Arseny Tarkovsky. poezie
Caii se apropie de Raft.
Un cuvant despre regimentul lui Igor
Rusia, Rusia, casa, pământul și mama mea!
Tu ești o față de mireasă pentru mireasă,
Pentru un copil - un leagăn, pentru un tânăr - hamei,
Pentru un rătăcitor - un personal, un dulap și un pat,
Pentru plugar - câmpul, pentru pescar - marea,
Pentru un prieten - speranță, pentru un dușman - durere,
Pentru navigator - o navă, pentru un războinic - o sabie,
Căci un scriitor este o carte, pentru un profet, un discurs,
Pentru ciocanul - ciocanul și forța,
Pentru cei vii - adăpostul tatălui, pentru cei morți - mormântul.
Pentru inima fiului - o lumină irezistibilă.
Nu sunteți mai frumos și mai de dorit.
Darul cărbunelui din verbul tău
Razdnymi căldura a izbucnit sub călcâiul mongolului?
Este amar Igor, moartea morții,
Dumneavoastră nu ați picurat mânia sângeroasă cu sânge?
Există un impermeabil din umărul lui Rublev
În vântul lat nu se clătește din nou?
Ca sufletul respirației, brațul este mânerul.
Dacă aș putea să mă grăbesc în abis - să te apăr.
M-am născut cu mult timp în urmă,
Ceea ce am auzit uneori,
Pe măsură ce trec
Apă pentru studenți.
Și eu stau pe fundul râului,
Și dacă cânți o melodie -
Să începem cu iarba, scoatem nisipul
Și buzele nu se deschid.
M-am născut cu mult timp în urmă,
Ce nu pot spune,
Și în oraș am avut un vis
Pe malul pietrei.
Și m-am culcat la fundul râului
Și văd din apă
O lumină îndepărtată, o casă înaltă,
Spectacolul de stea verde.
M-am născut cu mult timp în urmă,
Și dacă veniți
Și pune-ți mâna în ochii mei,
Atunci va fi o minciună,
Dar nu te pot ține,
Și dacă pleci
Și nu te urmăresc ca un orb,
Atunci va fi o minciună.
Am devenit dezgustat de cuvinte, cuvinte, cuvinte,
Nu mai pot extinde drepturile
Vorbire rezonabilă, atunci când toată noaptea despre acoperiș
În cârpe, ca o văduvă, frunzișul bate.
Se pare că am auzit prost,
Și discursul văduvei este indiscipabil.
Între noi există o relație. Între noi nu există nici o rudă.
Și dacă le spun copiilor să fie nebuni,
Ce este în roua mea la cotul mânecilor mele,
Asta, cu excepția gemului, nu au nimic de spus.
Zburați, înghițiți, dar nu luați ciocurile
Fără fierăstrău, nici exerciții, nu face descoperiri,
Nu ne imită; suficient și că,
Ceea ce vorbești într-un mod barbar,
Acei elevi cu vedere precisă în onoarea ta
Și prima verdeață este o sărbătoare sfântă.
Am fost în Georgia, am fost acolo și obișnuiam
Pe dărâmături și iarbă din templul Bagrat pustiu -
Pitcherul este tăiat și peste ventilație
Rețeaua dvs. era agățată. Și Simon Chikovani
Și l-am iubit și el a fost ca un frate pentru mine # 41;
El a spus că pe teren înainte de a vă învinui -
Am uitat versurile despre tabăra ta de lumină,
Că în copilărie a jucat aici, poate că Bagrat
Și sa înnebunit cu exclamațiile voastre.
Te laud în loc de Simon.
Nu ne imita, ci numai în acea regiune,
În cazul în care Simon doarme pe pământ, cântă, ca într-o doză,
Există o linie în limba mea.
A trăit, a luptat,
A murit separat, unul câte unul.
Nu sunt pictor, am detalii
Pentru nici un rezultat, ar fi bine să iau sare.
Din toate bunurile de consum pământești
Doar o pipă pe care mi-au adus-o:
Am luat puțin din pământ pentru cer,
El a luat mai mult din cer pentru pământ.
Am scos lumina din cap,
Am lăsat păsările din mânecă.
Despre mine pământul a uitat de mult,
Deși rima mea este în viață.
Pentru fiecare sunet există un ecou pe teren.
La păstori, kulesh fiert în cazan,
Oile au fost zgâriate lângă noi
Și pantofii negri vorbeau.
Ce bani pentru mine? Care este onoarea și onoarea pentru mine?
În stepa serei fără capăt și margine?
Vreau să mănânc brânză cu Ovidiu
Și întristați pe malurile Dunării,
Nu distingeți între vocile îndepărtate,
Nu așteptați pavățele binecuvântate.
Unde este viscolul în latină
Tradus de Ovid,
Am băut albastrul de stepă
Și supă preparată din midii.
Și pentru mine, prin foc de necazuri
Dudu a suflat,
Și așa trăsăturile
Ei cântă ca Mariula,
Și pentru că familia
Avem o oaie neagră
Și binele meu
Libertatea dunăreană.
Unde sa încălzit în frig
Un tort în palma mâinii tale,
Acolo este steaua sudică
Stă în cer.
Terenul este steril, stepa,
Inflamabil, dar în el există inima
Lăcustă de lăcustă
Cezar și onoare umilită.
Și unde este viitorul meu? Dumnezeu știe.
Expulzând amintirea altcuiva,
Cu Ovid și cu mine pentru destinul
A trecut prin notebook-ul de pe malurile Dunării.
Pentru galben și pentru bilă, am iubit această țară
Și el a spus: "Lăcusta mea, joacă!"
Și el a spus: "Șapte ani la Roma!"
Acum sunt departe de stepa.
Trăiesc cel puțin pe tine, o gură de fum uscat,
Shack, vacă, lapte de oaie.
Și n-am scăpat
A fost împărțită
Un miracol unic
Pe suflet și carne,
Puterea naturii
Trebuie să taie
Pe cântec și pe apă,
Pe teren și vorbire
Și, pâinea pământească
După ce ați încercat, veniți
În strălucirea cuvântului
La începutul căii.
Eu sunt fiul tău, bucurie
Dumneavoastră, Avraam,
Și sacrificiul nu este necesar
În vremurile mele,
Și cât de mult la mine într-un castron
Insulta si munca.
Și după cele mai dulci
De o oră - nicăieri?
Dacă, ca și înainte, eram mândru,
Te-aș părăsi pentru totdeauna;
Tot ce nu vă puteți împărți pentru nimic,
Totul, cu ceea ce să-i dai nu este nevoie de muncă;
Împărțirea împărăției mele în două.
Aș spune:
- Luați cu voi
O sută de promisiuni, o sută de sărbători, o sută
Cuvinte. Poți so iei cu tine.
Încă mai am un răsărit rece,
O sută de tramvaie întârziate și o sută
Ploaie picături pe tramvai,
O sută de străzi, o sută de străzi și o sută
Ploaie care a alergat după.
Sunt un om, sunt în mijlocul lumii,
Pentru mine, miriade de infuzorieni,
În fața mea sunt o mulțime de stele.
Eu între ei mă așez în toată creșterea lor -
Două maluri ale mării de legătură,
Două spații care leagă podul.
Eu sunt Nestor, cronicarul mesozoicului,
Vremurile viitorului sunt Ieremia.
Ținând un ceas și un calendar,
Sunt atrasă în viitor, ca și Rusia,
Și trecutul este un blestem, ca un rege cerșetor.
Știu mai multe despre moarte decât despre moarte,
Eu sunt cel viu de la cei vii.
Și - Dumnezeule! - unele molii,
Ca o fată, ea râde de mine,
Ca un mătase de aur.
Deasupra zonei de tăiere,
Dryness de o poiana de cowberry, și de dragul lui
Adevărul - a reveni la versurile, din care
Numai bloturi rămase în notebook.
Tot ce a fost colectat, pus în coșuri, -
Și căruța a țâșnit pe pod.
Lasă-mă încă să mă aplec de sus,
Să ținem mâna până la prima zăpadă.
Trimiteți-le prietenilor: