De la traducător
Cititorul să nu se confunde numele de tratate Talmudului, Midraș și alte literatura religioasă (Bereyshis Rabo, nu Bereshit Raba, .. Brohoys în loc Brachot, etc.) Acestea sunt, la fel ca în textul original sunt în pronunțarea Ashkenazi, la fel ca în cartea aceasta tratează tradiția Ashkenazi.
Citate din Profeți, iar scrierile (Ketuvim și Neviim) - tradus David Yosifona (cu excepția celor două expresii din Cântarea Cântărilor, ei sunt - în versiunea King James).
Și mai mult: Vreau să vă spun un mare mulțumire unor persoane, fără de care această traducere nu s-ar fi întâmplat:
"Orchestra Raskardash", care sa îndrăgostit de mine în idiș și în idiș.
Tatăl meu, Vadim Golub, care a sugerat în glumă: "Și traduceți această carte."
Michael Dorfman, care dintr-un anumit motiv a crezut imediat în mine și continuă să creadă în această zi.
Zhenya Lopatnik, care cu răbdare și cu un mic drum mă conduce de-a lungul mărilor de gramatică evreiască.
Rabbi Alexandru Feigin și soția lui, Oksana Gesina, care m-au consultat cu sentiment, cu sens, cu consultare, pe tot felul de probleme.
Ilya Magin, care a ajutat nu mai puțin decât teaton, sau chiar mai mult.
Soția lui Manco, care ma învățat să găsesc puterea în mine pentru a finaliza lucrarea.
prefață
Nunc scio quid stai amor [1]
În această carte, idișul nu apare așa cum este uneori prezentat de surse populare în limba engleză. În plus față de caracteristicile bine-cunoscute - practicabilitatea și umorul tipic evreiești - există multe altele în el, departe de a fi frumos sau corect din punct de vedere politic. Și naivă nu poate fi chemată. Ca și Talmudul, care a dat naștere la numeroase vederi evreiești, idișul este plin de multe lucruri, dar inocența nu este inclusă în numărul lor. Idișul ca fenomen cultural (ca limbă principală a întregii societăți) a înflorit între Prima Cruciadă și sfârșitul celui de-al doilea război mondial, plus sau minus câțiva ani. Evenimentele istorice nu au putut decât să afecteze caracterul idișului - această limbă, această cultură sa născut într-un singur sacrificat și a murit în altul.
Abordarea istorică a unui astfel de material ar fi foarte nefericită, așa că am decis să nu scriu o biografie, ci un portret. Mai mult decât atât, o serie de portrete: aici evreul vorbește despre mâncare, aici se confruntă cu sex și cu moartea, iar aici se prezintă cu rudele.
Cititorului i se va da suficient material pentru a înțelege semnificația cuvintelor și idiomelor, precum și evreii care le înțeleg. Poate că unele portrete seamănă mai degrabă cu raze X - și totuși acestea sunt portrete.
Dar, pentru a obține o viziune holistică a idișului, trebuie să luăm în considerare mai întâi iudaismul și particularitățile vieții și credinței evreiești, care au determinat dezvoltarea limbajului. Și dacă primul capitol despre Biblie și Talmud spune mai mult decât despre bupke și tuxes. atunci numai pentru că Biblia și Talmudul pentru idiș sunt la fel ca plantațiile pentru blues. Singura diferență constă în faptul că bluele s-au îndepărtat de plantații, iar idișul, în ciuda tuturor eforturilor, nu sa putut îndepărta de Talmud.
Deoarece cartea este destinat publicului larg, nu are sens pentru a specifica o bibliografie, ca aproape toate sursele sunt scrise în idiș. Cu toate acestea, nu pot să nu mai vorbim de cele patru lucrări majore, familiare oricărei Yiddishists: „Modern Engleză-Idiș-Englez“ Uriel Weinreich; "Dicționar idiș-Engleză-ebraică," Alexander Garkavi, "Oytser distractiv der yidisher Shprakh" ( "Trezoreria a limbii ebraice") Nohum Stuchkova și "geshikhte distractiv der yidisher Shprakh" ( "Istoria limbii ebraice") Max Weinreich. Acesta din urmă a fost publicată în limba engleză sub titlul „Istoria limbii idiș“ (Chicago, 1980).
Capitolul 1
Despre natura kvets:
originea idișului
O persoană intră într-un tren și stă alături de bătrânul care citește un ziar evreiesc. Trenul începe să se miște. O jumătate de oră mai târziu, bătrânul pune un ziar și începe să se văita ca un copil răsfățat: „Oh, mi-e sete ... Oh, mi-e sete ... Oh, cum vreau să beau ...“
Cinci minute mai târziu, pasagerul ajunge la mânerul opus. El merge la celălalt capăt al mașinii într-un rezervor de apă, umple un pahar, se întoarce. După mai multe etape se oprește, se duce înapoi la rezervor umple paharul de-al doilea și ușor, astfel încât să nu se verse apa înapoi în loc. Apropiind pe bătrân, el tuse să atragă atenția. El, rupându-se pe jumătate de oh, își ridică capul și scutură primul pahar într-o gulp. Ochii lui sunt plini de recunoștință. Imediat, fără a da omul vechi îl cunoștea, pasagerul îi dă un al doilea pahar, se așează în jos și închide ochii, în speranța de a lua un pui de somn. Bătrânul suspină, ca să spun mulțumesc. Apoi se apleacă pe spate în scaun, aruncă capul pe spate și a spus la fel de tare ca înainte: „Oh, cum am vrut să beau ...“
Dacă înțelegeți anecdota, atunci veți stăpâni cu ușurință idișul. Aici există aproape toate componentele importante ale caracterului evreiesc: tensiunea constantă dintre "evrei" și "non-evrei"; pseudonautivitatea, care permite unui bătrân să pretindă că nu vrea să deranjeze pe nimeni; prăbușirea speranțelor celui de-al doilea pasager după ce a udat evreul ... Dar cel mai important element este kvech-ul (plângerea). Aceasta nu este doar o ocupație plăcută, nu este doar o reacție la circumstanțe dificile, ci un mod de viață care nu depinde de împlinirea sau neîndeplinirea dorințelor. Kvech se poate referi la foamete și sațietate, mulțumire și frustrare. Acesta este un fel de cunoaștere, o lumină a lumii prin pahare plictisitoare.
Primele cărți ale evreilor bătrâni sunt un mijloc de încetare. Bătrânul vrea să bea. E prea leneș să se ridice. El estimează că va obține ceea ce dorește dacă va fi suficient de tare pentru a țipa. Dar primele câteva "oh" sunt doar o introducere. Chintesența evreilor, dospitele iidish. apare numai în ultima teză a anecdotei. Bătrânul știe ce se întâmplă. Știe că pasagerul scuipă vecinul care murise de vecin, în timp ce tăcea. El știe că apa este un semn de dispreț și nu un act de milă. Și el știe că, pentru a menține echilibrul moral în lume, în cazul în care indiferență - cel mai bun care poate fi sperat este uneori necesar aftsilohes principiu ( „la ciudă“), graba de a face ceva, pur și simplu pentru că celălalt nu vrea să. Și bătrânul înțelege cum funcționează afzilohea. Evrei - singurul din istoria oamenilor care au schimbat radical ideea de plăcere, de învățare să-l exprime printr-o plângere. Kvech, deși puțin, dar face viața mai ușoară într-un mediu ostil. Dacă melodia "Rolling Stones" Satisfaction (care începe cu cuvintele "Nu pot obține satisfacție") a fost scrisă în idiș, primele cuvinte ar fi "Ador să vă spun că nu pot obține satisfacție (pentru că numai un cățel încruntat și poate satisface-te) ".
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: