Depunerea unei plângeri la CEDO: cerințele procedurii
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare - Curtea) se poate aplica orice persoană care consideră că el personal și direct afectate de încălcarea drepturilor, libertăților și garanțiilor prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare - Convenția) sau numărul protocoalelor 1 4, 6, 7, 12 și 13 la acestea. Cererea trebuie să se refere numai la încălcările comise de unul dintre statele care intră sub incidența Convenției.
Aplicarea la Curtea Europeană este destul de ușoară. Întrucât, în etapele inițiale ale revizuirii, solicitantul nu trebuie să fie reprezentat de un avocat, el poate completa formularul de cerere și poate depune cererea în sine. Este necesar doar să vă asigurați că plângerea respectă cerințele art. 47 din Regulamentul Curții Europene, stabilește informațiile și documentele care trebuie furnizate.
Dacă solicitantul nu depune o petiție personal, ci își numește reprezentantul, în conformitate cu articolul 45 § 3 din Regulamentul Curții, acesta trebuie să furnizeze o plată scrisă semnată în mod corespunzător. Procura este, de fapt, integrată în formularul de cerere și, dacă este necesar, este semnată de solicitant la completarea formularului. Cu toate acestea, este posibil să se desemneze un reprezentant sau să se înlocuiască în orice moment un reprezentant desemnat anterior, utilizând o formă de procura separată, care este de asemenea postată pe site-ul internet al Curții Europene de Justiție.
Examinarea cererilor de către Curtea Europeană este gratuită, ceea ce înseamnă că Curtea Europeană nu cere plata de la solicitanți a oricărei taxe pentru procedura de examinare a cererii depuse.
O declarație poate fi făcută în limba oficială a Curții Europene - în engleză sau franceză, dar pentru a nu-l complica, se poate folosi limba oficială a uneia dintre țările care au ratificat Convenția. Aceasta este completarea formularului în limba ucraineană este destul de acceptabilă.
Monsieur le Greffier
Cour européenne des droits de l'homme
Conseil de l'Europe
F-67075 Strasbourg cedex
Nu există cerințe specifice pentru modul de trimitere a unei aplicații. În mod normal, nu există probleme cu primirea de către Curtea Europeană a trimiterilor simple, dar un anumit număr de solicitanți doresc să trimită scrisori cu mesaje de expediere. Unii chiar reușesc să trimită cererea lor printr-o scrisoare valoroasă cu o listă de atașamente.
Potrivit informațiilor de pe site-ul internet al Curții Europene de Justiție, majoritatea cererilor individuale pe care persoanele fizice și juridice le supun Curții Europene sunt respinse fără a fi luate în considerare pe fond.
O cerere completată în mod corespunzător va fi revizuită de Curte, însă aceasta nu înseamnă că o astfel de declarație va fi neapărat declarată admisibilă. Deci, să încercăm să aflăm ce este în neregulă. În primul rând, Curtea Europeană nu poate lua în considerare plângerile în mod arbitrar. Competențele sale sunt definite prin criteriile de eligibilitate stabilite în Convenție și determină dacă poate depune o declarație când și în ce probleme.
Înțelegerea și aplicarea la o situație specifică a unor concepte ca o perioadă de șase luni, epuizarea remediilor interne este destul de ușoară. Altele - cum ar fi "vădit nefondate", competența Curții ratione materiae sau ratione personae - necesită o mai bună cunoaștere a practicii Curții Europene de Justiție.
Pentru a crește șansele ca cererea să fie examinată de Curtea Europeană de Justiție, să încercăm să detaliem principalele cerințe ale criteriilor de eligibilitate.
Orice persoană fizică sau juridică își poate exercita dreptul de a depune o plângere individuală indiferent de cetățenie, de reședință, de stare civilă sau de capacitate juridică. Dreptul de a depune o cerere este orice organizație non-guvernamentală, în sensul larg al cuvântului, care este, cu excepția organizațiilor care efectuează puteri guvernamentale, precum și orice grup de persoane: o asociație informală, pentru cea mai mare parte a timpului, un anumit număr de persoane. Cu toate acestea, doar candidații care se consideră victime ale unei încălcări a Convenției poate depune o plângere la Curtea Europeană, și sa plâns într-o declarație actul sau omisiunea a afectat în mod direct interesele reclamantei. În plus, solicitantul trebuie să fie în măsură să-și confirme statutul de victimă pe parcursul procedurilor.
Un solicitant potențial trebuie să epuizeze toate căile de atac interne înainte de a se adresa Curții Europene. Scopul normelor privind necesitatea de a epuiza toate dorința justificată interne de a furniza autorităților naționale, în special instanțele, pentru a preveni pretinsa încălcare a Convenției sau pentru a le repara. Această regulă se bazează pe situația stabilită în art. 13 din Convenție, că ordinea juridică națională ar trebui să ofere modalități eficiente de a recurge la încălcarea drepturilor garantate de Convenție. În acest scop, solicitanții trebuie să respecte normele și procedurile relevante aplicate în legislația națională, altfel cererea lor poate fi respinsă din cauza încălcării criteriilor prevăzute la art. 35. Solicitanții trebuie să epuizeze căile de atac interne disponibile numai la care au acces pe cont propriu și că, la momentul evenimentelor pentru a fi eficiente, atât teoretic, cât și practic, care nu este disponibil, capabil să asigure corectarea prejudiciului cauzat acestora, și care a deschis perspectivele probabile succes.
Perioada de șase luni se calculează de la data deciziei finale în cadrul epuizării căilor de atac interne. Solicitantul trebuie să utilizeze mijloacele obișnuite de protecție națională, care pot fi eficiente și suficiente. Cursul perioadei de șase luni începe de la data la care solicitantul și / sau reprezentantul acestuia au examinat în detaliu decizia națională finală. Cu toate acestea, în cazul în care de la bun început, este clar că solicitantul nu are nici o cale de atac eficientă, perioada de șase luni începe de la data presupusei actului sau data la care solicitantul a știut despre ele sau simt consecințele negative ale acestora sau daune. În cazul în care presupusa încălcare creează o situație pe termen lung, față de care nu există nici o cale de atac în dreptul intern, în timp ce perioada de șase luni începe să curgă de la data la care o astfel de situație pe termen lung este de peste. În timp ce aceasta continuă, regula de șase luni de aplicare nu este aplicată.
Norma de admisibilitate ratione personae impune ca presupusa încălcare a convenției să fie comisă de statul contractant sau într-un fel legată de acesta. Adică, este posibil să se facă apel la Curtea Europeană împotriva unuia sau mai multor state care intră sub incidența Convenției și care au încălcat Convenția prin acțiunile sau acțiunile sau omisiunile care au legătură directă cu solicitantul. Plângerile trebuie să se refere la actele sau omisiunile uneia sau mai multor autorități ale statului căruia i se aplică cererea (de exemplu, o autoritate judiciară sau administrativă). Astfel, Curtea nu poate lua în considerare cererile împotriva persoanelor fizice sau a organizațiilor private, cum ar fi asociațiile de afaceri.
Admisibilitatea ratione loci impune ca presupusa încălcare a Convenției să se afle în jurisdicția statului pârât sau pe teritoriul efectiv controlat de acest stat.
În conformitate cu principiile generale ale dreptului internațional (principii care nu sunt retroactive pentru aplicarea tratatelor), dispozițiile convenției nu impun obligații asupra convenției în ceea ce privește actele sau actele care au precedat data intrării în vigoare a convenției în ceea ce privește partea respectivă. Adică admisibilitatea ratione temporis se extinde numai la perioada de după ratificarea Convenției sau a protocoalelor acesteia de către statul pârât. De fapt, acesta scutește statul în cauză de obligația de a rectifica nedreptatea sau prejudiciul cauzat până la această dată.
Compatibilitatea cu Convenția ratione materiae declarații sau reclamații rezultă din jurisdicția materială a Curții. La cererea a fost incompatibilă cu ratione materiae convenție, trebuie să dreptul, la care reclamanta face trimitere, protejate de Convenție sau în protocoalele sale, care a intrat în vigoare. Adică, dreptul pe care reclamantul îl plînge apare în lista drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Trebuie remarcat aici că multe concepte semnificative ale Convenției au un înțeles autonom, nu coincid cu semnificațiile din dreptul intern al statului respectiv. Deci, este posibil să se înțeleagă dacă acest sau acel drept este sau nu protejat de Convenție, exclusiv prin jurisprudența relevantă a Curții Europene de Justiție.
Chiar dacă aplicația este compatibilă cu Convenția, și îndeplinește toate cerințele formale de admisibilitate, Curtea poate fi în cele din urmă declarată inadmisibilă din motive legate de luarea în considerare a meritelor. Cea mai comună dintre aceste motive este atunci când cererea este considerată în mod vădit nefondată. Se pare că cererea poate fi declarată inadmisibilă pentru acest motiv, numai în cazul în care este clar că este exagerată și lipsită de bun simț. Cu toate acestea, cu practica constantă a Curții Europene este clar că acest termen ar trebui să fie interpretată mult mai larg, în aspectul deciziei finale a cauzei. De fapt, orice aplicație va fi considerată ca fiind „vădit nefondată“, în cazul în care o analiză preliminară pe fond nu dezvăluie nici o încălcare confirmată a drepturilor garantate de Convenție, astfel încât să poată fi declarată inadmisibilă inițial fără a merge la o examinare formală a fondului (de obicei, atrage după sine decizia de decizie finală ). Nu este de prisos să amintim cerința de o descriere clară și completă a situației reale a solicitantului, pentru că există cazuri în care, ca urmare a ascunde faptele și neclare cererea reclamantei, declarația, de fapt, a descris încălcarea unui drept garantat de Convenție să fie inadmisibilă
În plus, este necesar să se acorde atenție chiar criteriului acceptabilității - "de minimis". Ideea este că Curtea Europeană poate declara orice plângere inadmisibilă, reclamantul nu a suferit daune semnificative. Noul criteriu se bazează pe ideea că o încălcare a legii, oricât de reală ar fi din punct de vedere juridic, ar trebui să atingă un nivel minim de gravitate pentru a justifica examinarea acesteia de către Curtea Europeană. Printre factorii care pot fi luați în considerare se numără impactul financiar asupra reclamantei, dar acest lucru nu este întotdeauna decisiv. Consecințele daunelor materiale nu ar trebui să fie măsurate în abstract, chiar dacă o pierdere financiară mică poate fi semnificativă, dată fiind condiția umană și situația economică specifică din țara sau regiunea în care trăiește. În plus, valoarea prejudiciului monetar nu este singura componentă care determină dacă reclamantul a suferit pagube semnificative. De fapt, o încălcare a Convenției se poate referi la aspecte importante ale principiilor și, în consecință, poate provoca daune semnificative fără a afecta interesele materiale. Sentimentul subiectiv al reclamantului cu privire la impactul presupusei încălcări este justificat de motive obiective.
Numărul de spectacole: 1497
Evaluare: 3.3
Trimiteți-le prietenilor: