cu pedigreea armăsarului alb - pur și simplu și nevinovat, da.
Spoiler (dezvăluirea parcelei) (faceți clic pe el pentru a vedea)
prăbușirea gigantică în Himalaya
Și măreția unui om care slujește oamenilor.
Și nu este nimic în pagini, este uimitor!
O lucrare frumoasă despre dragostea țării tale - Anglia. Cazul în care patriotismul, din care lucrarea este puțin mai puțin decât în întregime, nu umple marginea și nu depășește limitele. Totul este foarte elegant și armonios. Îl respect pe Kipling, scriu ceva de genul acesta - mai mult decât ușor.
În Evul Mediu, cronicarii au dedus originea popoarelor de la fiii lui Noe: Sima, Ham și Japhet. Se credea că semitii au mers la semiți (evrei și arabi), de la Ham-Hamita (negrii) și de la Japheți-Japhețiși (europeni). În Renaștere, primii istorici, în loc de legende biblice, s-au bazat pe mituri antice. Și din moment ce războiul troian este unul dintre evenimentele centrale din legendele Greciei antice, tânărul națiune europeană și-a căutat strămoșii sub zidurile acestui oraș. De exemplu, francezii și-au derivat strămoșii de la nepotul ultimului rege al Troiei Priam. Spune că fiul marelui Hector nu a fost ucis în timpul confiscării orașului, dar a luat resturile troienilor în Germania, unde au devenit franci. Astfel, sa dovedit că francezii, chiar și strămoșii vechilor romani, și-au dat felul de la Aeneas, care nu aparținea familiei regale.
Ținta englezească era mai banală. Ei nu erau interesați de scopul de a-și dovedi superioritatea față de romani, doreau să-și deducă genealogia statului lor din Imperiul Roman. Doar așa să pretindem moștenirea unei mari civilizații numai pe motivul că Marea Britanie a fost cândva o provincie a Romei nu a fost sinceră, deoarece întreaga Mediterană are exact același argument. De aceea, a fost fondat Brutus, fiul lui Aeneas, care a navigat pe insulă, a fondat Londra și a pus bazele poporului britanic. Astfel sa dovedit că britanicii (cea mai veche populație din acea vreme din Marea Britanie) erau rude ale romanilor.
Ce putem spune despre această cercetare istorică? Doar că dorința de a se apropia de marii eroi ai antichității este inerentă oricărei națiuni. Dar, pe de altă parte, în cazul în care rusul se pot declara moștenitorii Cezarilor romane numai pe motiv că rusul - un bastion al creștinismului adevărat, atunci de ce nu poate englezii au inventat fiul personajului, care a fost o dată inventat de vechii romani?
Bineînțeles, această poveste părea așa - chiar și în secolele XVI-XVII. La începutul secolului XX, când această poezie a fost scrisă, legenda lui Brutus, fondatorul Londrei, nu a fost decât o tradiție romantică, pe care nimeni nu a luat-o în serios. Dar pentru o lucrare poetică imboldată cu un patos patriotic ușor (în sensul bun al cuvântului), acest complot a apărut perfect.
Micul, mi-am descoperit pentru mine o "carte a junglei", sălbatică, amuzantă și frumoasă. Mi-a fost frică pentru Mowgli în prima poveste, crescând și crescând cu el, astfel încât în ultima novela să meargă la oameni.
Și ce am citit în continuare, ca să spun așa, continuare?
Da, de mai sus Mowgli in jungla este nici o fiară, dar venereaza marea coroana britanică și reprezentantul său! Fugă în fața unui ofițer de pădure plictisit și pleacă de bunăvoie să lucreze ca pădurător "numai la acest sahib". Un „singur“ în pădure, în ciuda mulțimii de muncitori, el nu știe ce să facă, și cu mâinile în sân gândindu-se că băiat neobișnuit „ar fi o distragere a atenției bun.“ Mai presus de toate sunt amuzat de gândurile ascunse ale Sahibului. El nu vânează animale, dar nu ține câini, deoarece "sperie jocul departe". băiețoi Indomitable ciclu Canonicitatea despre Mowgli apare în mintea lui un înger într-o coroană de flori maltratează alb și loincloth, gata de serviciu de primul caracter. Și de ce a făcut sălbaticul "să se îmblânzească" de Gisborne? De ce merita o astfel de devotare cu trucuri ulterioare? Faptul că de zile nu am coborât din șa? O grămadă de brățări pe șemineu? Faptul că a vorbit "cu acest ciudat animal mic" ca om? Sau totul a fost explicat prin strălucirea invizibilă a aceleiași coroane englezești?
Sper că problema era încă în fiica unui slujitor.
Sunt dezamăgită de final și aș vrea să o dezvolt.
"Omul care a vrut să devină rege"
Țara Kafiristanului, separată de lumea întreagă de munți înalți, a existat într-adevăr. Datorită izolației există într-adevăr se păstrează cultura foarte vechi, și câțiva străini care au reușit să depășească calea cea grea, a putut vedea acolo modul de viață, obiceiurile și religia, „leagănul vechi arian“ (c) Țara a fost cucerită de emirul din Afganistan la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar cultura sa inițială a fost aproape distrus . Dar tradițiile Francmasoneriei în Kafiristan - ficțiune și ficțiune Kipling este, probabil nefericită.
Doi escroci, datorită armelor avansate, devin cu ușurință domnii unei țări arhaice pierdute. Mai mult, încep să fie venerați ca zei vii, capabili să-și ucidă furia (de fapt, cele mai noi puști) la o distanță mare.
Acești escroci sunt uneori patrioți. Ei se gândesc să aducă țara la regina lor (Victoria), ca odinioară "Ermak a plecat în Siberia" (c). Cu toate acestea, ei se bazează pe recompensa pentru acest gest patriotic.
Spoiler (dezvăluirea parcelei) (faceți clic pe el pentru a vedea)
Locuitorii unei țări a pierdut dispus să se supună zeilor de viață, dar când văd că extratereștrii numai oamenii că sângele lor - la fel ca și la oameni, ei cu cruzime răzbunare pentru înșelăciune. Deci, fraudatorul, care (da, la fel ca în cântecul Visoțki) „crucificat, dar nu de mult,“ rătăcitor, poticnire, pe drumuri de munte să taie capul prietenului său.
Această poezie este un exemplu vie a modului în care frazele extrase din textul comun devin uneori comune. Nu pot spune de câte ori am auzit (și, mărturisesc, eu însumi l-am folosit în mod repetat), prima propoziție din această baladă: "Oh, Vestul este Vestul, Estul este Estul, nu se întâlnesc niciodată cu ei <…>“. Vorbitorul acestor cuvinte dorește să sublinieze diferența fundamentală și diviziunea Occidentului și a Estului. Și asta, în ciuda faptului că balada lui Kipling este destul de diferită. Ea spune povestea cum în cele din urmă, după ce opoziția, vin împreună și să devină prieteni doi oameni - un englez și un indian. Și după prima propoziție în balada Kipling spune: „Dar Occidentul și Orientul, nu, nu, nu națiuni, muncă și bariere Atunci când doi oameni puternici și curajoși unul față de celălalt în ochi uite.“
Plansa baladei mi sa părut oarecum tensionată (prietenia englezilor cu hindusul este îndoielnică atunci când colonizează). În opinia mea (și aceasta nu este o declarație patriotică, ci o declarație obiectivă a faptului), o astfel de poveste este mai plauzibilă pentru Rusia și Caucaz. India sa separat mult de Anglia, iar Caucazul, cu toate complexitățile și conflictele sale, a rămas cu Rusia.
Pe de altă parte, se poate întreba: ce este Vestul și ce este Estul? Se pare clar că nu este același lucru, dar cum să explici în mod clar diferența dintre ele? Ce semn de principiu (nu exterior), nu luați, toate se dovedesc a fi temporare. Totul se schimbă mult și chiar mai mult într-o lume modernă globalizată. Mai ales ridicol este opinia că Occidentul este centrul purității, bogăției, legalității și libertății, iar Estul este murdar, sărac, totalitar și nu trăiește conform legilor. Toate astea sunt peste tot.
Apropo, Occidentul și Orientul este un concept al mentalității exclusiv occidentale. Locuitorii moderni ai "Occidentului", de fapt, ca un turm (acest lucru se referă la problema individualismului occidental notoriu), se consideră a fi "poporul occidental". Dar nici un rezident al "Estului" nu se consideră o persoană "orientală".
P.S. Vă recomand să citiți traducerea lui Konstantin Filatov. Se citește foarte ușor.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: