Principalul criteriu pentru evaluarea flexibilității este cea mai mare amplitudine a mișcărilor care pot fi realizate de către subiectul testului. Amplitudinea mișcărilor se măsoară în grade unghiulare sau în măsuri liniare, utilizând aparate sau teste pedagogice. Instrumentele de măsurare instrumentale sunt:
1) mecanic (folosind un goniometru);
2) mecano-electric (cu ajutorul unui goniometru electric);
Testele pedagogice de bază pentru evaluarea mobilității diferitelor articulații sunt cele mai simple exerciții de control.
1. Mobilitatea în articulația umărului. Subiectul, ținând capetele bățului de gimnastică (frânghie), efectuează îndreptarea mâinilor în spate (Figura 1.1). Mobilitatea articulației umărului este evaluată în funcție de distanța dintre mâini la torsiune: cu cât este mai mică distanța,
cu cât este mai mare flexibilitatea acestei articulații și viceversa (figura 1, 2). În plus,
Cea mai mică distanță dintre mâini este comparată cu lățimea brațului de umăr al subiectului. Retragerea activă a brațelor directe în sus dintr-o poziție situată pe piept, cu mâinile înainte. Se măsoară distanța cea mai mare de la podea la vârful degetelor (figurile 1, 5).
2. Mobilitatea coloanei vertebrale. Se determină din gradul de înclinare a trunchiului înainte (fig.1, 3, 4, b). Subiectul în situația care stă pe o bancă (sau așezat pe podea) se înclină înainte până la limită, fără a-și îndoi picioarele în genunchi. Flexibilitatea coloanei vertebrale este evaluată cu o riglă sau o bandă la distanța în centimetri de la marcajul zero până la al treilea deget. Dacă degetele nu ajunge la zero, distanțele măsurate-set notate cu „minus“ semnul (-), iar în cazul în care scade sub zero - „plus“ semnul (+).
"Podul" (Figura 1, 7). Rezultatul (în cm) este măsurat de la tocuri la vârful degetelor subiectului. Cu cât distanța este mai mică, cu atât este mai mare nivelul de flexibilitate și viceversa.
3. Mobilitatea în articulația șoldului. Subiectul încearcă să-și lărgească picioarele pe cât posibil pe scară largă: 1) în lateral și 2) în spate cu suportul mâinilor (figurile 1, 8). Nivelul de mobilitate în această articulație este estimat de la distanța de la podea la pelvis (coccyx): cu cât este mai mică distanța, cu atât este mai mare nivelul de flexibilitate și viceversa.
4. Mobilitatea în articulațiile genunchiului. Subiectul este ghemuit cu brațele întinse înainte sau cu mâinile în spatele capului (figurile 1, 10, 11). Înaltul ghemuit în aceste articulații este evidențiat printr-o ghemuire completă.
5. Mobilitatea în articulațiile gleznei (Figura 15, 12, UD). Se urmărește măsurarea diverselor parametri ai mișcărilor articulațiilor, urmărindu-se respectarea condițiilor standard de testare: 1) aceleași poziții inițiale ale legăturilor corpului; 2) aceeași încălzire (standard); 3) măsurătorile repetate ale flexibilității trebuie efectuate în același timp, deoarece aceste condiții influențează cumva mobilitatea articulațiilor.
Fig. 1. Exerciții de control (teste) pentru evaluarea nivelului de dezvoltare a flexibilității
Elasticitatea pasivă este determinată de cea mai mare amplitudine, care poate fi obținută prin influențe externe. Aceasta este determinată de amplitudinea maximă care poate fi atinsă dos ximativ datorită unei forțe externe, valoarea care trebuie să fie aceeași pentru toate măsurătorile, în caz contrar este imposibil să se obțină o evaluare obiectivă a flexibilității pasivă. Măsurarea flexibilității pasive este suspendată atunci când acțiunea unei forțe externe determină o senzație dureroasă.
Un indicator informativ al stării aparatului articular și muscular al subiectului (în centimetri sau grade unghiulare) este diferența dintre valorile flexibilității active și pasive. Această diferență se numește deficitul de flexibilitate activă.
Articole similare
-
Probleme și perspective ale dezvoltării serviciilor plătite în sfera culturii - stadopedia
-
Observer și definirea grafică a coordonatelor corpurilor de iluminat - stadopedia
Trimiteți-le prietenilor: