Cu un zâmbet sardonic pe fața fără sânge, îl privi pe Alan de la cap până în picioare:
- Ei bine, domnule Hepburn?
Alan încercă să facă același rânjet, dar era prea slab și epuizat și nimic nu-l venea.
- Ei bine, domnule Fouchet? El a spus.
- Deci, de la bun început, spuse ministrul, nu ai intenția să-l căutați pe căpitanul Pererez-Gorlo?
"Dragul meu domn Fouchet!" A răspuns Alan. "Nu trebuie să vă păcăliți pe alții cu trișori ca tine și cu mine". Nu ai vrut să-l caut de la bun început. Planurile tale au fost și acum trebuie să fie prinse și executate ca căpitan al Gâtului-Gât, astfel încât toată lumea să cânte laudele abilităților tale ca un șef de poliție de neegalat.
Ochii lui Fouche, încadrați de jantele roșii, se îngustează.
- Știai despre asta? Întrebă încet. - Și de mult timp?
Știi, prietene, ai un excelent serviciu de spionaj. Deci nu trebuie să ne subestimăm pe a noastră.
Degetele lui Fusche se împinse din nou peste cutia de tutun.
"Fiți atât de buni încât să-mi răspundeți", a spus el, scoțând un gât lung ca șarpele, astfel încât cilindrul său se mișca. - Nu vă cer să dați complice. În ceea ce privește poziția dvs., vă asigur că este mai rău decât acum, nu poate fi. Prin urmare, nu veți fi rănit dacă îmi veți satisface curiozitatea. De cât timp știi?
Alan își apăsă mâna stângă pe frunte.
"Care este folosirea imaginii la un moment dat?" El a protestat.
- De luni de zile, - Alan a inceput - esti absolut grave repetate singura persoană din lume care au încredere că, dacă reușesc să prindă spion misterios care atât de mult timp au tulburat și Talleyrand, atunci sunteți sigur să-l folosească la serviciul lor.
O expresie ciudată a apărut pe fața lui Fouche, dar a rămas tăcut.
Alan aruncă o privire în lateral la Ida de Sept-Elm.
"Cu mult înainte ca întrebarea căpitanului Pererez-Gorlo să se ridice", a continuat el, "am primit anumite instrucțiuni". Mi-a fost comandat în timpul unei nopți de dragoste cu o persoană fermecătoare al cărei nume nu l-aș numi ... Oh, da, ce contează acum!
- Continuă! - a cerut Ida. Nările ei se lăsau în flacără, ochii îi străluceau.
- Am fost obligat să las sacul să se deblocheze pentru noapte cu hârtii, apoi să se ascundă și să nu cadă în ochii cuiva, de parcă aș fi fost speriat și ascuns. După mine, ar trebui să fii arestat și invitat să te alături serviciului tău.
Fouche stătea nemișcat, ca un idol.
"Nu am întrebat despre asta", a protestat el.
- Ascultă mai departe! Alan întrerupse. "În timpul săptămânii în care mă ascundeam, au început crimele căpitanului Pererez-Gorlo." După ce prima dintre ele s-au răspândit zvonuri - întrebați pe cineva din Boulogne - că veți fi acuzat de o investigație. Ai aflat despre asta, ca și agenții noștri, nu-i așa?
"Când stăteam în ascunzătoare", continuă Alan, "m-ați căutat deja să mă arestez". Inițial, scopul jocului a fost pătrunderea agentului nostru în tabăra inamicului. Oamenii noștri m-au avertizat că, după arestarea mea, i se poate atribui un rol ceva diferit. Acum aș putea fi într-o tabără inamică într-un sens literal și mult mai important. Vrei să afli cum am aflat că mă pot trimite să-l caut pe căpitanul Pererez-Gorlo? Asta sa întâmplat pentru că ați reușit să spuneți despre planul vostru magnific pentru acea persoană unică pe care aveți încredere deplină.
Acum, când "Medusa" nu avea nimic de așteptat niciun beneficiu, vântul a început să se schimbe. Acum sufla de-a lungul marginii stâncii, fluturând pene pe capota lui Ida și mantilla ei negru-roșie și chiar amestecând grămada pe cilindrul lui Fuchet. Cu toate acestea, ambele nu au observat nimic.
Ministrul Poliției părea că nu este în stare să spună un cuvânt.
Singura persoană în care are încredere? Ida repetă cu o surpriză disprețuitoare. "Cine poate să aibă încredere în acest vultur?" De la cine știau agenții tăi blestemați de asta?
Alan se uită la Fouche.
- Nu v-aș spune, spuse el calm, dacă nu ați fi ghicit înainte de a-mi pune o întrebare. Da, a fost soția ta - o doamnă numită Nanny Jeanne.
Ministrul Poliției nu sa mișcat și nici nu mișca ochii. Stătea nemișcat, ținîndu-și o mînă în mînă. Dar în adâncul privirii sale strălucea o lumină de teamă umană.
Alan a observat asta.
- Calmează-te, spuse el amar. "Virtutea acestei doamne, fără îndoială, nu s-ar fi gândit niciodată să spună nimănui tainele tale." Dar ea are o pasiune pentru înghețată și bârfă cu prietenii ei. Nu bănuia că planul tău era important, dar la început nu era așa. Deci nu trebuie să vă faceți griji.
Joseph Fouche se uită la cutia de fum. Luând ușor un vârf de degete cu degetele lungi, a pus cutia în buzunar.
- Mulțumesc, domnule Hepburn, spuse el după o pauză.
Dar Alan, epuizat de durere și oboseală, a răsturnat doar:
"Nu mi-a mulțumit nimic!" Planul tău a devenit foarte important foarte curând, nu-i așa? M-am întors la Paris și am fost arestat pe 20 seara. În aceeași seară ați primit ordinul așteptat al împăratului, dar mult mai dificil decât v-ați aștepta. "Căutați căpitanul Pererez-Gât timp de șapte zile."
Știai că era absolut imposibil. Dar împăratul așteaptă să fie ascultat, - ați fi avut greu dacă nu ați urma ordinea. Pentru tine, nu contează cine a fost căpitanul Cut-Gâtului. Aveai nevoie doar de un țap ispășitor - cineva pe care, spre satisfacția fiecăruia, i-ar fi putut fi imaginat ca agentul englez care a înjunghiat călugărițele din ordinul lui Pitt. Și ai putea să-i prezinți imediat victima ca dovadă a înțelegerii tale minunate, nu?
- Da, răspunse calm ministrului poliției.
Alan continuă să vorbească, de parcă nu se putea opri:
- Mouse-ul era în labe. L-ai putea lăsa să alerge puțin înainte să sară pisica. "Vedeți", ați fi spus atunci, "Întotdeauna am bănuit că acest Viscount de Bergerac era Căpitanul Gâtului-Gâtului. I-am dat ocazia să mă trădez - atât de atent păzit, încât nu ne-a putut aduce nici un rău - și, în cele din urmă, sa trădat. Omoara-l si multumeste-mi pentru acest dar! "Asta nu e adevarat?
- Adevărat, spuse ministrul la fel de calm.
- Dar nu contează, termină Alan. - Nu știu toate detaliile și niciodată nu știam ...
- Da, nu știai totul, aprobă Fouche, cu buzele lui. - Mă plâng cu speranța că aceste detalii s-au dovedit a fi mai eficiente decât credeți. Excluzând nemurirea soției mele ...
Ida de Saint-Elm izbucni râzând.
- Soțul tău! A strigat. - Și asta spune domnul soartă, forțând nevestele altora să-și servească interesele!
- Te rog, dragă doamnă, să fiți atentă, spuse Fouche încet și chiar amabil, dar imediat l-am făcut pe Ida să râdă.
- Nu crezi că e comic?
- Nu, răspunse ministrul de poliție.
- Scuzați-mă! A spus Alan, care și-a dobândit controlul asupra lui și a simțit un sentiment de rușine. - Nu ar fi trebuit să vorbesc despre asta, dle ministru. În mod deliberat am intrat într-o capcană, așa că nu am nimic de plâns. Să terminăm cu asta și voi încerca să arăt că pot pierde.
Vântul a fluierat în jurul stâncii. Fouche, ridicându-și umerii, nu ia luat pe Alan cu o privire ciudată.
- Pot pierde, repetă el. "Un adevărat englez, Dumnezeu mă rupe!"
"Ei bine, ce vrei să spun?" Întrebă Alan. "Există un motiv pentru care trebuie să ascundem furia împotriva celuilalt?"
- Alain, nu ascund nimic împotriva ta! - exclamă Ida. Ea sa rătăcit atunci când a văzut inamicul palid și lipsit de apărare. "Dacă pot să fac ceva pentru tine ..."
- Da! Dă-mi voie să-l văd pe Madeleine înainte ...
- Oh, deci vrei să o vezi. - Ida țipă.
"Dumnezeule!" Alan oftă. - De ce să ne comportăm ca niște copii, să ne atingem mândria? Și tu, domnule ministru? Ce veți face acum, când voi fi din nou sub grija ta atentă? Unde mă vei lua?
- O să mergem la pavilion, spuse Fouche fără să-și dea seama.
- Ce pavilion?
- Pentru imperial, explică Fouche, care se află direct în spatele tău. Foarte curând, domnule, vă veți întâlni cu un bărbat pe care Bonnie la numit atât de politicos. Nu mi-aș permite o familiaritate cu împăratul.
Alan simți din nou amețit.
- Ascultă, de ce această comedie? M-ai prins, dar ar trebui să-ți reprezinți prizonierul în lanțuri, ca un prizonier în timpul unui triumf roman?
- Da, trebuie! Fouche spuse brusc. "Am promis împăratului că în dimineața aceea i-ar prezenta pe căpitanul Pererez-Gorlo". Cred că Majestatea Sa va fi surprinsă să afle cine a încercat cu adevărat să distrugă Marele său Armată.
- Nu! Lui Alan. "Voi fi blestemat dacă ascult acest lucru!" Sunt vinovat de spionaj și nu am negat niciodată. Dar eu nu sunt căpitanul Pererez-Throat, și știi asta foarte bine! Dacă credeți că veți putea lăsa praful împăratului în ochii voștri, arătați-mi cu grație o victimă a înțelegerii voastre ...
Ministrul Poliției sa uitat direct la el.
- De unde știi ce intenționez să fac? El a întrebat. Desigur, Fouche nu a strigat aceste cuvinte - cu gâtul său slab nu a putut să țipă nimic. Și totuși, cînd se îndreptă, privindu-l pe Alan pe sângele răcit al ochilor larg deschise, efectul era exact așa.
Jocul nu sa terminat. Altceva - cu siguranță nu mai rău decât sa întâmplat deja, pentru că era pur și simplu imposibil - ascuns într-un colț întunecat, gata să se prăbușească brusc dintr-o ambuscadă. Ministrul poliției avea în mod clar un alt ace în mânecă.
Vântul îi rupe hainele uzate și pălăria sa ciudată. Ca și cum ar fi realizat pentru prima dată că stau într-un pahar (poate că așa era cazul), Fouche sa întors și a atins mâna lui Ida.
"Voi, dragă doamnă, veți veni cu noi".
- Eu? - Ida se miră cu uimire. - În pavilion?
- Da, doamnă, nu este pentru prima oară când o persoană din sexul tău a fost în secret în vizită la pavilion. Iar modul tău brusc de fată nu funcționează bine cu capota ta. Te rog, păstrați-mi compania!
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: