2 Caracteristicile principale ale relațiilor copil-părinte
3 Natura relațiilor emoționale
Deci, scopul lucrării este de a lua în considerare trăsăturile psihologice ale relațiilor copil-părinte.
1 Familie ca instituție de socializare primară a copilului
2 Caracteristicile principale ale relațiilor copil-părinte
Relațiile copil-părinte constituie cel mai important subsistem al relațiilor de familie ca sistem integrat și pot fi văzute ca fiind continuu, pe termen lung și mediate de caracteristicile legate de vârstă ale relației copil-părinte. Relațiile copil-părinte ca fiind cel mai important determinant al dezvoltării mentale și al procesului de socializare a copilului pot fi determinate de următorii parametri:
• natura conexiunii emoționale: din partea părintelui - acceptarea emoțională a copilului (iubirea părintească), din partea copilului - atașamentul și atitudinea emoțională față de părinte. Particularitatea relațiilor copil-părinte în comparație cu alte tipuri de relații interpersonale are semnificația lor mare pentru ambele părți;
• motivele pentru creșterea și educația parentală;
• gradul de implicare a părintelui și a copilului în relația copil-părinte;
• satisfacerea nevoilor copilului, îngrijirea și atenția față de părinte;
• stilul de comunicare și interacțiunea cu copilul, caracteristicile manifestării conducerii părinților;
• o modalitate de rezolvare a situațiilor problematice și de conflict; sprijin pentru autonomia copilului;
• gradul de stabilitate și coerență (inconsecvență) a educației familiale.
Indicatori integrativi ai relațiilor copil-părinte:
• Poziția parentală, determinată de natura acceptării emoționale a copilului, motivația și valorile educației, imaginea copilului, imaginea lui ca părinte, modelele comportamentului parental, gradul de satisfacție cu părinții;
• tipul educației familiale, determinat de parametrii relațiilor emoționale, stilul de comunicare și interacțiune, gradul de satisfacere a necesităților copilului, caracteristicile controlului rocorial și gradul de consecvență în implementarea acestuia;
• imaginea părintelui ca tutore și imaginea sistemului de educație familială în copil. Acest indicator a devenit subiect de cercetare științifică și o discuție largă relativ recent. Apariția interesului pentru studierea poziției copilului în sistemul relațiilor copil-părinte se datorează faptului că copilul, ca și părintele, este participantul lor activ. Schimbarea paradigmei educaționale de la atitudinile față de copil ca obiect de educație la o atitudine umanistă este un copil ca subiect al educației și participant egal la relațiile care au avut loc în ultimul trimestru al secolului XX. în conștiința publică, este baza revizuirii conceptului relațiilor copil-părinte în direcția luării în considerare din ce în ce mai mult a poziției copilului însuși ca și creator activ al acestor relații.
Rolul imaginii părintelui și copilului în relația copil-părinte este orientarea către acest sistem de relații cu scopul de a asigura coerența și cooperarea în rezolvarea sarcinilor de activitate comună și asigurarea condițiilor necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
3 Natura relațiilor emoționale
Cu toate acestea, ar fi incorect să dai vina și să condamnați astfel de părinți, desigur, cu condiția să își îndeplinească obligațiile părintești, îngrijirea, atenția și custodia copilului. Dragoste copil - intimitate emoțională și înțelegere - nu este o abilitate înnăscută de a mama si tata, si nu se produce prin magie cu nașterea copilului. Capacitatea de a-l iubesc este format în practica părinte, în procesul de colaborare și comunicare cu copilul, aducând mama și tatăl fericire, împlinire și completitudine samozavershennosti. Dimpotrivă, experiența de „dislike“ respingerea copilului este părintele de grele tulburări emoționale și de personalitate - un sentiment de vinovăție, depresie, anxietate și frică, încălcarea conceptului de sine și sacrificiul de sine sub formă de stima de sine scazuta. Prin urmare, în astfel de cazuri, strategia de asistență psihologică a familiei construite ca fiind în concordanță următoarele obiective: pentru a stabiliza starea emoțională a părintelui - respingerea de conștientizare a copilului și obiectivarea cauzelor și mecanismul formării de antipatie pentru el - pentru a depăși sentimentul de vinovăție - optimizarea comunicării și cooperării cu copilul - creșterea empatie, înțelegere emoțională și atașamentul în copilul-părinte dyad.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: